Chiar dacă 2019 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteo, în România, 2020 ar putea depăși aceste valori. Potrivit meteorologilor, trendul mondial este de încălzire.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a preciat că și în România primele patru luni au fost cele mai călduroase, cu abateri termice pozitive de până la 3,9 grade Celsus. În acest context, vara 2020 se anunță a fi una cu valori peste media normală.
„Verile sunt din ce în ce mai călduroase, frecvența zilelor caniculare este mai mare”, a spus Elena Mateescu.
Iată cum va arăta vremea în țară, în următoarele trei luni:
IUNIE - Potrivit prognozei meteo, vor exista averse și instabilitate atmosferică până pe 4 iunie. Din 5 iunie temperaturile vor crește până spre 28 de grade Celsius, iar în 6 iunie chiar valori mai mari în cea mai mare parte a țării, nu numai în sud-est, chiar în est, vest și centru.
Potrivit meteorologilor, în acest moment, după cum arată informațiile cu privire la primele trei săptămâni din prima lună de vară, sunt așteptate temperaturi apropiate de normal și ușor mai ridicate în sudul și sud-estul României.
La jumătatea lunii iunie, cantitățile de precipitații estimate vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea nord-vestică a acesteia. Spre finalul acestei luni, ploile vor fi din ce în ce mai restrânse, chiar deficitare, mai ales în zonele intracarpatice.
IULIE - A șaptea lună din an, denumită și „Cuptor”, va alterna perioadele cu instabilitate atmosferica cu cele în care cerul va fi mai mult senin. Specialiștii afirmă că luna iulie va bună pentru plimbări. Ploile torențiale vor fi de scurtă durată, iar temperaturile se vor situa vrecvent în jurul valorii de 31 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 21 de grade. De asemenea, vor exista și zile de foc, cu aproape 40 de grade Celsius la amiază, dar acest lucru se va întâmpla mai mult în Câmpia Română și în Banat.
AUGUST - Așa cum spune directorul ANM, Elena Mateescu, nu trebuie să excludem ca și vara 2020 să fie o vară a extremelor. Astfel, august, ultima lună de vară, se încadrează în acest avertisment emis de meteorologul român.
În timpul lunii august, temperatura medie se va situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius. În primele două săptămâni vor fi zile mai calde, care pot depăși leger 32-33 de grade Celsius. Spre finalul perioadei, prognoza meteo arată că temperaturile vor scădea, iar serile vor fi tot mai răcoroase.
Luna august va fi una cu ploi semnificative. Sunt prognozate precipitații pe arii extinse în aproape toate regiunile țării, îndeosebi în a doua jumătate a perioadei.