Una dintre cele mai vechi biserici din Asti, legată de istoria orașului și îndrăgită de mulți localnici, a fost cedată de Dieceză numeroasei comunități ortodoxe române. Un gest care sosește în Săptămâna pentru unitatea creștinilor proclamată de papa Francisc, o «îmbrățișare ecumenică» între catolici și numeroasa comunitate română care numai în oraș numără circa 2500 de credincioși.
Vestea a fost primită cu dezamăgire și câteva proteste din partea enoriașilor de la Biserica Santa Maria Nuova, scrie La Stampa.
Părintele paroh de la Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Asti, Marius Trifina, prezentase o cerere la Curia episcopală pentru a avea o biserică proprie. Încredințarea va avea loc în mod oficial pe timpul duminicii de Paște în aprilie. Concesiunea se acordă pe 10 ani.
Astfel a fost făcut de episcopul de Asti, mons. Francesco Guido Ravinale: «În curând va fi posibil să se acorde o clădire care cu siguranță ne este foarte dragă, dar tocmai din acest motiv va fi motiv de mare bucurie, știind-o încredințată unei comunități numeroase și practicante. Suntem siguri că va fi bine conservată și în special suntem conștienți că am efectuat un frumos gest de ecumenism al amiciției, balsam prețios pentru a contribui la vindecarea, chiar și numai în mică măsură, a rănilor unui creștinism divizat».
Biserica Santa Maria Nuova este în inima orașului, alături de vechiul spital. Este unul dintre monumentele cele mai vechi ale orașului, a fost ridicată la finele secolului IX. Clopotnița are forme în stil roman. Pe altarul central este găzduită marea pictură a lui Gandolfino da Roreto din 1496. Printre enoriașii iluștri figurează dieteticianul Giorgio Calabrese, mereu prezent la slujba de duminică. Santa Maria Nuova este și unul dintre cartierele istorice participante la cursa de cai ”Palio di Asti” pe care din 1968 a câștigat-o de cinci ori. Referentul este preotul Giuseppe Gallo care precizează: «ne vom rezerva oricum utilizarea extraordinară a bisericii pentru ocazii speciale precum binecuvântarea calului participant la cursă și pentru alte ocazii speciale».
Alegerea de a concesiona ortodocșilor acest edificiu este motivată și de prezența casei parohiale, unde se va duce să trăiască preotul Marius cu soția și cei trei copii, dar și pentru că este în măsură să găzduiască un număr mai mare de credincioși. Ortodocșii de partea lor se angajează să întrețină clădirea care necesită lucrări urgente.
Protestele enoriașilor
Însă vestea i-a lăsat perplecși pe mulți enoriași. Purtător de cuvânt al nemulțumirii credincioșilor catolici este Antonella Laurenti, jurnalistă și secretară a Gazzetta d’Asti, care explică: «Eu aici am fost botezată și m-am căsătorit. Am fi putut măcar să împărțim biserica, să facem zile alternative. Nu avem obiecții pentru faptul că a fost dată de Curie ortodocșilor, ci privind exclusivitatea donației. Noi suntem pentru fraternitate ecumenică, însă vrem să ne păstrăm parohia».
«De când am aflat că biserica va fi dată în mod exclusiv comunității ortodoxe nu am liniște – afirmă Laurenti. Mama mea este furioasă și la fel prietenele sale: are probleme de deplasare și să ajungă până la San Secondo nu e foarte ușor. Este ecumenism să închizi ușa catolicilor și să o deschizi larg ortodocșilor? Biserica putea fi utilizată de ambele comunități, așa cum a fost la San Silvestro. Noi cei de la Santa Maria Nuova nu mai avem nimic – subliniază. Ne-au luat UPIM, cazarma, spitalul, clinica San Secondo, Banca d’Italia și acum biserica. Mă înfurie faptul că am fost puși în fața faptului împlinit. Existăm numai când e momentul să se ceară?».
Din acest motiv Laurenti preanunță: «Vom solicita o întâlnire cu episcopul și cu autoritățile ortodoxe pentru a găsi un acord privind împărțirea bisericii».
Partea ortodoxă își exprimă maxima satisfacție, chiar dacă se înțeleg nemulțumirile fraților catolici: «Dacă aș fi în locul lor aș gândi la fel. Pentru noi este vorba de un act de binefacere: aveam nevoie de o biserică mai mare de cât cea actuală», spune Constantin Pletosu, fotograf, care face parte din consiliul parohial român. Și din partea părintelui Marius sosesc asigurări privind conservarea clădirii: «Comunitatea noastră va avea grijă de biserică pentru că aceasta va fi cartea noastră de vizită» a spus preotul pentru gazetaromaneasca.com.