Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început cercetări într-un dosar penal, care se referă la războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit procurorilor români, Codul Penal se poate aplica și în afara României, dacă printre victime sunt și cetățeni români.
Într-un comunicat de presă, Parchetul General arată că s-a autosesizat în legătură cu crimele comise de armată rusă pe teritoriul Ucrainei. Infracțiunea cercetată se referă la infracțiuni contra umanității, ancheta fiind condusă de Secția Parchetelor Militare.
La acest capitol de infracțiuni contra umanității, vor fi cercetate și alte fapte precum vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane sau fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice.
Ofensivă Rusiei a dus la mari distrugeri
Cei de la Parchetul General mai susțin că există informații publice care arată că atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
„Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României”.
Printre victimele din Ucraina sunt și cetățeni români
Procurorii de la Parchetul General mai susțin că au jurisdicție de a aplica Codul Penal Român și în afara granițelor țării, deoarece există informații că printre victime se află și cetățeni români.
„Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române”, se mai arată în comunicatul de presă.
La finalul lunii aprilie 2022, România era gazda a peste 100.000 de refugiați ucraineni. Ministrul de externe, Bogdan Aurescu spunea la momentul respectivă că țara noastră a cheltuit peste 63 de milioane de euro, drept ajutoare umanitare.
Potrivit lui Aurescu, în cazul crimelor din Ucraina, o anchetă penală internațională este soluția ideală.
„Suntem alături de poporul ucrainean. Cei care au murit în Ucraina sunt fraţii şi surorile noastre, părinţii şi copiii noştri. Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite şi România susţine o anchetă internaţională asupra acţiunilor Rusiei. De asemenea, am reacţionat prompt, încă de la începutul invaziei ruse de a oferi ajutor refugiaţilor ucraineni. Acum avem peste 100.000 de refugiaţi în România. Am susţinut copiii aflaţi în situaţii speciale, am deschis piaţa muncii, am oferit transport gratuit, posibilitatea studenţilor şi elevilor să studieze aici. Toţi cetăţenii ucraineni din România vor fi trataţi cum trebuie.