Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 21 februarie. Vremea se încălzește comparativ cu ziua precedentă, iar maxima zilei va ajunge la 18 grade. Vântul va sufla însă cu putere în majoritatea regiunilor. Sunt așteptate și câteva ploi slabe.
Vremea se încălzește comparativ cu ziua precedentă, dar vântul va sufla cu putere în majoritatea regiunilor țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade, iar minimele se vor încadra între 0 și 6 grade.
În nordul, centrul și nord-estul țării sunt așteptate ploi slabe. În zonele montane, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri va ninge.
Avertizare meteo
22 de județe din țară se află sub avertizare Cod Portocaliu de vânt puternic până miercuri. Potrivit meteorologilor, vor fi afectate în special zonele montane din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Covasna, Harghita, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava. În aceste zone vor fi perioade în care vântul va atinge la rafală viteze de peste 110-130 km/h.
Vremea în București
Și în Capitală vremea se încălzește comparativ cu ziua precedentă, iar temperaturile vor fi unele de primăvară. Maxima zilei va urca până la 18 grade, în timp ce minima va coborî până la 6 grade.
Cerul av fi variabil pe tot parcusul zilei, dar vântul își va face simțită prezența și va sufla cu 40-45 km/h, în special în prima parte a zilei, potrivit ANM.
Vremea în marile orașe
Temperaturile maxime, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, în 21 februarie 2023, în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 67%, Vânt: 18 km/h Oradea: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 71%, Vânt: 27 km/h Baia Mare: 11 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 87%, Vânt: 16 km/h Cluj Napoca: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 24 km/h Sibiu: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 65%, Vânt: 29 km/h Alba Iulia: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 29 km/h Craiova: 17 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 49%, Vânt: 35 km/h Târgu Jiu: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 16 km/h Suceava: 13 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 60%, Vânt: 34 km/h Bacău: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 55%, Vânt: 31 km/h Botoșani: 13 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 56%, Vânt: 32 km/h Miercurea Ciuc: 7 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 87%, Vânt: 27 km/h Brașov: 10 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 72%, Vânt: 18 km/h Ploiești: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 23 km/h Buzău: 15 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 19 km/h Târgoviște: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 24 km/h București: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 32 km/h Iași: 14 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 59%, Vânt: 29 km/h Galați: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 23 km/h Brăila: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 60%, Vânt: 23 km/h Constanța: 15 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 56%, Vânt: 21 km/h Tulcea: 16 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 55%, Vânt: 23 m/h.