Procurorul Cătălin Marius Vartic, unul dintre cei mai vechi și mai importanți oameni din cadrul DNA, a formulat la CMS o cerere de eliberare din funcție prin pensionare. Solicitarea va fi pusă pe masa discuțiilor marți, 24, mai. Tot în aceeași ședință se va discuta și cererea de pensionare a procuroarei Maria Luiza Blaj de la Parchetul Curții de Apel București.
Procurorul Cătălin Marius Vartic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut eliberarea din funcție prin pensionare. El a fost în centrul unui scandal, fiind șantajat de colegi cu arestarea fratelui său, pentru a îl executa pe judecătorul CCR Toni Greblă.
Cererea de eliberare din funcție prin pensionare a fost formulată la Consiliul Superior al Magistraturii (CMS) și va fi discutată în ședința de marți, 24 mai 2022, a Secției pentru procuror a CSM. În cadrul ședinței se va discuta și cererea de pensionare a procuroarei Maria Luiza Blaj, de la Parchetul Curții de Apel București.
Ordinea de zi a Secției pentru procurori a CSM:
“1. Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de domnul VARTIC MARIUS CĂTĂLIN, procuror șef al Serviciului de reprezentare la Înalta Curte de Casație și Justiție I din cadrul Secției judiciare penale a Direcției Naționale Anticorupție.
2. Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de doamna BLAJ MARIA - LUIZA, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”.
Cătălin Marius Vartic, implicat într-un episod halucinant la DNA
Unul dintre cei mai vechi și importanți oameni din DNA va rămâne cunoscut din cauza unui incident petrecut în legătură cu dosarul judecătorul Toni Greblă. Cătălin Marius Vartic a fost șantajat și presat de colegi cu arestarea fratelui său, în perioada în care parchetul anticorupție era condus de Laura Kovesi, pentru a-l executa pe judecătorul Greblă. Acesta din urmă a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Scenele petrecute la DNA au fost prezentate în 2018 de jurnalista Sorina Matei. Aceasta susținea la vremea respectivă că Vartic ar fi fost amenințat de către colegi că îi va fi arestat fratele dacă nu se conformează dorințelor conducerii DNA, și nu dispune reținerea lui Toni Greblă. Potrivit Sorinei Matei, fix în zilele în care se punea la cale făcătura din cazul Greblă, adjunctul DNA Marius Iacob și procurorul Eugen Stoina s-ar fi deplasat la Suceava, de unde l-au săltat pe fratele lui Marius Vartic și l-au adus la București. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, deși procurorul s-ar fi umilit în fata “doamnei”, punându-se în genunchi și implorând-o plângând în hohote să nu îi aresteze fratele, potrivit luju.ro.
Sorina Matei nu a dezvăluit numele procurorului în cauză, însă consultarea datelor existente chiar pe site-ul DNA confirmă că este vorba despre Marius Vartic.
Dezvăluirile jurnalistei Sorina Matei
„Dacă nu arestezi, îți iau fratele!' Și i l-au luat...
Procurorii secției I a DNA au plecat repede din București, s-au dus la Suceava, l-au ridicat pe fratele colegului lor, procurorul șef birou de la Secția a II-a care instrumenta dosarul judecătorului CCR, l-au băgat în dubă, l-au adus în DNA, la București, si l-au băgat intr-un birou, lângă fratele procuror.
Fratele procurorului de la Secția a II-a a fost reținut de procurorii Secției I a DNA în toiul nopții, la ora 2.30, în ziua de 5 spre 6 Februarie 2015, iar procurorii Secției I a DNA au cerut și obținut de la Tribunalul București arestarea fratelui procurorului șef birou de la Secția a II-a din DNA, fix în cele mai tensionate momente în care acesta instrumenta dosarul judecătorului CCR, ca să puna presiune pe el.
'S-a pus în fata ei, în genunchi, un bărbat, cât era de mare, și a implorat-o plângând în hohote să nu-i ia fratele. Și i l-a luat. De atunci, omul a fost de nerecunoscut, nu mai auzea ce-i spui, vorbeai cu el și se uita în gol. De atunci n-a mai fost el', povestesc mai multi colegi ai procurorului. 'A fost cel mai crâncen, cel mai șocant moment din DNA'.
S-au 'omorat' unii pe alții, s-au urât, s-au băgat în duba, s-au reținut, și-au pus cătușe și s-au propus spre arestare, s-au înjurat, toate pe fondul presiunilor și disperării SRI pe CCR care pica legile Big Brother și în timpul instrumentării dosarului cu judecătorul CCR.
Așa se distruge pe interior o instituție, îmbolnăvită de puterea cătușelor, canibalizându-și oamenii prin exploatarea vulnerabilităților cunoscute doar la momentul potrivit.
5 OCTOMBRIE 2011. DNA se sesizează din oficiu printr-un proces verbal pe două persoane, dintre care una senator PSD, pe fapte de cumpărare, respectiv, trafic de influență. Cu procesul verbal nu se întâmplă nimic 3 ani!!! pentru că sesizarea era cam 'cheală', fără probe suficiente în ea. Ca atare, 3 ani, nimeni nu o baga în seamă și nu se ocupă de ea.
16 DECEMBRIE 2013. Senatorul ajunge judecător CCR, pe locul Iuliei Motoc, dar ca a doua opțiune a PSD. Prima opțiune, Lucian Bolcas, este retrasă/respinsă, se găsesc niste declarații antisemite. Ca atare, PSD îi e sugerat să-l propună pe senator că 'va trece', PSD il propune, trece lejer, devine judecător CCR. Se găsise ceva: procesul verbal de la DNA în care nimeni nu lucrase nimic timp de 3 ani.
10 FEBRUARIE 2014. După nici 2 luni, DNA se apucă brusc să facă acte în 'dosarul' deja al judecătorului CCR cu număr de înregistrare 2011: 385/P/2011. Se dă repede o ordonanță după 3 ani, o ordonanță de începere a urmăririi penale în rem/pe fapte după procesul verbal înregistrat în 2011. Găsiseră în sfârșit un 'glonț' pe CCR, având în vedere că senatorul devenise judecător, un 'glonț' pe care să-l tragă 'la momentul potrivit', dacă se întâmplă ceva ce nu le convine. Dosarul este dat pentru instrumentare unuia dintre cei mai vulnerabili procurori DNA. 'Vulnerabilitatea' procurorului era chiar fratele său. Fratele era într-o funcție publica de mulți ani, era suspectat că face prostii, pe frate se apucă să stea SRI cu monitorizarea. La o adică, dacă procurorul nu-l trage pe judecător atunci când vor ei, îi trag ei fratele procurorului. Mod de operare și strategie în mai mulți pași, cu backup asigurator. Că 'glonțul' se va trage când vor ei, cum vor ei, exact când trebuie, la momentul potrivit. De obicei 'stăteau' și pe procurori care instrumentau cazurile care îi interesau tare, să le afle vulnerabilitățile. Dacă procurorul iese din schemă, să aibă cu ce sa preseze, să-și bage mințile în cap. Acesta este un astfel de caz. Procurorul 'vulnerabil' care se apucă de instrumentarea dosarului judecătorului era la acea data de 11 ani în DNA, fusese înainte judecător, procuror militar, era șef al Biroului de combatere a infracțiunilor comise în legătură cu achizițiile publice din Secția a II-a a DNA, cam naiv de felul sau, nivel mediu și avea o problema: fratele.
8 APRILIE 2014. După 2 luni, se întâmplă 'catastrofa'. Curtea Europeană de Justiție invalidează Directiva UE de stocare a datelor, pe motiv că imixtioneaza în drepturile fundamentale ale omului și viața privată.
30 APRILIE 2014 și 17 MAI 2014. Două judecătorii din țară, Constanța și Târgoviște, ridică la CCR excepții de neconstituționalitate pe legea 82/2012 privind retenția datelor și pe legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal. PRIMUL PACHET BIG BROTHER.
8 IULIE 2014. Prin decizia 440, CCR declară ÎN UNANIMITATE neconstituționale ambele legi din primul pachet BIG BROTHER pe motiv de decizie a Curții Europene de Justiție, prevederi care sunt preluate, fiind fundament legal la nivelul dreptului european. Oamenii încep să înnebunească. NU mai pot reține 6 luni toate datele de telefonie și internet, NU le mai pot accesa cum și când vor ei, rămân practic fără bază legală, iar operatorii telecom NU mai pot legal să păstreze aceste date și NU mai pot să le pună la dispoziția organelor judiciare cu atribuții în domeniul siguranței naționale. Adică lor. Singurul lucru pe care operatorii îl mai pot face este să rețină datele de facturare și plăți pentru interconectare doar cu consimțământul prealabil al persoanei ale carei date sunt prelucrate.
9 IULIE 2014. Avocatul Poporului ridică obiecții de neconstituționalitate pe legea pentru modificarea OUG 111/2011 privind comunicațiile electronice. A DOUA LEGE BIG BROTHER.
9 SEPTEMBRIE 2014. Prezenți la o conferință a Institutului Aspen, știind că CCR trebuie să ia decizia pe a doua lege Big Brother pe care sesizase Avocatul Poporului, șefii SRI și DNA se corelează în declarații, acuză ca precedenta decizie CCR a vulnerabilizat securitatea națională și investigarea corupției și “atrag atenția asupra evoluțiilor îngrijorătoare”. începea showul public.
12 SEPTEMBRIE 2014. După doar 3 zile de la declarații, procurorul vulnerabil începe urmărirea penală în dosarul judecătorului și pe alte fapte, cere 6 mandate de supraveghere tehnică de la ICCJ în dosar, inclusiv pe judecătorul CCR, le obține, îl pune pe judecător sub supraveghere. Lucrează intens la 'dosar'. Între timp, în dosar intră și un al doilea procuror, care lucrează mai puțin in el. Procurorul vulnerabil face tot: zeci de percheziții, audieri de zeci de persoane, acte. Cam în această perioada se află la nivelul DNA ca procurorul e vulnerabil: are o 'problemă' cu fratele.
16 SEPTEMBRIE 2014. CCR declară neconstituțională A DOUA LEGE BIG BROTHER. Pică legea în integralitatea ei cu vot de 6 la 3. Decizia 461. 3 judecători se opun, fac opinie separata: Toni Greblă, Petre Lazaroiu și Tudorel Toader. Legea tot pică, majoritatea de 6 votase.
18 SEPTEMBRIE 2014. CCR dă comunicat în care își susține și explică deciziile prin conformitate la legislația europeană.
19 SEPTEMBRIE 2014. Parlamentul/Senatul adoptă Legea securității cibernetice. A TREIA LEGE BIG BROTHER.
20 SEPTEMBRIE 2014. SRI dă comunicat de infierare la cele 2 decizii CCR pe legile Big Brother, susține ca e în 'vid legislativ' și se plânge că 'institutiile statului' nu mai pot gestiona riscuri și amenințări 'iminente' la securitatea națională.
30 SEPTEMBRIE 2014. CSAT, după ședința, prin comunicat, cere intervenția de Urgență a Guvernului sau Parlamentului pentru refacerea Legii Big Brother și a legii privind cartelelor prepay.(legile BIG BROTHER1+2)
6 OCTOMBRIE 2014. Procurorul vulnerabil EXTINDE prin ordonanță CERCETĂRILE în dosarul judecătorului CCR, în care începuse urmărirea penala în rem.
10 OCTOMBRIE 2014. Procurorul vulnerabil prelungește, cu acceptul iCCJ, mandatele de supraveghere în dosarul judecătorului CCR. Inclusiv pe judecătorul CCR.
1-2 NOIEMBRIE 2014. Fratele procurorului își botează copilul la un complex turistic. SRI stă pe el. Află că fratele procurorului a plătit afaceristului care avea complexul și pe care-l știa, mai puțin cu 3345 lei. Soția fratelui procurorului era șefa UNPR Suceava, șefa la Registrul Comerțului Suceava, presa locala relatând că fratele procurorului ajunsese pe funcția de șef la Antifraudă Suceava 'printr-o manevră politică', fiind inițial respins la concurs, dar a aterizat la Suceava prin transfer, ca șef serviciu, de la ANAF București. Fratele procurorului se ocupă de Garda Financiara Suceava din 2005, fiind susținut de partidul de guvernământ de la acea vreme. În 2012, fratele fusese și în atenția ANI pentru neconcordante în venituri, iar între timp nașul de botez al celui de-al doilea copil al fratelui procurorului devenise chiar șeful PSD Suceava, Cătălin Nechifor.
10 DECEMBRIE 2014. Procurorul vulnerabil prin frate mai prelungește a doua oară, tot cu acceptul ICCJ, mandatele de supraveghere, inclusiv pe judecătorul CCR. Lucrau intens. Mai era o lege la CCR. Ultima.
23 DECEMBRIE 2014. 69 deputați PNL sesizează la CCR neconstituționalitatea LEGII BIG BROTHER 3. Securitatea cibernetică.
9 IANUARIE 2015. MAI încropește repede un grup de lucru prin GIS (Grupul Interministerial Strategic) care să facă un nou pachet al celor 3 legi BIG BROTHER. Era disperare. În aceeași zi de 9 IANUARIE 2015, în planul instrumentării dosarului din DNA cu judecătorul CCR, L.C. Kovesi desemnează beneficiari ai mandatelor din dosarul cu judecătorul CCR: DIPI și două unități SRI. Unitatea lui Dumbrava și unitatea de interceptari, ambele SRI.
12 IANUARIE 2015. Procurorul din dosarul cu judecătorul CCR extinde urmărirea penală în rem în speță și pentru dare și luare de mită.
20 IANUARIE 2015, Marți. Cu o zi înainte de decizia CCR, procurorul vulnerabil emite ordonanța și începe urmărirea penală pe judecătorul CCR pe 5 capete de acuzare, fapte de corupție.
21 IANUARIE 2015, Miercuri. CCR declară neconstituțională și A TREIA LEGE BIG BROTHER, securitatea cibernetică. Decizia 17 a CCR e luata cu majoritate de voturi. În aceeași zi, Klaus Iohannis, nou președinte al României, câștigă la ICCJ procesul de incompatibilitate cu ANI.
22 IANUARIE 2015, Joi. Judecătorul CCR este luat de dimineață din hotel, cu mandat, și adus la DNA. I se aduce la cunoștință că s-a început urmărirea penală pe numele lui pe o multitudine de fapte găsite de ei în perioada 2010-2015. În aceeași zi, sunt aduse și puse sub urmărire penala la DNA alte 7 persoane pe care se luaseră mandatele. Procurorul același: cel vulnerabil, cu fratele.
22 IANUARIE 2015, tot Joi. Președintele CCR de la acea vreme, Augustin Zegrean, într-o conferință de presă extraordinară, denunță presiunile SRI la adresa CCR, pe care judecătorii le transmiseseră și delegației MCV care evalua progresele din Justiție si care era în țară, și comentează și situația judecătorului CCR ridicat de procurorii DNA.
24 IANUARIE 2015, Sâmbătă. Șeful SRI iese în interviu, înregistrat cu câteva zile mai devreme, imediat după decizia CCR din 21 Ianuarie, arată către CCR și spune că 'în cazul unei catastrofe, voi ști către cine să arăt cu degetul'. În același interviu, șeful SRI lasă impresia că a fost reconfirmat în funcție de K.Iohannis. Iohannis făcuse însă o vizita neoficială la CCR. Aflase situația. Pe 27 IANUARIE, șeful SRI demisionează la cererea noului președinte ales.
3 FEBRUARIE 2015, Marți. Scandalul atinge cote maxime în DNA, unde se instrumenta dosarul judecătorului CCR. Dosarul era o varză, o multitudine de fapte însăilate, de la struți, capre, haine, capsatoare, cordelina, la embargo, probatoriu șubred, abia dacă ținea ceva, dar conducerea DNA, doamna și adjuncții, presează intens ca procurorii din speță să meargă cu judecătorul la arestare. Să solicite aviz de arestare Senatului. Trebuia pe perioada cât judecătorul fusese senator. Procurorul vulnerabil e amenințat cu revocarea, mai fusese amenințat. Intervine și al doilea procuror. Nici el nu era de acord cu arestarea judecătorului CCR pentru niște struți. Doamna vrea neapărat cătușe, arestare, ca atare trimite solicitare oficială de aviz de arestare la Senat pentru judecătorul CCR. Se contrase cu ambii procurori. Cere extinderea urmăririi penale pe judecător. Procurorii o semnează. Primului, celui vulnerabil, care lucrase mult în dosar, îi zice că dacă nu arestează, 'îi ia fratele'. Se petrec scene halucinante în birou. Procurorul, un bărbat destul de impozant, înalt, pică din picioare în genunchi în fața ei, să 'nu-i ia' fratele. Începe să plângă, să se roage.
4 FEBRUARIE 2015, Miercuri. A doua zi, procurorul care lucrase în dosarul judecătorului CCR, dosar instrumentat de Secția a II-a de unde era procurorul, află că ai săi colegi de la Secția I se duc să-i ia fratele. Îi vine rău în DNA. Plânge continuu, iar pică din picioare, rămâne noaptea în DNA, era terminat. Omul era desfigurat.
5 FEBRUARIE 2015, Joi. Marius Iacob, adjunct al DNA, omul fidel al doamnei, coordonator teoretic al secției I, condusă practic tot de doamna, pleacă personal de la București la Suceava să facă percheziții la fratele procurorului de la Secția a II-a care făcea dosarul judecătorului CCR. Iacob îl ia cu el și pe Eugen Stoina, procuror la Secția I, îl iau pe sus pe fratele procurorului și pe încă o persoană, îi baga în dubă și îi aduc în DNA, în sediul central, langa fratele procuror. într-un birou era procurorul care instrumenta dosarul judecătorului CCR și colegii săi de la Secția a II-a, iar vizavi, în alt birou, erau ceilalți colegi, de la Secția I, cu fratele procurorului reținut. Primii trimit o cafea și o apă în camera cu fratele reținut. Cei de la Secția I refuza cafeaua și apa pentru frate. Dau afară solul cu tot cu apa și cafea. Primii se apucă să caute un avocat. Fratele reținut nu avea nici avocat. Procurorul care instrumenta cazul judecătorului era terminat, nu mai gândea. La ora 2.30, în noaptea de 5 spre 6 FEBRUARIE 2015, este reținut fratele procurorului într-un dosar în care cer confiscare specială pentru 5795 lei și recuperare de prejudiciu de 1672,50 lei.
6 FEBRUARIE 2015, Vineri. DNA, secția I din DNA, anunță prin comunicat că l-a reținut pentru 24 de ore pe fratele procurorului de la Secția II-a care instrumenta, ca procuror principal, dosarul judecătorului CCR. Secția a II-a se roagă de Secția I să nu meargă cu el la arestare. Gheorghe Popovici, șeful Secției I a doamnei refuză. Merge cu fratele colegului la arestare la Tribunalul București. Fratele primește arest la domiciliu de la judecătorii TMB. Fratele procurorului, inspector șef antifeudală la DRAF Suceava, anunță oameni de afaceri dinainte de controalele pe care urma să le facă. I se deschid mai multe dosare la DNA central, toate la Secția I a DNA. Primul dosar e instrumentat de secția I cu SRI care stătuse pe el, îl supraveghea, în timp ce fratele, procurorul de la secția a II-a, instrumenta cazul judecătorului CCR.
10 MARTIE 2015. Procurorul vulnerabil, cu fratele deja arestat la propunerea colegilor săi, și celălalt procuror îl cheamă pe judecătorul CCR și îl rețin pentru 24 de ore. Diligentele le face al doilea procuror. Primul era terminat. Singurul lucru pe care pot să-l obțină de la doamna e să meargă cu judecătorul la arestare la domiciliu și nu cu propunere de arest preventiv. Îl declară pe judecătorul CCR pericol pentru ordinea publică!
11 MARTIE 2015. ICCJ respinge propunerea de arest la domiciliu pentru judecătorul CCR. Judecătorul e cercetat în libertate. De atunci, dosarul judecătorului CCR e instrumentat în paralel în DNA cu dosarul fratelui procurorului. Secția a II-a a DNA avea dosarul cu judecătorul CCR, Secția I a DNA avea fratele procurorului care instrumenta dosarul judecătorului CCR.
1 APRILIE 2015. Secția I a DNA, Eugen Stoina și Gheorghe Popovici îl trimit în judecată pe fratele procurorului, deja arestat. În dosar mai sunt câteva persoane, fratele procurorului Secției a II-a, încă în arest la domiciliu, e acuzat de folosire de date nedestinate publicității și complicitate la delapidare, ii pun și sechestru, dosarul e semnat în comunicat că e instrumentat de Secția I 'cu sprijinul SRI'. Acesta este doar primul dosar cu fratele procurorului.
7 APRILIE 2015. Fratele procurorului scapă de arestul la domiciliu în care stătuse de 2 luni.
10 IUNIE 2015. Procurorul vulnerabil prin frate extinde ancheta în dosarul judecătorului CCR. Zice și scrie că i-a mai găsit infracțiuni.
9 SEPTEMBRIE 2015. Procurorul vulnerabil prin frate, de la Secția a II a, trimite dosarul judecătorului CCR în judecată, face disjungeri. Dosarul e semnat de ambii procurori de la Secția a II-a și confirmat cu o zi înainte de procurorul șef de Secție de la a II-a, Claudiu Dumitrescu, perceput atunci de doamna 'ca omul lui Ponta și al PSD', în prezent, un procuror apropiat de ea, pentru că acesta s-a împrietenit cu F.Coldea.
15 DECEMBRIE 2015. Fratele procurorului este trimis în judecată în al doilea dosar, tot de către colegii procurorului de la secția I a DNA, pentru instigare la abuz în serviciu. în DNA se știe că ar mai avea și alte spețe.
DUPĂ JUMĂTATE DE AN. 18 Iulie 2016. Procurorul vulnerabil prin frate, de la secția a II-a, care a investigat dosarul judecătorului CCR, pleacă din DNA. Este numit de D.Ciolos într-o funcție publică, pe un mandat de 5 ani, funcție pe care o ocupă și în prezent.
DUPĂ 2 ANI. 3 Aprilie 2017. Curtea de Apel Suceava îl condamnă definitiv pe fratele procurorului, în primul dosar, la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare.
DUPĂ 2 ANI. 5 Iulie 2017. L.C.Kovesi îl revocă din DNA pe al doilea procuror tot de la secția a II-a care a lucrat mai puțin în cazul judecătorului, în scandalul 'înregistrărilor'.
DUPĂ 3 ANI. 11 Ianuarie 2018. L.C.Kovesi îl revoca din DNA pe procurorul Eugen Stoina, care instrumentase dosarul fratelui procurorului vulnerabil, Stoina fiind implicat într-un accident rutier în stare de ebrietate. Problemele cu alcoolul ale lui Stoina erau demult cunoscute în DNA. Alt procuror, altă vulnerabilitate știută.
DUPĂ 3 ANI. 11 Mai 2018. Judecătorii ICCJ îl achita în primă instanță pe judecătorul CCR și pe toți inculpații din dosarul DNA.
Restul procurorilor sunt în continuare în DNA.
Și toți știu ce s-a întâmplat.
Și toți tac”.