Meteorologii au emis prognoza pentru luni, 4 noiembrie. Conform prognozei emise de ANM, începând de luni, temperaturile vor crește din nou, acestea atingând valori cuprinse între 17 și 24 de grade (maxima) și 5 - 16 grade (minima).
Cu toate acestea, cerul va fi temporar noros și va ploua în regiunile intracarpatice, în zonele montane și pe arii restrânse în rest.
În Capitală, vremea se va încălzi simțitor. Temperatura maximă va atinge valori de până la 22 de grade iar cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla slab și moderat.
La munte temperaturile maxime vor atinge 20 de grade Celsius, iar cerul va fi mai mult însorit. Temperaturile minime vor coborî până la 8 grade Celsius.
În inima Moldovei, ploaia își va face simțită prezența. Cerul va fi însă mai mult însorit, iar temperaturile maxime vor atinge 20 de grade Celsius, pe când cele minime vor scădea până la 12 grade Celsius. Vântul va sufla cu 18 kilometri pe oră.