Se spune că toți copiii se nasc cu aripi și doar profesorul îi învață să zboare. Dar neputința sistemului educațional românesc de a valorifica talentul și pasiunile copiilor care se nasc super inteligenți îi transformă, pe mulți, în ratații de serviciu ai unei societăți debusolate, este de părere profesorul Florin Colceag, considerat unul dintre părinții spirituali ai multor copii supradotați din țară. Într-un interviu pentru Evenimentului zilei, antrenorul olimpicilor la matematică vorbește despre motivele pentru care sistemul de educație din România este un dezastru, dar dezvăluie și câteva tehnici de născut copii deștepți.
- Evenimentul zilei: România, corigentă la Educație – e concluzia celui mai amplu top mondial al sistemelor de învățământ, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Avem o problemă de sistem, reavoință sau neputința de a găsi o soluție?
- Florin Colceag: Mai multe. În primul rând este o problemă care ține de alcătuirea noastră umană, care pe anumite domenii a rămas în urmă. Noi, omenirea, am dezvoltat foarte multă tehnologie, multă știință. E foarte mare decalajul între straturile de inteligență, de voință, care sunt în societate. Au fost câțiva oameni care au produs tot ce înseamnă avansare și evoluție, dar foarte mulți din ceilalți au rămas în feudalism, alții sunt în epoci și mai îndepărate, până la primitivismul total, pe care îl găsim și în orașe, nu neapărat în junglă sau în savană.
- Ce ne-a viciat?
- Gândirea simplistă. De exemplu, avem un sistem de leadership în care cineva este pus de alți oameni să îi conducă. Asta înseamnă că persoanele cărora le e lene să gândească și să-și bată capul deleagă pe altcineva să facă totul.
- Spuneți că sistemul de delegare nu e bun, pentru că tu nu te ocupi de nimic?
- Da, îți păstrezi mintea amorțită, nu vrei să o dezvolți, nu vrei să o salți, nu vrei să-i dai orizonturi. Și întâlnim acest sistem peste tot. Nu mai creștem noi copiii, nu ne mai preocupăm de ei, îi lăsăm pe mâna bonelor, îi trimitem la grădiniță, la școală, adică i-am delegat pe alții să se ocupe de viitorul lor.
- De ce suferă educația românească: lipsă de reforme radicale? Investiții?
- La noi a fost o politică salarială mizerabilă, foarte mulți oameni de vocație și capabili au plecat, alții s-au corupt, în sensul că, în loc să se ocupe de copii la clasă, fac meditații la greu și mai salvează câțiva. Nu poți să-i acuzi pentru că salariul nu le ajunge oricum ar fi, s-a corupt sistemul, mai e și jocul cu nota. Deci, demotivarea profesorului e una dinte marile probleme, la fel ca și selecția.
- Adică în loc să fie încurajate persoanele capabile, la noi sunt date la o parte? Oameni remarcabili sunt trecuți cu vederea, iar nonvalorile sunt ridicate în slăvi.
- Deprețuirea valorilor - doctori, profesori, pensionari - asta e partea noastră fragilă. Iar dacă suntem manipulați și vânduți și cumpărați este pentru că nu ne prețuim. Nu funcționează nici transferul de cunoaștere cum trebuie, nici respectul față de omul devotat unei cauze. Pentru că dacă stai și te uiți un pic, profesorul trebuie să fie un corifeu, el este un formator. Profesorii fac spiritual formare, dar în realitate nu o fac deoarece cursul lor de existență e deviat în altă parte. Corupția nu este doar un act de genul că vine cineva și îți bagă în buzunar niște bani ca tu să-i dai o semnătură. Corupția începe de la distrugerea idealurilor. Acum ai mâncat niște fructe din grădină și ți s-au părut foarte bune, dar când mănânci acelelași fructe din supermarket mai au același gust?
- Nu chiar.
- Corupția a început de la înlocuirea cu surogate. Pierdem autenticul. Toți suntem copii de la țară, dar majoritatea au pierdut, din păcate, bucuria pământului, i-a corupt asfaltul. Dai autenticul pe surogat, dai fericirea pe plăcere, dai înțelegerea pe note, dai descoperirea pe premii. Când judec după ce-mi spune sufletul e una, când judec după ce spune eticheta și portofelul, e altceva. Coruperea înseamnă că eu îmi deformez propriile percepții și mă duc și iau o pilulă, dacă vreți. Avem pilule antistres, dacă ar fi una și pentru fericire ar fi grozav. Dar nu ar fi fericire autentică, pentru că nu mi-aș câștiga-o.
- Adică în această lume globalizată, super-tehnologizată și foarte dinamică efortul de a obține ceva este dat de-o parte și tot ce vreau la un moment dat devine o jucărie?
-Exact. Nu mai vreau să fiu om adevărat, vreau să am jucării. Și apare acum marea problemă de corupere a sufletelor: nu mă mai interesează părinții, pentru că sunt invizibili, lucrează la multinaționale sau în străinătate și îi văd doar în somn. Nu am niciun fel de contacte cu ei, sau prea puține, sunt niște umbre, sunt prea ocupați ca să aibă grijă de mine, copilul lor. Și atunci măcar să am niște jucării care să îmi înlocuiască părinții, naturalețea.
- Și cum reușești să te menții integru și intact într- o societate superficială și în continuă degradare?
- Cu ajutorul celor care nu se degradează. Ne trebuie un sistem de repere. Dacă îți lipsesc reperele, treaba devine complicată.
„Încercăm să-l transformăm pe copil într-un roboțel”
- Evenimentul zilei: Educația nu mai formează per sonalități, ci vinde diplome. Nu sunt mulțumiți nici copiii, nici părinții, nici profesorii, de unde acest dezastru în educație sau această nemulțumire generală? E un haos total...
- Florin Colceag: Marea problemă pe care o avem acum cu educația este că nu valorificăm calitățile umane. Profesorii sunt doar agenți informaționali, nu se mai ocupă și de formarea personalității copilului. Încercăm să-l transformăm pe copil într-un roboțel. Și el refuză. El îți cere să-i asculți gândirea și tu îi spui, da, dar eu ți-am spus altceva. Educarea înseamnă să dai copilului puterea să-și maximizeze potențialul natural. Să folosească tot ce a pus Dumnezeu în el. Să aibă curaj, voință, curiozitate, încredere, responsabilitatea de a duce la capăt ceea ce are de făcut în lumea asta.
- În România, 1 din 4 copii este supradotat, însă mai mult de jumătate dintre aceștia nu reușesc să se autodepășească din cauza limitelor impuse de societate și a mediului în care cresc. Cum îi salvăm?
- Trebuie programe educaționale speciale și avută în vedere instruirea copiilor care au abilități înalte, dar și ridicarea nivelului copiilor care doresc să-și mărească abilitățile. Să facem niște centre atractoare, niște școli pilot, care să folosească sistemele inteligente. Știți cât costă statul unul care a abandonat școala și devine întreținut, nu producător? Un milion de euro pe an. Astea sunt calcule făcute de finalandezi. El nu dă bani la buget, doar cheltuie o grămadă, iar grămada asta înseamnă mulți oameni implicați ca să-l țină pe ăsta viu. E interesantă întrebarea, pentru că se referă la salvare. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că educarea copilului începe din burta mamei. - Cum așa? - Mama trăiește, simte, fibrează, are dorințe, pasiuni, o grămadă de trăiri interne pe care copilul aflat în burta ei le simte. Ele sunt primul reper existențial din viața proprie. Mama este telescopul prin care el privește lumea de departe. Dacă mama trage un chef, de exemplu, și bea alcool, fumează sau se droghează, copilul va trăi stările induse chimic de ceea ce a consumat mama și astea rămân pe harta sa mentală. Asta contribuie mult la comportamentele viitoare. Există țări în care se practică tehnici de născut copii deștepți, care presupun activități ale mamei
- Ca de exemplu?
- Mama ascultă muzică simfonică, desenează, pictează, citește, îi spune povești, joacă șah, face probleme de matematică, dezleagă rebusuri, diverse tipuri de jocuri logice, are momente de meditație, de bucurie, de fericire, își permite să se bucure de natură și toate astea sunt stări pe care copilul le trăiește odată cu mama. Și care după naștere îl fac să crească echilibrat. În cazul celălalt, când mama se droghează, vă închipuiți cum iese copilul?! Diferențele sunt marcante. Eu le văd. Toți copiii se nasc cu o cunoaștere.
„Copilul cu abilități înalte e extrem de sincer”
- Evenimentul zilei: Se spune și că toți copiii se nasc egali. E un clișeu? Toți sunt la fel?
- Florin Colceag: Nu, nu sunt deloc egali pentru că sunt amprentați total de mamă.
- Și tatăl ce rol are în această ecuație?
- E un personaj important în viața copilului, dar el e zeul retras, el începe să devină interesant și important abia după ce mama face al doilea copil. Și dacă el preia îl pe copilul cel mare și mama rămâne cu cel mic, atunci familia crește bine.
- Cum vă dați seama că un copil are abilități înalte, că e supradotat?
- În primul rând este extrem de sincer. Iar foarte mulți dintre copiii supradotați au fost crescuți într-un mediu în care nu au fost înșelați. În momentul în care ai o familie care trăiește în armonie, șansele ca un copil să devină cu abilități înalte sunt mult mai mari. Dar nu neapărat toți copiii cu abilități înalte învață bine. Și noi avem mulți informaticieni străluciți, care n-au terminat nici liceul.
- Dar geniul ce este?
- Asta spune doar istoria. Nu e măsurat după IQ. Dacă faci măsurători pe teste psihometrice vei descoperi inteligențe foarte înalte la șoferi de taxi. Sunt premianți Nobel cu inteligență mediusuperioară, dar care au avut un ideal în viață, au muncit pentru el și au scos niște rezultate fantastice. Nu e o asociere directă între inteligență și geniu, decât în momentul în care spargi niște granițe ale cunoașterii, depășești niște limite ale umanului obișnuit, aduci soluții la probleme foarte mari. Atunci poți spune că ai reușit să-ți atingi potențialul. Asta e genialitatea, să-ți atingi potențialul propriu. Mic sau mare.
- Câte genii ați antrenat? Ați ținut o evidență?
- Cei mai vechi elevi ai mei au 50 de ani acum.
- Dar a evoluat în vreun fel inteligența copiilor de-a lungul timpului?
- E mai vie. Cei care ies acum, generațiile mici, au niște abilități absolut fenomenale la vârste mici și multe dintre ele rămân și mai târziu. Există și niște statistici interesante care arată că inteligența generală crește cu 0,3% anual, în timp ce inteligența copiilor cu abilități înalte crește cu 3% anual. De zece ori mai rapid față de cea a copiilor obișnuiți. Dar nu numai noi evoluăm, ci și ecosistemul evoluează. Noi constatăm acum cu uimire că ciorile sunt mai deștepte decât copilul de 5 ani.
- Cum antrenezi creativitatea copilului? Cum poate o mamă să-și dea seama la ce e bun copilul ei în primii ani de viață?
- În primul rând, antrenându- i încrederea în puterile proprii. Să spunem că mama a fost crescută întrun sistem de bine-rău, adevărat- fals și așa își crește și copilul. El nu va mai avea niciun fel de potențial deosebit pentru că i s-a limitat domeniul de gândire, de percepție, de integrare informațională. Indicat e să-i arăți ce a făcut bine, nu ce a făcut rău. Cerei părerea. Roagă-l să-ți argumenteze, ca să te facă pe tine să înțelegi.
- În România, conceptul de homeschooling este privit, deocamdată, cel puțin cu suspiciune, dacă nu chiar desconsiderat. Ce părere aveți despre homeschooling?
- Este un sistem foarte bun practicat în momentul în care există alternativa de învățare deschisă.
- Adică?
- Dacă este, de exemplu, învățarea pe internet foarte bună și copilul urmărește programe educative dedicate, și dacă are din timp în timp întâlnire cu alți copii, și dacă este examinat de oameni competenți cu periodicitate, atunci homeschooling funcționează. Dar dacă niște țigani își duc cu ei copiii la muncile agricole și nu îi dau la școală, zicând că fac homeschooling, atunci nu funcționează pentru că nu au de unde să învețe. Ca să poată evolua, copilul are nevoie de mentori, iar mentorii respectivi pot fi fizici, în fața lor, sau pot fi niște mentori virtuali. Provocarea pentru noi astăzi este de a căuta și încerca să creăm o lume mai bună cu materialul avut și în contextul social, uman, istoric și geografic de acum.