SCANDAL la DNA Oradea. Procurorul Ciprian Man, acuzat de BRACONAJ și MUȘAMALIZAREA unor dosare ale tovarășilor de vânătoare

Cel mai tânăr procuror şef de Serviciu Teritorial, promovat de Laura Codruţa Kovesi în structurile centrale ale DNA şi reîntors, câteva luni mai târziu, la DNA Oradea, cu coada între pricioare, din postura de procuror simplu - Ciprian Man, despre care EVZ a scris în mai multe rânduri la finele anului trecut - a ajuns din nou în centrul unui scandal.

Nu mai constituie deja pentru nimeni un mister faptul că procurorul poreclit Mandarină se dă în vânt după vânătoare. Anchetat, cu ani în urmă, pentru braconaj, de magistraţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ciprian Man a comis-o din nou.

 

Potrivit surselor noastre, în decembrie 2017, din iniţiativa lui Man, o partidă de vânătoare s-a încheiat cu un adevărat măcel printre cerbii aflaţi în fondul Asociației Crișana Hunting din comuna Tinca județul Bihor: 9 exemplare adulte au fost atunci masacrate de procurorul Mandarină şi partenerii săi de vânătoare.

 

Pe cale de a deveni la fel de celebru ca procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, procurorul Ciprian Man de la DNA Oradea, care s-a procopsit cu porecla Mandarină, este suspectat iar de braconaj. Se pare că procurorul orădean are mania armelor și a vânătorii de când a păşit în biroul DNA Oradea.

 

În perioada în care a activat la Parchetul Beiuș și-a achiziționat nu unul ci două pistoale Smith&Wesson, dintre care unul cu butoiaș precum cele din westernuri. Și-a cumpărat și arme de vânătoare sofisticate, printre care o carabină cu lunetă și raze infraroșii și o pușcă lisă cu două țevi.Conform ultimei declarații de interese fostul procuror șef al DNA Oradea este membru în două asociații de vânătoare, Diana Hunting Bihor și AVP Valea Barcăului Bihor.

 

Potrivit unor surse din zonă, Man ar fi stăpân pe un fond de vânătoare situat la Poiana de Vașcău-Băița în Munții Apuseni. Printre partenerii de vânătoare ai procurorului Man se numără comisarul șef de poliție Alin Hanis, actualmente șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, consătean și prieten vechi de-al lui Man, și procurorul Cristian Ardelean, coleg cu procurorul Mandarină la DNA Oradea.

 

Antecedente de braconier

 

Ancheta, demarată,  cu câțiva ani în urmă, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care-l viza pe Ciprian Man a pornit de la faptul că, în seara zilei de 20 octombrie 2009, perioadă în care procurorul activa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, Man a fost prins la braconaj pe raza localității Șuncuiuș din județul Bihor, împreună cu soțul unei colege procuror, de către un echipaj mixt de polițiști și jandarmi.

 

Echipajul a fost trimis în zonă în urma unei sesizări din care rezulta că cei doi au urmărit o ciută cu un autoturism de teren. A fost întocmit proces-verbal de constatare la postul de poliție din localitate, dar Man a refuzat să-l semneze, iar în noaptea respectivă a reușit să obțină și să prezinte o autorizație de vânătoare. Autorizația era, însă, eliberată pentru mistreț și comporta mari discuții asupra valabilității sale.

 

Procesul-verbal de constatare a fost înregistrat la Poliția municipiului Beiuș, dar șeful acestei instituții din perioada respectivă, consăteanul, amicul și partenerul său de vânătoare Alin Haniș, nu a dispus să fie înregistrat dosar penal și să fie sesizat parchetul competent (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea). 

 

A fost nevoie de șase ani pentru ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să primească pe masă denunțul penal pentru braconaj împotriva procurorului Ciprian Man. Cercetările efectuate atunci au avut ca finalitate clasarea cauzei, printr-o ordonanță emisă în data de 27 iunie 2017 în dosarul nr.635/P/2015, cu motivația că a intervenit prescripția răspunderii penale întrucât prin noul Cod Penal au fost reduse limitele de pedeapsă de la 3-10 ani la 1-5 ani.

 

Simțindu-se cu musca pe căciulă, Man nu a contestat soluția de clasare bazată pe prescripția răspunderii penale și nu a solicitat continuarea cercetărilor pentru a i se stabili nevinovăția. Este de semnalat că, după episodul din 2009, asociația de vânătoare care i-a eliberat autorizația ulterioară și-a încetat activitatea, iar evidențele acesteia au dispărut, inclusiv cotoarele pentru autorizații.

 

Prins în flagrant cu trei cerbi lopătari

 

În dimineața zilei de 20 decembrie 2017, în jurul orelor 10,30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Beiuș a oprit pentru un control de rutină un autoturism de teren cu benă marca Toyota Hilux, în care se aflau doi bărbați. Polițiștii i-au solicitat șoferului actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului.

 

Șoferul autoturismului le-a comunicat că au fost la vânătoare cu procurorul Ciprian Man și le-a înmânat o autorizație de vânătoare în care era menționat numele acestuia, sperând probabil că îi va intimida pe polițiști pentru a nu mai proceda la control. Polițiștii nu s-au lăsat intimidați și, în lipsa unei reacţii din partea șoferului care se codea să prezinte actele, au aruncat un ochi spre bena autoturismului.

 

Nu mică le-a fost mirarea când au observat, pe partea exterioară a acesteia, dâre de sânge. La o verificare minuţioasă s-a aflat şi provenienţa sângelui: mai multe carcase tranșate din trei cerbi zăceau pe fundul benei. Luaţi la bani mărunţi de poliţişti, ocupanţii maşinii au mărturisit că cerbii au fost vânați în baza autorizației de vânătoare eliberate pe numele procurorului Ciprian Man.

 

Sunat de poliţişti în legătură cu descoperirea făcută, șeful Serviciului Arme și Explozivi din IPJ Bihor, Adrian Pecea, a mărturisit că știe despre ce este vorba și i-a asigurat pe poliţişti că totul este în regulă. Răspunsul lui Pecea a fost de natură să-i liniştească pe oamenii legii care au abandonat ancheta privind vânatul descoperit.

 

Ceea ce, probabil, nu ştiau poliţiştii în momentul în care au renunţat să mai investigheze şi să raporteze mai departe infracţiunea descoperită e faptul că Adrian Pece are reputaţia de amic și partener de vânătoare a lui Man şi ca atare nu se putea număra printre garanţii săi.

 

Partener de vânătoare cu cei pe care i-a salvat de la închisoare

 

La capătul unei jumătăţi de oră de discuţii, ocupanţii maşinii au fost în cele din urmă identificaţi: Ioan Petrugan din localitatea Câmpani și Cătălin Stiole din localitatea Vașcău. Ambii au încercat să scape basma curată, apelând telefonic la ajutorul șefului IPJ, Alin Haniș, și al procurorului Ciprian Man, cărora le-a cerut să intervină.

 

Socoteala de acasă a celor doi nu s-a potrivit cu cea din târg, a oamenilor legii care au refuzat orice discuţie telefonică. Petrugan a fost somat să facă testul cu fiola alcoolscop. Rezultatul? O alcoolemie în aerul expirat de 0,35 grame la mie, suficientă pentru oamenii legii pentru a trece la întocmirea în ceea ce-l priveşte pe Ioan Petrugan a unui proces-verbal de sancționare contravențională.

 

Rămas fără permis, două zile mai târziu, Ioan Petrugan a înregistrat plângere contravențională la Judecătoria Oradea, fiind format dosarul nr. 20481/271/2017. Ioan Petrugan și Cătălin Stiole sunt membri în echipa de vânătoare a lui Ciprian Man și oameni de încredere ai acestuia. Cătălin Stiole este fratele notarului Marius Stiole din Oradea, cu care Man se află în relații apropiate, la biroul notarial al acestuia încheind mai multe tranzacții imobiliare dubioase în ultimii ani.

 

Cătălin Stiole este președintele Asociației Diana Hunting, la care Man are calitatea de membru, și se ocupă de paza și administrarea fondului de vânătoare comun de la Poiana de Vașcău-Băița. Petrugan are notorietate de interlop în zona Beiuș-Stei, unde s-a ocupat cu afaceri dubioase de tăiere și vânzare de material lemnos și a dat țepe mai multor firme de la care a ridicat diverse mărfuri.

 

În 2016, Petrugan a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 3 ani, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului. Man mai este însoțit la vânătoare de un interlop cunoscut din zonă, Nelu Tomșe, care deține un cazier ce se întinde pe două pagini.

 

În 2009 Man l-a scăpat pe acest interlop într-un dosar (59/P/2009) instrumentat în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă judecătoria Beiuș în care poliția a propus trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism având suspendat dreptul de a conduce.

 

Printr-o ordonanță emisă în data de 28 mai 2009, procurorul Man a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Nelu Tomșe și aplicarea unei amenzi administrative de 1000 lei, deși acesta era recidivist, suferind anterior mai multe condamnări, inclusiv pentru infracțiuni similare.

 

Ultima isparavă, 9 cerbi masacrați înainte de Crăciun

 

Potrivit surselor noastre, în după-amiaza zilei de 19 decembrie 2017 a fost organizată, din inițiativa procurorului Ciprian Man, o partidă de vânătoare pe fondul Asociației Crișana Hunting din comuna Tinca județul Bihor. Asociația și fondul aparțin unui omnipotent și controversat om de afaceri din Salonta, Dorel Ungur, care este anchetat în mai multe dosare penale aflate pe rolul parchetelor din Bihor și Arad, a căror soluționare este tergiversată.

 

Într-un dosar este inculpat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, după ce în ianuarie 2016 a accidentat cu autoturismul în orașul Chișineu-Criș, pe trecerea de pietoni, un bărbat care a decedat pe loc, după care a fugit de la locul faptei. Într-un alt dosar este cercetat pentru evaziune fiscală, iar în altul este anchetat pentru preluarea abuzivă și frauduloasă a fondului de vânătoare de la Peri, referitor la care a fost înaintată sesizare și la DNA. 

 

Alături de procurorul Man au fost prezenți șapte membri din echipa sa de vânătoare, printre care Cătălin Stiole, Ioan Petrugan, notarul public Aurel Petriș din Oradea și patronul unei brutării din Băița, Ovidiu Avram. La începerea vânătorii i s-a eliberat o autorizație de vânătoare procurorului Ciprian Man pentru o ciută (cerb lopătar femelă), însă în teren „s-a împușcat tot ce a ieșit în cale”, după cum a relatat Ioan Petrugan unor cunoscuți din orașul Stei.

 

Astfel au fost împușcați în total nouă cerbi lopătari, majoritatea masculi, a căror vânare era interzisă la data respectivă. Conform reglementărilor legale, cerbii lopătari femele pot fi vânați în perioada 1 septembrie – 15 februarie, dar cerbii lopătari masculi pot fi vânați doar în perioada 1 septembrie – 15 decembrie. 

 

După vânătoare participanții s-au retras la cabana Asociației Crișana Hunting unde au tranșat vânatul și au organizat o petrecere, care a durat până la orele 04.00 dimineața. Amfitrionul Dorel Ungur a adus la petrecere un lăutar renumit din zonă, pe acordeonistul Carol din orașul Ineu județul Arad.

 

Pentru a nu putea fi identificat felul vânatului, respectiv dacă este cerb lopătar femelă sau mascul, și a nu fi prinși de organele de poliție cu ocazia transportării vânatului pe drumurile publice, cei nouă cerbi au fost tranșați în carcase, care au fost puse în autoturismul procurorului Man și în cele trei autoturisme de teren.

 

Dimineața, în jurul orelor 10.00, procurorul Man a plecat spre Oradea împreună cu notarul Petriș și un alt participant, iar ceilalți au plecat spre Ștei cu cele trei autoturisme de teren, dintre care doar unul a fost oprit de polițiști la filtrul organizat în localitatea Săldăbagiu. O parte a cărnii a fost transportată la o carmangerie din Băița, iar o parte la un abator din Oradea, unde a fost preparat salam și cârnat de cerb. Probabil că procurorul Man trebuia să trimită pachete de sărbători prietenilor și șefilor săi din București.