Celebra cântăreață este acuzată că, deși a locuit în Spania în perioada 2012-2014, nu a completat nicio declarație de venit și nici nu a plătit impozite, păstrându-și rezidența fiscală în Bahamas. Shakira susține că este nevoinovată și a refuzat să încheie vreun acord cu procurorii, declarând că preferă să fie judecată.
Parchetului de pe lângă Tribunalul din Barcelona a anunţat vineri că va cere o pedeapsă de peste opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală în dosarul celebrei interprete columbiene Shakira. Aceasta a refuzat să încheie vreun acord cu procurorii și a declarat că este dispusă să fie judecată, relatează AFP.
Potrivit rechizitoriului, consultat de jurnaliştii de la AFP, procurorii au precizat că, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, vor solicita şi aplicarea unei amenzi de aproape 24 de milioane de euro. Shakira este acuzată că s-a sustras de la plata impozitelor către fiscul din Spania în perioada 2012-2014. Shakira nu ar fi depus niciun fel de declarație de venit. Datoria ar fi de 14,5 milioane de euro.
Tot potrivit rechizitoriului, Shakira locuia în Spania din 2011, anul în care relaţia ei cu fotbalistul Gerard Piqué de la clubul FC Barcelona a fost făcută publică. Ea şi-a păstrat însă rezidenţa fiscală în Bahamas, stat considerat a fi un paradis fiscal, până în 2015.
Se declară nevinovată
Shakira a declarat că este nevinovată și a anunţat miercuri că refuză să încheie un acord cu procurorii, precizând că preferă să fie judecată, decât să accepte procedura prin care ar trebui să îşi recunoască vinovăţia.
Potrivit avocaţilor ei, posibilitatea de încheiere a unui acord rămâne totuşi deschisă până la începerea audierilor la Tribunalul din Barcelona. Încă nu a fost anunțată trimiterea oficială în judecată a vedetei pop.
Shakira susține că procurorii i-au încălcat drepturile și au folosit medode abuzive. Ea s-a declarat încrezătoare că instanţa îi va da dreptate, potrivit consilierilor artistei.
Susține că nu a locuit în Spania
La rândul lor, avocaţii Shakirei consideră că, până în 2014, majoritatea veniturilor artistei proveneau din turneele sale internaţionale şi că ea nu locuia pe atunci mai mult de şase luni pe an în Spania. Aceasta este condiţia cerută pentru ca o persoană să îşi stabilească rezidenţa fiscală în această ţară.
„Parchetul se încăpăţânează să ceară banii pe care i-am obţinut în timpul turneelor mele internaţionale şi în timpul emisiunii The Voice din Statele Unite, o perioadă în care eu nu eram încă rezidentă în Spania“, a declarat vedeta, într-un comunicat publicat miercuri de avocaţii ei.
Shakira a precizat, de altfel, că a plătit deja suma de 17,2 milioane de euro fiscului spaniol şi, deci, nu mai are nicio datorie faţă de Trezoreria Publică, potrivit Agerpres.