PROGNOZA METEO. Temperaturi peste mediile climatologice, la început de februarie

Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice începutului de februarie în aproape toată țara.

 Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vest și centru, iar la munte, vor fi precipitații slabe și ninsori. Noaptea, cerul se va înnora în regiunile vestice, iar vântul se va intensifica. Temperaturile se vor încadra între -4 și 9 grade C. În Capitală, temperaturile se vor menține ușor peste mediile climatologice specifice datei, cu valori cuprinse între -1 și 7 grade C. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în prima parte a zilei.