PROGNOZA METEO. Cum va fi VREMEA mâine. Vom mai îngheţa de frig?

Veşti bune de la meteorologi. Mâine şi vineri vom avea parte de o vreme ceva mai caldă, însă nu vom scăpa de ploi.

Mâine vremea se va încălzi, iar maximele vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade C şi minimele între 6 şi 16 grade C.  Nu vom scăpa însă de ploi. Vor fi precipitaţii în toată ţara, dar pe arii mai restrânse în centru şi nord-est. În special în zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea zonelor. În Capitală, vremea va fi mai caldă, dar mai ales după-amiaza şi noaptea va ploua. Vântul va sufla moderat, iar maximele vor fi de 19 grade C şi minimeşe de 11 grade C. VINERI Va fi mai cald decât în mod normal pentru începutul lunii noiembrie, iar cerul va fi variabil în sud şi temporar noros în rest. În prima parte a zilei va ploua local în regiunile estice, iar spre seară şi noaptea în vest, nord-vest şi centru. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar trecător şi în celelalte zone. Maximele vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade C, iar cele minime între 4 şi 14 grade C. Astăzi, vreme rece În cursul nopţii, în regiunile sudice, estice şi centrale, local va fi ceaţă sau înnorări, izolat asociate cu ploaie slabă şi burniţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 14 grade Celsius, iar minimele se vor situa între -2 şi 11 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni spre -7 grade Celsius. Şi în Capitală vremea se menţine rece pentru această dată. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile se vor încadra între 4 şi 13 grade Celsius.