Prognoza meteo, 25 iunie. Valul de căldură persistă. Zonele unde va ploua torențial

Caniculă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru marți, 25 iunie. Temperaturile continuă să se situeze peste cele specifice acestei date, dar vor fi și zone în care aversele torențiale își vor face simțită prezența.

Temperaturile ridicate vor continua în sudul Olteniei și al Munteniei, unde disconfortul termic va rămâne accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va ajunge la valori critice de peste 80 de unități în anumite zone, putând chiar să fie condiții de caniculă.

Prognoza meteo, 25 iunie. Zonele unde va ploua

În celelalte regiuni, temperaturile vor fi semnificativ peste medie pentru această perioadă, cu disconfort termic mai pronunțat pe suprafețe mici, în special în vestul țării.

Valorile maxime ale temperaturilor vor varia în general între 26 și 35 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor coborî între 9 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade Celsius în Dealurile de Vest și în Lunca Dunării.

Cerul va fi variabil, cu perioade de înnorări accentuat temporare, însoțite de averse torențiale, descărcări electrice și vânt intens pe termen scurt.

Rafalele vor fi de 50...70 km/h în Banat, local în Crișana, Oltenia, Transilvania și la munte, și izolat în alte regiuni.

Ploi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp în intervale scurte de timp sau cumulate, iar în anumite locuri pot depăși 30...40 l/mp. De asemenea, vor fi fenomene de vijelii și grindină pe arii restrânse.

Cum va fi vremea în București, pe 25 iunie

Prognoza meteo, 25 iunie. În București, valul de căldură și disconfortul termic ridicat vor persista, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) apropiindu-se de pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, iar vântul va avea în general intensitate moderată.

Temperatura maximă va atinge 33 până la 34 de grade Celsius, în timp ce cea minimă se va situa între 17 și 20 de grade Celsius.

Caniculă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Prognoza meteo, 25 iunie. Vremea în principalele orașe din țară

Cum va fi vremea marți, în principalele orașe din țară, potrivit ANM:

Timișoara: 31 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 km/h

Oradea: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 13 km/h

Baia Mare: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 8 km/h

Cluj-Napoca: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 60%, Vânt: 8 km/h

Alba Iulia: 31 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 62%, Vânt: 8 km/h

Craiova: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 24 km/h

Târgu Jiu: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 25 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 60%, Vânt: 14 km/h

Bacău: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 53%, Vânt: 19 km/h

Botoșani: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 13 km/h

Brașov: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 63%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 14 km/h

Buzău: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 18 km/h

Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 13 km/h

București: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 37%, Vânt: 19 km/h

Iași: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 16 km/h

Galați: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h

Constanța: 26 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 14 km/h

Tulcea: 30 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 44%, Vânt: 16 km/h, potrivit ANM.