Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 11 decembrie. Vremea va fi mai caldă decât perioada din calendar, iar ploile vor pune stăpânire pe întreaga ţară. Minimele vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. Iată prognoza meteo pentru 11 decembrie.
Vremea, sâmbătă, 11 decembrie, va fi mai călduroasă decât specificul lunii decembrie. Cerul va fi, în general, noros. În a doua parte a zilei, în majoritatea regiunilor din țară se vor manifesta precipitații. Cantitățile de apă vor depăși 25 de l/mp, local. Izolat, apa va atinge și cantități de 40 de l/mp, în special în zonele de munte.
Prognoza meteo, 11 decembrie: Intensificări ale vântului
Rafalele de vânt vor fi moderate. În regiunile din sudul țării, însă, acestea se vor intensifica. În noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, în teritoriile din vest, vântul va sufla cu circa 55 de km/h. La altitudini mari, pe creste, rafalele vor depăși 90 de km/h dând naștere viscolelor. Izolat, se vor semnala și depuneri de polei.
Temperaturile minime vor varia între 1 și 11 grade Celsius. Valorile termice maxime se vor situa între 4 și 13 grade Celsius, potrivit prognozei meteo.
În București se vor semnala ploi
În Capitală, vremea, sâmbătă, 11 decembrie, va fi mai caldă decât specificul lunii decembrie. În a doua parte a zilei, se vor manifesta ploi. Cantitățile de apă vor înregistra circa 15 l/mp. Rafalele de vânt vor fi, în prima parte a zilei, moderate. După-masa însă, vântul va atinge viteze de aproximativ 55 km/h.
Temperaturile minime vor fi de aproximativ 7-8 grade Celsius. Valorile termice maxime vor fi de circa 9 grade Celsius. Presiunea atmosferică va scădea ușor și va fi mai mică decât cea normală.
Cum va fi vremea la munte
În zonele montane, sâmbătă, se vor semnala ploi mult mai extinse decât în zilele precedente. Cerul va fi noros, iar rafalele de vânt vor atinge viteze de 55 de km/h. La altitudini mari, însă, vântul va sufla cu viteze ce vor depăși 90 de km/h.
Precipitațiile vor fi mixte, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, acestea vor lua forma ninsorilor. Sub influența vântului, se vor naște viscoli. Izolat, se va depune și polei, iar din cauza plafonului jos de nori, vizibilitatea va fi scăzută. Temperaturile vor fi, însă, în continuare peste specificul lunii decembrie.