Elena Stamate era genul de profesor pe care nu aveai cum să nu-l iubești. Chiar dacă limba franceză nu era printre materiile preferate ale elevilor de liceu, niciunul dintre ei nu chiulea de la ore. Elena Stamate nu era o femeie frumoasă, mai degrabă plăcută, dar felul ei blajin și peltic de a explica gramatica limbii franceze, te determina să o asculți ca și cum ai pricepe.
Dar, mai presus de toate, era foarte apropiată de elevi, vorbea pe limba lor, nu ridica din sprâncene și nu strâmba din nas în fața fustelor prea scurte sau a machiajului în exces.
-Atâta timp cât mintea are lungimea corespunzătoare din partea mea nu veți auzi critici., le spunea ea elevilor.
Copiii râdeau și o considerau una de-a lor. Elena Stamate era și diriginta clasei a zecea B și este de prisos să vă mai povestesc despre relația pe care o avea cu acei elevi.
Intr-o luni dimineață, când tocmai intrase în clasă și se așezase la catedră cum îi era obiceiul, a observat că nu avea ochelarii. A început să scormonească zgomotos prin geantă, tot bombănind :
-Parcă aș fi Mary Poppins cu geanta ei plină de surprize. Mai degrabă găsesc Turnul Eiffel ascuns într-un buzunar, decât ochelarii ăia blestemați. Copii, să nu îmbătrâniți, e tare urât.
-Poate i-ați uitat în cancelarie, i-a răspuns un elev din prima bancă.
-Exclus, nici nu am intrat în cancelarie în dimineața asta. Sunt numai fețe sclifosite acolo și îmi cădea greu. Sigur sunt acasă, pe masa din bucătărie. Parcă îi și văd cum se amuză, știindu-mă chioară la școală!
-Dacă vreți, mă pot duce eu să vi-i aduc! S-a oferit Cosmin. În 20 de minute mă întorc.
-N-ar fi o idee rea. Am o grămadă de ore astăzi. Mai ia pe cineva cu tine, ca să nu te duci singur.
-Mă duc eu, s-a ridicat Ana în picioare.
Profesoara le-a întins cheile, mulțumită :
-Cum intrați în casă, în stânga e bucătăria. Acolo sunt sigur.
-Aveți câine, doamna dirigintă? A întrebat-o Cosmin.
-N-am decât un motan bătrân, dar nu vorbește limbi străine. Dacă auziți vreun lătrat, nu e de la el.
Cosmin și Ana au ascultat indicațiile, după care au plecat.
-De ce ai vrut să vii cu mine ? a întrebat-o băiatul.
-Așa!
-Cum adică așa? Ce răspuns mai e și ăsta?
-Am motivele mele, i-a răspuns fata.
-Îți place să faci pe misterioasa. Credeam că vrei să fim împreună.
Ana a început să râdă :
-Lasă visele astea, băiețaș! Dă-mi cheile profei.
-Sunt în grija mea, a protestat Cosmin. Nu-ți dau nimic.
-Bine, recunosc, am vrut să vin cu tine pentru că te plac, și-a schimbat Ana dispoziția. Dacă îmi dai cheile, te și pup.
Cosmin i le-a întins, satisfăcut :
-Eram sigur! Aștept sărutul.
-Vreau să trecem cinci minute pe la tata la atelier, l-a rugat Ana. E chiar în drumul nostru, nu întârziem.
-Nu știu dacă e o idee bună. Dacă zice că am chiulit de la ore ?
-Te rog. Trebuie să-i spun ceva urgent.
Tatăl Anei avea un mic atelier de tocilărie, ultimul de felul acesta din oraș. Ascuțea cuțite, multiplica chei, ba chiar învățase să repare și tălpi de pantofi.
-Așteaptă-mă afară! L-a oprit Ana. Tatălui meu nu-i place să mă vadă cu băieți.
Vizita a fost într-adevăr scurtă.
-Gata? Putem pleca să luăm ochelarii profei ?
-Du-te tu! Te aștept aici, trebuie să-l ajut pe tata la o lucrare, i-a răspuns Ana. La întoarcere treci și mă iei.
-Nu așa ne-a fost înțelegerea, s-a supărat Cosmin. Dacă nu te așteptam , acum eram deja la școală.
Fata l-a sărutat pe obraz ca să-i alunge nemulțumirea.
-E mai bine așa ?
-Mult mai bine. În zece minute mă întorc.
Peste 20 de minute cei doi intrau în sala de clasă, cu ochelarii profesoarei Elena Stamate.
-Vă mulțumesc , copii. Aveți o bilă albă la dirigenție.
-Preferam să avem la franceză, a îndrăznit Ana.
-Te cred. Oricum situația ta nu e prea roz. Îți trebuie un șapte la teză, altfel rămâi corigentă.
Sătulă să-i tot acopere lipsurile, profesoara de franceză îi dăduse un ultimatum. Bunătatea ei avea limite, iar Ana era unul din acei elevi care profita peste măsură de indulgența femeii. Toată clasa știa că era aproape imposibil pentru Ana să obțină o notă atât de mare la teză.
-Vă promit că semestrul acesta voi lua nota zece!
Colegii râdeau.
-Vom vedea săptămâna viitoare după ce termin de corectat, i-a răspuns profesoara.
E sâmbătă seara și Elena Stamate stătea aplecată deasupra unor foi scrise la masa din bucătărie care îi servea și ca birou.
Corecta de zor tezele la limba franceză ale clasei a zecea B. Deloc mulțumită de felul în care elevii rezolvaseră cerințele, își încrunta privirea și bombănea cuvintele cu glas șoptit :
-Sunt prea bună cu ei. Sunt proastă de bună. Trebuie să pun piciorul în prag, altfel vor pica cu toții bacul.
Venise și rândul lucrării Anei, fata care trebuia să obțină nota șapte. Profesoara îi citea teza cu uimirea cu care parcurgi o formulă matematică sofisticată, minunându-te de măiestria autorului. Nu identifica nicio greșeală, totul era fără cusur.
-Cum să-i dau zece ? E un elev mediocru. De copiat sigur nu a copiat, că nu avea de la cine. Toată clasa a greșit, mai puțin ea.
-O să-i dau zece ca să o stimulez.
Lunea următoare elevii așteptau cu înfrigurare rezultatele. Elena Stamate s-a așezat la catedră, iar supărarea i se citea cu litere mari :
-Dezamăgire! Asta e tot ce am de spus. Un semestru întreg am vorbit singură.
Elevii coborâseră privirea, doar Ana nu părea să fie atinsă de cuvintele profesoarei :
-Am să încep cu nota zece, singura de altfel! Ana Trușcă, felicitări!
-Nu se poate.
-E o glumă, nu ?
Colegii Anei refuzau să creadă.
-Bravo Ana. A felicitat-o profa.
Restul notelor erau cuprinse între cinci și opt. Cea mai bună elevă a clasei o privea cu ură pe Ana :
-Tu sigur ai copiat.
-De la cine? De la tine care ai luat nota opt? Ești invidioasă.
Nota Anei rămăsese un mister, dar nimeni nu-și bătea capul să înțeleagă. În săptămânile ce au urmat, profesoara de franceză a avut surpriza să constate că și alți elevi mediocri, de la clasele mai mari, obținuseră nota zece la teză.
-Ce se întâmplă cu copiii ăștia ? De la cinci la zece este un salt uriaș!
Nu știa dacă să se bucure sau să se îngrijoreze. Avusese mereu grijă ca nimeni să nu copieze, subiectele erau cunoscute doar de mintea ei, oricare ar fi fost cauza acestei reușite, momentan rămânea necunoscută. Tezele le ținea doar acasă, pe masa din bucătărie și, în afară de Tom, motanul cel leneș, nimeni nu-i călca pragul.
Primul semestru se încheiase, al doilea se derula cu repeziciune. Notele Anei la limba franceză erau fluctuante. Dacă lua un cinci la oral, compensa cu zece la lucrarea scrisă.
Același scenariu îl identifica la toți elevii cu rezultate slabe la limba franceză, de parcă ar fi avut un creier comun, care, din când în când, le dădea o mână de ajutor în scris.
Într-o zi, Ionel Maxim, un elev de nota cinci la toate materiile, tocmai se lăuda în fața clasei că urmează să obțină zece la teza de la limba franceză. Și asta în condițiile în care nimeni nu primise încă rezultatele.
-Dai un ban, dar stai în față!
-Eu n-am avut decât șapte sute de lei, se plângea un altul. Iar pe datorie nu a vrut să mă ajute.
Profesoara de franceză tocmai intra în clasă, dar a prins frânturi din discuții.
I-a chemat în față pe cei doi elevi și i-a ascultat toată ora, inclusiv din subiectele pe care aceștia le avuseseră de rezolvat la teză. Au obținut amândoi nota patru, dar erau relaxați. Teza îi salvase de lacorigență.
După terminarea orei, Elena Stamate le-a cerut să o însoțească afară din clasă.
-Băieți, dacă nu-mi spuneți cine v-a ajutat la toate lucrările scrise, vă dau pe mâna poliției! I-a amenințat profesoara, fără să mai stea pe gânduri.
Cei doi s-au privit, dar nu îndrăzneau să vorbească.
-Ne păstrați notele dacă vă povestim ?
-Aveți cuvântul meu.
Ionel Maxim a prins curaj:
-Este o fată la clasa a zecea B, Ana Trușcă. Vinde note la cei care au bani.
-Cum adică vinde note ?
-Pentru nota cinci la franceză cere 500 de lei, pentru nota zece vrea o mie.
-Și ce face mai exact ?
-Modifică lucrările de control și tezele. De fapt, le înlocuiește cu unele corect rezolvate.
Elena Stamate simțea cum îi fuge pământul de sub picioare.
-Și cum reușeste să le înlocuiască?
-Habar n-am. Eu tot ce știu este că mă pune să o rescriu, iar pe cea veche o păstrează ea.
-Și voi cum ați aflat de afacerea asta ?
-De la Ana. Știe care sunt coringenții prin toate clasele. După care s-a dus vorba .
Profa de franceză și-a amintit de episodul când își uitase ochelarii acasă, iar Cosmin și Ana se oferiseră să îi aducă.
-Ce proastă am fost. M-au dus de nas.
Nu știa dacă să-l anunțe pe director sau să-și țină gura. Se temea să nu fie dată afară. Le-a dat drumul băieților și s-a îndreptat spre clasa a zecea B unde avea oră de franceză.
-Scoateți o foaie de hărtie, le-a spus sec. Lucrare de control.
Privea cu coada ochiului spre Ana. La sfârșitul orei a strâns personal lucrările, punând-o deasupra pe cea a fetei. În cancelarie a citit-o – cu greu merita nota patru.
Seara a găsit-o din nou la masa din bucătărie, încercând să născocească un plan. A doua zi avea cinci ore de limba franceză, deci ar fi lipsit de acasă toată dimineața. A anunțat la școală că nu se simte bine și l-a rugat pe un coleg să o înlocuiască.
O aștepta pe Ana să vină șă-și înlocuiască lucrarea. Inima îi bătea cu putere, iar buza de jos tremura ușor, ca de fiecare dată când era speriată. A auzit cheia învârtindu-se în broască și a împietrit. Tot curajul îi dispăruse.
Pe hol s-au auzit pași domoli de fată precaută. Profesoara s-a ascuns în spatele unui dulap și aștepta. Ana a intrat în bucătărie cu o familiaritate care trăda deja obișnuința și a început să răsfoiască prin hârtiile aflate pe masă.
Și-a găsit lucrarea chiar deasupra celorlalte, roșie toată de la corecturi și cu un mare patru în colțul din dreapta, sus.
-De ce dracu le-a corectat atât de repede ? Ce idioată !
Plină de furie a făcut praf hârtia, fără să-i pese de urmări. Fusese un gest necugetat, dar nu-și permitea acel patru. A simțit o atingere ușoară pe umăr și a tresărit :
-Ce faci în casa mea, Ana ? a întrebat-o profesoara.
-Ușa era deschisă, a mințit fata. Am venit să văd de ce sunteți acasă, m-am gândit că vă simțiți rău și poate aveți nevoie de ajutor.
-Mulțumesc, esti drăguță, dar amândouă știm ce cauți aici. Ai venit să îți înlocuiești lucrarea.
Fata a vrut să fugă, dar profesoara a oprit-o, amenințând-o cu un cuțit apucat în grabă. Nici ei nu-i vedea să creadă că făcea un asemenea gest, dar parcă nu voia să o lase să scape atât de ușor :
-Recunoaște ce ai făcut sau te dau pe mâna poliției, i-a spus fetei.
Numai că Ana a început să țipe, strigând după ajutor și alertând vecinii :
-Mă omoară, ajutor !
-Taci, mincinoaso !
Profesoara a prins-o de mână și a îmbrâncit-o pe scările exterioare ale casei. Vecinii priveau scena alarmați. Un bărbat a reușit să o salveze pe Ana din mâinile furioase ale Elenei.
-E o hoață și o mincinoasă! Nu o lăsați să scape.
-E doar un copil! Lăsați-o În pace.
Peste câteva ore Ana, însoțită de tatăl ei, depunea plângere penală la poliție și povestea, cu lacrimi în ochi, cum a fost agresată de profa de franceză nemulțumită de sumele de bani pe care i le dădea din vânzarea subiectelor la teze și lucrări de control.
-Le dădea colegilor mei note mici, ca să îi amenințe cu coringența. După care mă obliga să le cer bani acestora ca să le modifice notele.
-Câți bani? Au întrebat-o anchetatorii.
-Între cinci sute și o mie de lei, iar mie nu îmi dădea niciun ban.
Aceeași variantă a fost susținută si de către ceilalți elevi care plătiseră pentru note. Niciunul dintre ei nu știa dacă banii ajungeau la profa de franceză sau la Ana.
În fața acestor evidențe, poftește să-ți mai dovedești nevinovăția!