Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile pe regiuni

Prognoza meteo. Sursă foto: Pixabay

România. ANM anunță suprize în termometre pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru toate regiunile din țară.

ANM anunță surprize pentru următoarea perioadă. Prognoza meteo pe regiuni

În Banat, media regională a temperaturilor maxime va varia semnificativ în prima săptămână. De la valori de 30-32 de grade în primele zile, temperaturile vor crește până la 37 de grade pe 2 august, urmând apoi să scadă din nou la 32 de grade pe 4 august. În a doua săptămână, temperaturile maxime se vor stabiliza în jurul valorilor de 35-36 de grade. Temperaturile minime vor fi de 14-16 grade în perioada 29 iulie – 2 august, iar ulterior se vor menține în jurul valorii de 18 grade.

Probabilitatea de averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 3 – 5 august. Restul perioadei va fi caracterizat de vreme predominant uscată și caldă, specifică sezonului estival din această regiune.

Prognoza meteo în Crișana

În primele două zile ale săptămânii, valorile termice diurne din Crișana vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o medie de 29-30 de grade. Ulterior, se va încălzi treptat, iar pe 2 august se așteaptă vreme caniculară, cu maxime de 35-36 de grade. În zilele de 3, 4 și 5 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, temperaturile vor scădea la o medie de 31-32 de grade. Totuși, după această răcorire temporară, vremea va redeveni caniculară, cu maxime în jurul a 35 de grade. Temperaturile minime vor varia între 13-15 grade la finalul lunii iulie și începutul lui august, dar din 3 august și până pe 11 august se estimează valori de aproximativ 18 grade.

Probabilitatea de averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 3-5 august, în restul perioadei predominând vremea uscată și caldă.

Cum va fi vremea în Transilvania

Intervalul va debuta în Transilvania cu o răcorire a vremii, media temperaturilor maxime scăzând la 26 de grade pe 30 iulie. Ulterior, se va încălzi treptat, astfel că pe 2 și 3 august sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 33 de grade. O nouă scădere a valorilor de temperatură maxime va avea loc pe 4 și 5 august, până la valori de 30 de grade, însă ulterior vor fi caracteristice maxime termice de 32-33 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 10-12 grade la finalul lunii iulie și începutul lui august, dar din 3 august și până pe 11 august sunt estimate valori medii de 14-15 grade.

Ploi slabe izolate sunt posibile în prima zi, în special în zonele submontane, însă probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 4, 5 și 6 august.

În Maramureș prognoza meteo anunță o ușoară răcorire

Intervalul va începe cu o răcorire a vremii, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea la 26-28 de grade. Începând cu 31 iulie, tendința va fi de încălzire treptată, astfel că pe 2 august se așteaptă temperaturi maxime de 33-34 de grade. O nouă scădere a temperaturilor maxime se va înregistra pe 4 și 5 august, când valorile vor coborî la aproximativ 30 de grade. După această perioadă, maximele vor oscila între 32 și 33 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 11-12 grade în prima parte a săptămânii, iar după 3 august, până pe 11 august, sunt estimate valori medii de aproximativ 16 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai mare în zilele de 4, 5 și 6 august. De asemenea, sunt posibile ploi și spre finalul primei decade din august, dar acestea vor apărea pe arii mai restrânse.

Prognoza meteo. Sursă foto: Pixabay

Vremea în Moldova

Perioada va începe cu o răcorire a vremii, cu temperaturi maxime medii scăzând la 27-28 de grade. Începând cu 31 iulie, se va observa o încălzire treptată, astfel încât în zilele de 2 și 3 august vremea va deveni caniculară în zonele de câmpie, cu maxime ce vor atinge 34-35 de grade. Pe 4 și 5 august, temperaturile maxime vor scădea la aproximativ 30 de grade, însă ulterior, valorile caracteristice vor reveni la 33-34 de grade. Temperaturile minime vor scădea la aproximativ 14 grade în primele nopți, dar între 3 și 11 august se așteaptă o creștere a acestora, cu medii de 18 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în perioada 3-5 august. De asemenea, ploi sporadice în timpul după-amiezelor sunt posibile și după 6 august.

Dobrogea

Temperaturile maxime în această regiune vor începe să scadă ușor și treptat, atingând o medie de 32 de grade în prima zi și scăzând la 30 de grade în 30 și 31 iulie. Prima decadă a lunii august va aduce vreme călduroasă, cu o ușoară și treptată creștere a temperaturilor maxime, de la 32-33 de grade până la aproximativ 34 de grade. În general, temperaturile minime vor rămâne deasupra valorii de 20 de grade, cu excepția perioadei dintre 30 iulie și 3 august, când vor scădea la aproximativ 17-18 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar, cu ploi posibile doar pe arii restrânse în noaptea de luni spre marți (29/30 iulie) și în jurul datei de 6 august.

Muntenia

În această regiune, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a perioadei, cu temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade. Excepție fac zilele de 30 și 31 iulie, când media temperaturilor maxime va fi mai scăzută, în jurul a 32 de grade. Media temperaturilor minime va începe cu 18 grade în prima noapte, va scădea la 14-16 grade între 30 iulie și 2 august, iar în prima decadă a lunii august se vor înregistra valori medii de 19 grade.

Se prognozează averse locale pe 29 iulie, iar probabilitatea de ploi va crește și pentru zilele de 5 și 6 august.

Oltenia

Meteorologii estimează că vremea caniculară va persista în cea mai mare parte a intervalului în această regiune, cu temperaturi maxime în general cuprinse între 35 și 38 de grade. Doar pe 30 și 31 iulie, media temperaturilor maxime va fi mai scăzută, situându-se în jurul a 32 de grade. Media temperaturilor minime va scădea în primele nopți până la 14-15 grade, însă, începând cu 3 august, valorile vor fi în jurul a 19 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 4-7 august.

Prognoza meteo la munte

Prognoza meteo indică o scădere a temperaturilor maxime regionale la 17-18 grade pe 30 iulie, urmată de o creștere treptată până pe 2 și 3 august, când valorile vor atinge aproximativ 24 de grade. Pe 4 și 5 august, din cauza accentuării instabilității atmosferice, va avea loc o scădere ușoară, până la o medie a maximelor termice de 20-21 de grade, însă ulterior, tendința va fi de creștere la valori în jurul a 24 de grade.

Temperaturile minime vor scădea la o medie de 8 grade la sfârșitul lunii iulie (30 și 31 iulie), iar pentru restul intervalului de prognoză sunt estimate valori cuprinse între 12 și 14 grade. Averse pe arii restrânse se vor semnala în prima zi (29 iulie), în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, însă probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 4, 5 și 6 august, potrivit ANM.