Prognoza meteo, 26 august. Ultima săptămână de vară debutează cu temperaturi ridicate. Luni, valorile termice vor atinge pragul de 38 de grade, însă vor exista și șanse de precipitații în unele regiuni. În București, disconfortul termic va fi resimțit pe întreg parcursul zilei.
Prognoza meteo, 26 august. Valul de căldură afectează o mare parte din țară
În prima zi din această săptămână, valuri de căldură extremă va afecta mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi semnalată în Muntenia, Moldova, dar și în centrul țării. Totodată, șanse de averse vor exista și în Dobrogea.
Luni, mercurul va urca în termometre până la un prag critic. Conform ANM, valorile termice maxime se vor încadra între 35 și 38 de grade Celsius. Totodată, minimele se vor situa între 15 - 22 de grade Celsius.
Temperaturi ridicate
La început de săptămână, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo arată că valul de căldură va afecta mai ales zona de sud și sud-vest.
„Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane”, a arătat Administrația Națională de Meteorologie.
Prognoza meteo, 26 august. Precipitații în Capitală
În București, valorile termice scad ușor în a doua parte a zilei. Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări și vor exista șanse de precipitații. Luni, temperaturile maxime se vor situa între 33 și 34 de grade Celsius. De asemenea, minimele vor ajunge la 20-21 grade Celsius.
La Timișoara, mercurul va urca în termometre până la 36 grade Celsius, iar la Oradea vor fi 35 de grade. De asemenea, la Baia Mare se vor înregistra 34 grade Celsius. La Cluj și Sibiu, valorile termice vor oscila între 32 și 34 de grade.
Totodată, 34 de grade vor fi și la Alba Iulia și Craiova, în timp ce la Târgu Jiu temperaturile vor coborî cu un grad.