Acesta este povestea cu final fericit a Aurorei, o fetiță născută în Napoli. Tatăl copilei este cerșetor iar mama o femeie fără adăpost din România.
Povestea a început într-o zi când mama însărcinată s-a prezentat la un cabinet medical situat în sediul Ordinului Costantiniano, cerând ajutorul. În acele zile, la sediul instituției se afla Prinţesa Beatrice de Bourbon a celor Două Sicilii care a decis să -i dea o mână de ajutor femeii. A intervenit pentru ca românca să poată da nașterea copilului în spitalul Loreto Mare și apoi a transferat-o la “Casa Tonia” , un centru de reabilitare situat în Napoli, potrivit gazetaromaneasca.
După cum se menționează în declarația oficială a nobililor Bourbon, aceștia au botezat copilul și au promis că va urmări în următorii doi ani evoluția fetiței: “Luni, 6 martie dimineaţa, ASR Prinţesa beatrice de Bourbon a celor Două Sicilii, Mare prefect, însoţit de marchiza Frederica Grigorie Cattaneo, delegat pentru Napoli şi Campania, va vizita Casa Tonia. Alteţa Sa va boteza şi va deveni naşa unei fetiţe de 50 de zile, găzduită la casa familiei cu mama sa. Copilul va fi botezat cu numele lui Aurora Beatrice“.
Micuța are alte două nașe de excepție: Marchiza Federica de Gregorio Cattaneo, delegat pentru Napoli și Campania și Selvaggia Sanseverino di Marcellinara. Mama copilei, în schimbul protecției celor trei nobile, va trebui să dovedească a fi o mamă bună și că știe cum să o îngrijească pe micuța Aurora, fiind sub directa supraveghere a prințesei Beatrice.