Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 4 septembrie. Vremea va fi foarte răcoroasă, însă la orele amiezii temperaturile se vor apropia celor specifice perioadei.
Vremea, sâmbătă, 4 septembrie, va fi răcoroasă în prima parte a zilei, însă după-masă valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, anunță ANM. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei. În zonele de munte se vor manifesta ploi slabe și trecătoare. Spre seară, în nord-estul României va ploua, de asemenea, slab.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În teritoriile din nord-estul României și în zonele montane se vor semnala intensificări ale vântului, iar în a doua parte a zilei se vor manifesta și în partea de sud-est. Presiunea atmosferică va crește ușor dinspre nord spre vest, în apropierea normalului baric, potrivit prognozei meteo.
Temperaturile minime vor fi cuprinse, sâmbătă, între 5 și 16 grade Celsius. Valorile termice maxime vor fi de aproximativ 19 grade Celsius în estul Transilvaniei și 28 de grade Celsius în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei.
Dimineață răcoroasă în București. Presiunea atmosferică va scădea
Sâmbătă, vremea va fi, în București, predominant frumoasă. Față de ziua precedentă, temperaturile vor înregistra creșteri. Dimineața va fi, însă, răcoroasă. Cerul va fi variabil. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate.
Temperatura minimă va fi de aproximativ 13 grade Celsius. Valorile termice maxime vor fi de 26, 27 de grade Celsius. Presiunea atmosferică va fi cu puțin mai mică decât cea normală, însă schimbările vor fi nesemnificative.
Avertizările meteorologilor. Cum va fi vremea la munte
În zonele de munte, vremea va fi rece dimineața și seara. La amiază, însă, temperaturile vor fi mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil și va prezenta înnorări în special în a doua parte a zilei, potrivit meteorologilor.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. Intensificările vor fi raportate la altitudinile mari ale munților. Dimineața și seara, în văi și depresiuni vor fi condiții de ceață.
Se anunță vreme frumoasă pe litoral
Sâmbãtã, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil iar vîntul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 23 ... 24 de grade, iar cele minime vor fi de 16 ... 18 grade. Temperatura apei mării va fi de 20 ... 22 de grade.
La mare, vremea va fi, în general, frumoasă. Față de intervalul anterior, temperaturile se vor încălzi ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și/sau moderat.
Temperaturile minime se vor situa între 16 și 18 grade Celsius. Valorile termice maxime vor fi de aproximativ 23, 24 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 și 22 de grade.