Prognoza meteo, 13 august. Caniculă în toată țara. Temperaturile cresc alarmant

Caniculă. Sursa foto: Freepik

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 13 august. Canicula se va intensifica în Banat, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, unde temperaturile maxime vor fi între 39…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Prognoza meteo în țară

În celelalte zone ale țării, maximele vor fi între 29 și 36 de grade, iar în Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, sud-vestul Dobrogei, Carpații Meridionali și Occidentali va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zonele montane. Meteorologii anunță ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în timpul nopții în regiunile sudice (viteze de 45…55 km/h). Temperaturile minime vor fii între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 25 de grade în Dealurile de Vest.

Sursa foto: Gerd Altmann/ Pixabay

Prognoza meteo în Capitală

Meteorologii anunță caniculă în Capitală. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea. Temperatura maximă va fi între 38…39 de grade, iar cea minimă între 20…21 de grade.

Caniculă Sursa foto: Dreamstime.com

Vremea în următoarea perioadă

În săptămâna 12.08.2024 – 19.08.2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 19.08.2024 – 26.08.2024 va fi mai cald decât este normal pentru această perioadă a anului în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 26.08.2024 – 02.09.2024, temperaturile vor fi peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului.