Așa cum ziarul nostru a consemnat „pas cu pas”, vorba cetățeanului împăiat în vitrina Muzeului Cotroceni, dezvăluirile despre procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Prahova, pun în evidență un adevăr bănuit de multă vreme.
Acela care spune că lupta împotriva corupției în România nu a fost și nu este nicio clipă altceva decât o draperie groasă, în dosul căreia s-au făcut și se fac, de fapt, execuții și epurări. Dezvăluirile îndestulător probate despre activitățile acestui procuror au rolul unui vârf de iceberg, suficient de mult expus, încât să indice conținutul a ceea ce încă este insuficient demonstrat la scara generalului. Anume, faptul că activitatea a ceea ce Ion Cristoiu a numit Binom, adică, a Cooperativei SRI-DNA, a fost și este una specifică asocierilor de criminalitate organizată și a cuprins întreaga țară. Dezvăluirile despre procurorul Mircea Negulescu, despre cum își desfășura acesta activitățile de procuror al DNA Prahova, unele care par a nu se mai opri, descriu un personaj monstruos, turnat în matrițele din care ieșeau anchetatorii lui Nikolai Ejov și Lavrenti Beria, șefi consecutivi ai NKVD, adică ai miliției și securității statului sovietic. Ejov și Beria au coordonat cele mai mari crime ale epocii staliniste, iar prăpădul făcut de cei doi, din ordinele lui Stalin, a intrat în istorie sub numele de Marea Epurare.
Dezvăluirile despre procurorul DNA, Mircea Negulescu, ne arată, deci, un personaj care doar nu i-a ucis pe cei vânați. În rest, așa cum arată probele care nu încetează să curgă, nu s-a dat în lături de la nicio neleguire împotriva victimelor sale. A comis toate infracțiunile cu putință, acelea în măsură să arunce în pușcărie oameni nedovediți a fi vinovați de ceva, să falsifice parcursul a ceea ce se cheamă proces penal, practic să atenteze la drepturile și libertățile constituționale ale oricărei persone indicate pe linie ierarhic superioară. Faptul că a acționat la ordin este unul de la sine înțeles, din moment ce șefa sa, Laura Codruța Kovesi, l-a susținut și lăudat permanent, inclusiv atunci când primele date despre activitatea sa infracțională apăruseră deja: „Laud activitatea DNA Ploieşti, am lăudat-o şi o să o laud în continuare, câtă vreme colegii de acolo şi-au făcut treaba.” Declarațiile lui Kovesi, însă, nu trebuie să mai uimească pe nimeni, ele sunt deja de multă vreme intrate în domeniul negării halucinate a realității oricât de evidente. Nu vreau să par lipsit de modestie dar, pe mine unul, ceea ce s-a văzut după aprinderea bruscă a reflectoarelor pe procurorul Zdreanță, de la DNA Prahova, nu m-a surprins deloc. Nu cred că a surprins pe nimeni dintre cei care au putut sau și-au permis să observe obiectiv și rațional tot ceea s-a văzut public în perioada activității Cooperativei Infracționale DNA-SRI. Izul de samavolnicie, emanat de actvitatea echipelor Binomului, alcătuite ca și în anii ,50 din procuror, securist și milițian, s-a transformat gradual, pentru cei cu caracterul, simțurile și mințile întregi, în duhoare, în miasmă pestilențială. Ceva-ceva, totuși, m-a surprins.
Zilele trecute a fost dat publicității un set de mesaje private dintre Mircea Negulescu şi omul de afaceri Vlad Constantin. Pentru mine acestea au fost de-a dreptul tulburătoare: „Am devenit o maşină de ucis destine. Aşa am ajuns. Un animal de pradă care se bucură la vederea sângelui. Nu mai am ce să mai fac. Îmi dă cineva încrederea pierdută în oameni?” Când le-am citit, am tresărit, am căscat ochii mari. M-am simțit în plină proză rusă clasică, în plin Dostoievski. Cum adică, ce este asta, mi-am spus, nenorocitul ăsta avea și momente de luciditate, avea o conștiință care îi pâlpâia când și cand? Ar putea fi ăsta un Raskolnicov, personajul din Crimă și pedeapsă, pasibil de revelații în urma cărora Omul din el să învingă Bestia? Este un posibil stareț Zosima, sfântul din Frații Karamazov, ajuns călugăr din ofițer, în urma unei pocăințe generate de așezarea imaginii nemerniciei sale pe fundalul minunăției creației Divine? Ca și în cele două personaje dostoievskiene, în conștiința procurorului Zdreanță poate avea loc o bătălie pe viață și pe moarte între Bine și Rău?
Nu știu să răspund la toate aceste întrebări. Ceea ce știu, însă, este că aș ciopli într-o placă de marmură cuvintele prin care procurorului DNA pare să-i pulseze conștiința, iar placa aș zidi-o într-unul din pereții holului central al Institutului Național de Magistratură. M-aș iluziona cu faptul că cei care pășesc pe acolo ar tresări ca și mine la citirea cuvintelor cioplite și ar înțelege pentru tot restul zilelor lor că prețul plătit pentru nemernicie este pierderea sufletului.