Primul meu comentariu din presa democratică, publicat în primul ziar particular din România, Observator, 19 ianuarie 1990, purta titlul „PCR, definitiv compromis”. Un argument. Plecam în acest demers de la un interviu cu fostul lider comunist, Ion Gheorghe Maurer, difuzat de ceea se numea la vremea respectivă Televiziunea Română Liberă, despre cauzele dezastrului care au fost ultimii ani de domnie ai lui Nicolae Ceaușescu. Ion Gheorghe Maurer se înscria printre liderii fostului PCR care puneau totul exclusiv pe seama lui Nicolae Ceaușescu.
Eu, însă, în ianuarie 1990 reacționam la această campanie de spălare a PCR prin trecerea păcatelor pe seama Mortului arătînd că principala responsabilitate aparține mecanismului absolut nedemocratic prin care se luaseră deciziile în partid. Practic, organismele colective de conducere ale PCR fuseseră reduse la rolul de simple instrumente de aprobare entuziastă a deciziilor luate mai întîi în cerc restrîns, apoi doar de un singur om. Întreaga mea operă de supraveghere democratică a vieții politice românești a stat sub semnul acestei credințe de neclintit că partidele politice trebuie să se supună total mecanismului democratic de luare a deciziilor. Congresele, reuniunile forurilor de conducere colectivă, trebuie să fie momente de dezbatere amplă, contradictorie, cu participarea și masei membrilor și activiștilor de partid. Congresele, reuniunile forurilor colective trebuie să ia decizii finale doar cu majorități, în nici un caz cu unanimități, ba chiar în unele situații propunerea liderului să fie pusă la îndoială de alți lideri și să cadă la vot.
Nu cred că e necesar să mai justific acest principiu.
Acest principiu, folosit la comentarea vieții interne de partid din PSD, a dat naștere la o succesiune de pamflete despre felul în care organismele de conducere colectivă ale PSD din ultimii doi ani au funcționat ca simple rotițe pentru aprobarea entuziastă a deciziilor deja luate de Liviu Dragnea. Congresele, ședințele CExN, reuniunile BPN, organisme de conducere colectivă, au fost tot atîtea momente de acceptare mecanică a deciziilor luate de un singur om. Am comentat Congresul Extraordinar al PSD, de sîmbătă, 10 martie 2018, pe cristoiublog. ro de luni, 12 martie 2018 sub titlul „Liviu Dragnea a fost confirmat în funcție prin aplauzele sălii. Nici Nicolae Ceaușescu nu și-ar fi permis așa ceva”. Comparînd Congresul PSD cu unul din congresele PCR (culmea, în defavoarea celui al PSD) scriam:
„Sînt amîndouă partide în care alegerile pentru organismele de conducere sînt o comedie ieftină.
În realitate, membrii organismelor de conducere la nivel central sînt desemnaţi de liderul Partidului.
Aşa-zisul vot din Congres, de la finele Congresului – nu face altceva decît să dea faţadă democratică unor decizii luate cu mult înainte.
Amîndouă partidele au Congrese la care vin mii de delegaţi din ţară, fără a se gîndi o clipă că vin la un forum de dezbateri ale problemelor partidului şi ale ţării şi la un moment de alegeri la care votul lor contează.
Ca şi la congresul PCR, la Congresul PSD, delegaţii, în majoritatea lor zdrobitoare persoane cu importante funcţii administrative, sînt în sală pe post de dulapuri. Stau, se fac că ascultă, sar în sus şi aplaudă cînd trebuie.
Singura lor trăire e aşteptarea pauzei în care vor putea năvăli la bufet, iar singura întrebare nu e Încotro merge dracului partidul ăsta? ci De ce dracu ţine aşa de mult Congresul ăsta? Nu de alta, dar vrem să ajungem și în Oraș, să cumpărăm ceva de pe lista cu care am venit la Bucureşti.
În ultimul rînd – deşi ar trebui să fie primul – şi PCR şi PSD se reduc la o maşinărie la butoanele căreia se află un om. Un singur om.
Restul – Congres, organisme colective de conducere – sînt poveşti cu zîne.
Singurul care contează e liderul Partidului:
Tovarăşul, Bossul, Şeful.
La PCR, Nicolae Ceauşescu.
La PSD, Liviu Dragnea.”
Miercuri, 5 septembrie 2018, comentînd victoria zdrobitoarea a lui Liviu Dragnea asupra Gabrielei Firea, scriam sub titlul De ce a fost înăbușită cît ai clipi rebeliunea Gabrielei Firea:
„Liviu Dragnea a redus PSD-ul la o fleică pe care el o întoarce în tigaie pe o parte și pe alta, cum vrea el, ba chiar și dă să taie din ea cu cuțitul, fără ca ea să protesteze. Din cîte se știe nu se cunosc în istoria omenirii revolte ale fleicilor pentru felul nedelicat în care sînt tratate în tigaie. Practic, Liviu Dragnea face ce vrea cu liderii PSD, cu șefii grupurilor parlamentare, cu miniștrii, cu premierul. Dacă vrea Liviu Dragnea le poate cere membrilor CExN, dar și membrilor Guvernului să asiste la ceremonia sculării din somn și îmbrăcării ca pe vremuri la curtea de la Versailles în cazul Regelui Soare. Sînt sigur că liderii PSD s-ar cotonogi reciproc pentru ca Maiestatea Sa să-i vadă cît mai în față.”
Că Liviu Dragnea făcea ce voia în partid și chiar din partid, aduceam drept argument „rara performanță de a da jos doi premieri de la PSD suspectați că sînt pe cale să-i iasă din lesă, a numit trei premieri tot de la PSD după cum a vrut somnul lui de dimineață și la o adică ar putea să dea jos și pe al treilea, dacă Viorica Dăncilă ar fi altceva decît pedala stîngă de la bicicleta lui Liviu Dragnea”.
La o adică puteai găsi o explicație la transformarea PSD de către Liviu Dragnea într-o fleică. Liviu Dragnea era președinte al PSD din octombrie 2015. Mai înainte fusese secretar general al partidului ( din 2009), președinte executiv ( din 2013). În decembrie 2016, Liviu Dragnea a dus PSD la cea mai mare victorie din istoria postdecembristă a partidului, ba chiar și din istoria postdecembristă a țării.
Ca să nu mai spunem că Liviu Dragnea era un Tip. Putem spune orice despre fostul președinte al PSD. Nu putem spune însă că nu era o personalitate. Așa se explică faptul că a stîrnit ură. Ură, nu însă hohote de rîs.
Liviu Dragnea a fost scos din joc prin folosirea Justiției drept instrument de răfuială politico-mafiotă. I-a luat locul Viorica Dăncilă. Nu în urma unei bătălii în partid, nu în urma unor alegeri, ci în urma unui enorm avantaj în PSD de la vremea respectivă:
Era ”Proasta lui Dragnea”. A fost pusă premier și președinte executiv al partidului de un Liviu Dragnea, convins că o asemenea vînzătoare de pateuri nu mai găsește nu numai în PSD, dar nici în toată țara. Viorica Dăncilă aparținea acelor secretare de șefi bune la toate: la răspuns la telefoane sîcîitoare, la făcut cafele, la făcut masaj, la tîrguielile pentru nevasta șefului. Lipsită de orice atracție, gen mămăică, astfel de persoane sînt acceptate de nevasta sau de ibovnica șefului, pentru că nu pot fi concurente și în plus pentru că știu să se vîre și pe sub pielea tovarășei de viață.
Trei sferturi din dezastrul PSD la europarlamentare își are cauza în Viorica Dăncilă. Distinsa a fost nu numai premier, dar și al doilea om în partid înaintea scrutinului.
Cu toate acestea după dezastru, nu demisionează. Nici din funcția de premier, nici din cea de președinte executiv. Devine automat președinte al PSD.
De la încercarea lui Liviu Dragnea au PSD a avut două reuniuni ale CExN, forul colectiv de conducere în care nu se dezbătea, nu se vota. Se spălau cu limba tălpile lui Liviu Dragnea.
Dictatorul a fugit cu elicopterul.
Te-ai fi așteptat, ca, în fine eliberați de sub Dictatură, liderii PSD să transforme reuniunile forurilor de conducere în momente de exercițiu al democrației de partid.
Nici vorbă de așa ceva.
Nici n-a apucat să ajungă Liviu Dragnea la Rahova, că liderii PSD s-au și grăbit să pupe papucul noului Stăpîn.
Fără se să se uite în sus:
Noul Stăpîn poartă fustă și n-ai voie să-i vezi chiloții pe furiș!
Marți, 28 mai 2019, a avut loc la București, ședința CExN după încarcerarea lui Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă face ce vrea cu membrii CExN. Dă afară pe cine vrea ea, sau mai precis liderii PSD aprobă entuziaști toate propunerile ei de mătrășire a oamenilor celui care le fusese pînă mai ieri Stăpîn, nu zic nici pîs cînd ea anunță renunțarea la bătălia împotriva folosirii Justiției ca instrument politico-mafiot. Deși ea împarte cu Liviu Dragnea responsabilitatea Dezastrului, deși a fost sluga lui Dragnea în înfrîngerea puciștilor, nimeni nu-i cere socoteală, nimeni nu-i cere demisia. Aceeași oameni care aprobaseră orbește tot ce voise Liviu Dragnea, aprobă acum tot ce vrea ”Proasta lui Dragnea”.
Vineri, 6 iunie 2019, a avut loc la București o nouă ședință CExN. Viorica Dăncilă vrea să fie șefă a PSD cu patalama la mînă. Asta se poate realiza numai prin punerea Congresului de alegere a președintelui cît mai repede posibil. Cît mai repede, desigur, pentru ca în partid să nu se poată ridica un nou lider, absolut necesar dacă PSD vrea să supraviețuiască politic în perioada următoare.
Dictatorul Liviu Dragnea ar fi jucat teatrul democrației. I-ar fi pus pe lideri să-și dea cu părerea cam în ce dată ar trebui ținut congresul, ”Proasta lui Dragnea” nu s-a mai încurcat cu astfel de comedii. A supus așa-zisei dezbateri și așa-zisului vot propunerea ei pe 29 iunie 2019. Nimeni nu i-a cerut demisia. Nimeni n-a întrebat-o cine a mandat-o să prezinte PSD drept cățelușul Statului Paralel. Propunerea ei a fost votată cu 31 de voturi. Patru au fost împotrivă. Trei sau abținut. La nici două săptîmîni de la preluarea puteri ”Proasta lui Dragnea” e mai Dictatoare decît Liviu Dragnea în PSD.
La întrebarea cum de se poartă ditamai liderii PSD cu Viorica Dăncilă ca niște portari de hotel, un confrate mai tînăr mi-a răspuns că liderii PSD știu că în spatele Vioricăi Dăncilă e Coaliția SRI- SIE. Eu, însă, aș răspunde la fel ca în finalul editorialului din 5 octombrie 2019: „Cum de se poartă ditamai liderii PSD ca niște portari de hotel cu boierul Liviu Dragnea?
Nu cumva pentru că ei sînt chiar niște portari de hotel?!”