Prognoza meteo, 7 iulie. Temperaturile vor scădea semnificativ. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină

Sursa: Dreamstime.com

Joi, 7 iulie, vremea se va schimba radical. În mare parte a țării, ANM a emis Cod galben și Cod portocaliu de vreme rea, în prima jumătate a zilei. Se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, vijelii și grindină.

Potrivit ANM, valorile termice vor scădea semnificativ şi în regiunile estice şi sud-estice, astfel că la nivelul întregii ţări temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 30 grade Celsius.

Ce au anunțat meteorologii pentru joi, 7 iulie

În prima parte a zilei, în jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii, cu rafale de peste 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35-40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp.

Minimele termice vor fi cuprinse între 7-9 grade în depresiuni și 19-21 de grade pe litoral. La sfârşitul nopţii, izolat se va forma ceaţă.

Prognoza meteo în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de joi, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 7 iulie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 36 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 41%, Vânt: 10 km/h

Oradea: 35 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 44%, Vânt: 14 km/h

Baia Mare: 32 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 56%, Vânt: 8 km/h

Cluj-Napoca: 32 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 km/h

Sibiu: 30 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 57%, Vânt: 11 km/h

Alba Iulia: 32 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 51%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 35 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 45%, Vânt: 13 km/h

Târgu Jiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 57%, Vânt: 6 km/h

Suceava: 34 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 46%, Vânt: 16 km/h

Bacău: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 42%, Vânt: 13 km/h

Botoșani: 34 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 38%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 69%, Vânt: 8 km/h

Brașov: 29 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 64%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 41%, Vânt: 11 km/h

Târgoviște: 32 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 53%, Vânt: 6 km/h

București: 36 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Iași: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 34%, Vânt: 14 km/h

Galați: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 14 km/h