România. Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au actualizat prognoza meteo pentru următoarele ore și au emis o atenționare Cod galben pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până diseară la ora 23.00.
Codul de vreme rea va afecta în principal Transilvania, Moldova, Muntenia și zona montană, precum și Dobrogea continentală, aducând perioade de instabilitate atmosferică.
Prognoza meteo. Ploi în peste jumătate din România
Vor avea loc averse torențiale, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, grindină și descărcări electrice.
Cantitățile de apă se vor acumula în intervale scurte, atingând 20-25 l/mp, iar izolat pot depăși 40 l/mp.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta și în alte zone ale țării, dar pe suprafețe mai limitate, după cum arată prognoza meteo a ANM.
Val de căldură persistent în zona de sud-est a țării
De asemenea, anumite județe ale țării sunt sub un cod galben de căldură persistentă, cu disconfort termic ridicat.
În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va continua. Disconfortul termic va fi accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor atinge 34...36 de grade și, izolat, 37 de grade, în timp ce temperaturile minime nu vor scădea sub 20 de grade, rezultând nopți tropicale.
Prognoza meteo până la sfârșitul lunii
Prognoza meteo pentru perioada 22.07.2024 – 29.07.2024 indică faptul că temperaturile vor fi, în general, conforme cu valorile obișnuite pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
În afară de regiunile vestice și sud-vestice, unde precipitațiile vor fi aproape de valorile normale, în restul țării, în special în sud-est, regimul pluviometric va fi excedentar.
La începutul lunii august, prognoza meteo arată că temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în regiunile sudice, în timp ce în restul țării valorile se vor menține aproape de normele climatice.