La Curtea de Apel București a început judecarea dosarului instrumentat de DNA și în care sunt implicați 4 cetățeni bulgari și un român, acuzați că au prejudiciat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) cu suma de 45.159.037,29 euro.
La Curtea de Apel București a început procesul de corupție în care sunt implicați și fiii unor foști demnitari bulgari, acuzați că au prejudiciat APIA cu 45 milioane de euro. Este vorba de bulgarii Ivan Georgiev Tanev (fiul unui fost ministru bulgar al Agriculturii), Mila Ivo Georgieva (fiica vitregă a unui fost șef al vămii bulgare), Snezhinka Atanasova Stoykova (avocat în Baroul Sofia) și Stefka Krasimirova Stoeva, precum și de românul Găzdac Sorin Adrian.
La primul termen s-a decis amânarea procesului pentru data de 4 septembrie 2023
Motivul amânării procesului a fost lipsa de apărare pentru inculpata Mila Ivo Georgieva. Stoykova și Stoeva sunt acuzate de săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, Tanev și Georgieva de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, iar Găzdac de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.
Acuzațiile aduse de procurorii DNA
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au afirmat că în contextul implementării Planului Anual de Distribuție de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD 2012), finanțat cu fonduri europene, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a încheiat cu o firmă din Bulgaria, (Viem Corporation Eood, potrivit presei) două contracte privind achiziționarea de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui. Contractele respective au fost încheiate în urma unor proceduri de atribuire prin licitații deschise cu depunerea ofertelor on-line în aplicația informatică SEAP. Prin cele două contracte, firma din Bulgaria se angaja să livreze cantitatea de 36.250 tone făină albă de grâu, ambalată în pachete de 1 kg, respectiv cantitatea de 17.170.070 litri de ulei de floarea soarelui, îmbuteliat în sticle de 1 litru.
În acest context, inculpații Ivan Georgiev Tanev și Mila Ivo Georgieva (persoane care controlau în fapt firma din Bulgaria) au determinat-o pe inculpata Snezhinka Atanasova Stoykova, ce reprezenta societatea în relațiile cu autoritățile din România, să depună o serie de documente false, inexacte reprezentând date tehnice și financiare, informații privind bonitatea firmei, situația livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani, certificate privind inexistența datoriilor, documente pe baza cărora firma bulgară a câștigat licitațiile de atribuire a celor două contracte. O parte dintre documentele aferente derulării contractelor au fost semnate și de inculpata Stefka Krasimirova Stoeva.
Cetățenii bulgari au fost ajutați de inculpatul Găzdac Sorin Adrian
În demersurile lor infracționale, cetățenii bulgari au fost ajutați de inculpatul Găzdac Sorin Adrian care a emis o ofertă către societatea bulgărească, în care a atestat în mod fraudulos că, prin intermediul firmei sale, poate livra cantitatea de 37.000 de tone de făină albă de grâu (ambalată în pachete de 1 kg), la prețul de 235 EUR/tonă. Ulterior, această ofertă a fost depusă din partea societății bulgare la A.P.I.A. în cadrul derulării de către această instituție a procedurii de licitație. În temeiul celor două contracte, deși firma bulgară a primit în avans, de la A.P.I.A. suma totală de 18.926.709 euro și cantitatea totală de 63.152,774 tone cereale (orz) din stocurile de intervenție ale Uniunii Europene, în valoare de 6.398.007 euro, fără TVA (ca plată în natură în schimbul făinii pe care firma bulgară se angajase să o livreze), nu a livrat decât cantități mici de făină albă de grâu (aproximativ 30% din cantitatea totală pe care o avea de livrat), respectiv de ulei de floarea soarelui (aproximativ 3% din cantitatea totală pe care o avea de livrat). Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.159.037,29 euro, reprezentând prejudiciul aferent celor două contracte de livrare a făinii și a uleiului de floarea soarelui, plus dobânzi și penalități.
Prin același rechizitoriu procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, având în vedere că sumele de bani obținute de firma din Bulgaria de la A.P.I.A. (direct sau din vânzarea orzului de intervenție), în temeiul contractelor de furnizare de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui, au fost transferate succesiv prin mai multe conturi bancare deschise în afara teritoriului României, pentru a ascunde originea ilicită a acestora, respectiv pentru a ascunde adevărații beneficiari ai acestora, scrie justnews.ro.