Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, 8 ianuarie 2024- 5 februarie 2024.
Prognoza meteo ANM arată că vremea va fi rece, iar temperaturile vor fi chiar sub limitele normale pentru această perioadă, în special în a doua jumătate a intervalului.
Prognoza meteo până la început de februarie
Săptămâna 8 – 15 ianuarie
Valorile termice vor înregistra o scădere față de mediile specifice acestei perioade în toată țara, cu o abatere termică negativă mai pronunțată în zonele nord-estice și sud-estice.
Regimul pluviometric va fi deficit în regiunile vestice, centrale, cu accent pe cele nord-vestice, dar și cu posibile excedente ușoare în anumite zone din regiunile sudice și nord-estice.
În timp ce în rest se va situa aproape de media normală pentru acest interval de timp.
Săptămâna 15 – 22 ianuarie
Valorile termice vor înregistra, în general, o apropiere de mediile normale pentru această perioadă pe majoritatea teritoriului. Temperaturi mai scăzute vor fi în extremitatea de nord-est și ușor mai ridicate în cea de sud-est.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, cu accent pe cele vestice și nord-vestice.
Valori scăzute până la începutul lunii februarie
Săptămâna 22 – 29 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice și nord- vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 29 ianuarie – 5 februarie
Cu exceptia zonelor centrale, unde temperaturile medii vor rămâne apropiate de normale, media valorilor termice va înregistra ușoare scăderi sub nivelurile specifice acestei săptămâni.
În special, în estul și nord-estul teritoriului. În ceea ce privește precipitațiile, acestea se vor situa în proximitatea mediei normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul țării.
Prognoza meteo. Un ciclon polar va lovi România
O masă de aer polar se va extinde asupra României în zilele următoare, generând variații termice semnificative.
În regiunea Moldovei, unde temperatura actuală se situează în jurul a 15-16 grade Celsius, se anticipează că în zilele ce vor urma temperaturile vor scădea semnificativ, ajungând până la -8 grade Celsius.
Florinela Georgescu, director ANM, a vorbit despre prognoza meteo din zilele următoare. A punctat că, în urma intrării unui val de aer polar, se preconizează că un ciclon provenit din Marea Mediterană, încărcat cu aer cald, va interacționa cu frontul rece în regiunea de vest a Mării Negre.
Această conjunctură ar putea crea condiții favorabile pentru vânt puternic, ninsori abundente și viscol. Zonele predispuse să resimtă impactul furtunilor de zăpadă sunt cele din estul și sud-estul României.