Prognoza meteo, 7 februarie. Temperaturile sunt într-o uşoară scădere. Două coduri au fost emise

Ger. Sursa foto: Arhiva EVZ

La munte va ninge predominant, în Maramureș și în zonele depresionare precipitațiile vor fi mixte. În restul țării vom întâmpina ploi în mare parte. Au fost emise și două coduri: Cod Galben și Cod Portocaliu de vreme rea.

Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, ziua mai ales în vest, sud vest, nord și centru, iar noaptea, pe arii relativ extinse, în sud și în est, cât și pe suprafețe mici în rest. La munte vor predomina ninsorile, în Maramureș, Transilvania, precum și în zonele deluroase precipitațiile vor fi mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.

Vremea în țară

Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în zonele de munte, cantitățile de precipitații vor depăși 10…20 l/mp. Pe arii relativ restrânse, în primele ore ale zilei, vor fi depuneri de polei. La munte vântul va avea intensificări, iar la altitudini de peste 1600 m va sufla tare, la rafală se vor depăși viteze de 120…140 km/h, Va fi viscol puternic, zăpada troienită și vizibilitatea foarte scăzută. Local și temporar vântul va avea intensificări, iar în restul teritoriului, în general cu viteze de 45…55 km/h. Valorile termice vor fi mai mari decât cele normale la această dată, astfel că, maximele se vor încadra între 2 și 11 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -6 și 3 grade.

Vremea în Capitală

În Bucureşti, vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -2…-1 grad, mai scăzută în zona preorășenească, spre -4 grade.

Cerul va avea înnorări, iar seara şi noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Cod Galben, 7 februarie

Conform ANM, luni, 7 februarie, în intervalul orar 02:00 – 15:00, este avertizare de Cod Galben, pentru Carpații Orientali și Occidentali, precum și vestul Carpaților Meridionali, unde vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70-80 km/h, temporar va fi viscol și vizibilitate scăzută. Local ninsorile vor fi moderate cantitativ.

Cod Portocaliu, 7 februarie

Tot luni, 7 februarie, dar în intervalul orar 05:00 – 10:00, la altitudini de peste 1700 m, a fost emisă o avertizare Cod Portocaliu în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, acolo unde vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100-120 km/h. Se vor semnala zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. Viscolul nu întârzie să apară.