Prognoza meteo pentru 27 decembrie. Sfântul Ștefan vine cu vreme mohorâtă, ploi și ninsori

Prognoza meteo, 14 ianuarie. Va ninge în mai multe zone ale țării. Sursa foto: commons.wikimedia.org

Vremea va continua să fie mohorâtă și în cea de-a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ștefan, cu ploi și ninsori, conform prognozei meteorologilor.

Prognoza meteo pentru ziua de 27 decembrie indică o vreme mohorâtă, cu ninsori și ploi. Astfel fulgii de zăpadă vor cădea în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei și în zonele montane înalte. Precipitațiile vor fi mixte în Maramureş şi predominant sub formă de ploaie în restul teritoriului.

În ziua de Sfântul Ștefan, cerul va fi noros și temporar se vor semnala precipitații destul de însemnate. Ca urmare a temperaturilor scăzute, zăpada se va depune într-un strat nou, în unele locuri destul de consistent. În restul teritoriului va ploua.

Cantităţile de precipitaţii, local vor fi însemnate îndeosebi în estul teritoriului şi la munte. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a celor Orientali, cantitățile de precipitații vor depăşi 15 și chiar 20 l/mp. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului, în zonele de munte, în special la altitudini mari.

Cum vor fi temperaturile

Prognoza arată că temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 8 grade. Vremea va fi mai caldă în sudul litoralului, unde coloana termometrelor va crește spre valori de 10 spre 11 grade. Pe de altă parte, valorile minime alte temperaturilor vor fi cuprinse între -7 şi 6 grade.

Local, mai ales spre sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă. Iar în mai multe zone, în partea de sud-est a țării se va depune un strat de polei, de regulă pe arii restrânse. Poleiul se va depune dimineața, iar mai apoi spre seară și după căderea nopții.

sursa foto. ANM

Vremea de Sfântul Ștefan în București

În București, cerul va fi noros şi temporar va ploua. Iar la începutul intervalului, în prima parte a zilei, probabilitatea pentru depuneri de polei va fi ridicată. Vântul va sufla slab până spre moderat.

Temperatura maximă va fi de 1 până la 2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Spre sfârşitul intervalului, pe seară își va face apariția și ceața.

Prognoza pentru 27 decembrie la munte

La munte vremea se va menţine închisă, iar temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi mixte, cu excepția Carpaţilor Orientali şi a zonei înalte a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali unde va ninge.

Local cantităţile de zăpadă vor fi însemnate în masivele nordice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, unde rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada. Izolat va fi polei. Valorile termice vor fi în scădere.