Primul magistrat important care își anunță candidatura pentru viitorul CSM: „Ceea ce se întâmplă nu mă poate lasă indiferentă”

Sursa: arhiva EVZ

Judecătoarea Adina Daria Lupea, care activează în cadrul Curții de Apel Cluj, și-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii. Alegerile pentru acest for sunt programate în acest an, iar candidaturile se depun până la 24 martie a.c.

Judecătoarea Adina Daria Lupea și-a anunțat candidatura pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Deși este în pragul pensionării, magistratul din Cluj Napoca a precizat că intenționează să se implice deoarece nu îi este indiferent ce se petrece în sistemul de Justiție. Noul CSM, care va rezulta în urma scrutinului de alegeri din acest an, își va intra în atribuții începând cu anul viitor, 2023. Anunțul a fost făcut de Adina Daria Lupea duminică, 6 martie 2022.

„Știu că trăim vremuri grele, războiul e la granița, de Covid nu știm încă dacă am scăpat de tot, însă, în arealurile sale cotidiene, trebuie trăită viață până la capăt. Iar provocările trebuie acceptate. Sunt la un pas, și să zic jumătate, de pensionare, în mai puțin de 6 luni. În ultimii ani, am văzut această oportunitate că pe o luminița la capătul tunelului și că o eliberare. Drumul spre o viață puțîn mai liberă, mai lipsită de constrângeri, mai fericită”, și-a început judecătoarea declarația prin care și-a anunțat candidatura la CSM.

Sursă: Facebook

Situația din sistemul judiciar

Adina Daria Lupea a precizat că ceea ce se petrece în sistemul judiciar nu o poate lăsa indiferentă. Cu atât mai mult cu cât acest sistem se confruntă cu un val masiv de pensionări. La acestea se adaugă și alte probleme cu care se confruntă fiecare magistrat, dar și sistemul în totalitatea sa.

„Însă ceea ce se întâmplă în sistem acum nu mă poate lasă indiferentă. Trecem prin momente grele toți, instanțe, parchete, din cauza lipsei de personal, valul de pensionari fiind unul de nemaintalnit până acum. Că să nu mai vorbim de alte probleme. Și mă doare sufletul să părăsesc barcă așa, prin pensionare, însă pe de altă parte nici nu mai doresc să fiu lăsată la mâna unor factori de decizie care ar trebui să fie hotărâtori, dar care ne-au uitat pe traseu în ultimii ani, din varii motive, străine de nevoile stringente ale sistemului”, a mai arătat judecătoarea din Cluj.

Judecătoarea cere susținerea colegilor

În acest context, Adina Daria Lupea a anunțat că intenționează să-și depună candidature la un loc în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii, din partea Curților de Apel. Totodată, magistratul a solicitat susținere din partea celor care o cunosc și care conideră că le merită votul.

„Poate unii știți, poate alții nu, însă s-au declanșat alegerile pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. Din dată de 4 martie până pe 24 martie este perioada de depunere a candidaturilor. Nu am fost niciodată adeptă secretomaniei sau a candidaturii depuse în ultima zi, la ora 15,30 când se încheie programul. Mi se pare că asumarea unui proiect, a unor astfel de idei trebuie făcută din timp, că să poți află ce așteptări are sistemul.

Eu am anunțat colegii de la Curte, conducerea și pe unii membri CSM. Acum îmi dau seama că mai am ceva de spus și că pensionarea nu este o soluție la 47 de ani. Prin urmare, va anunț și pe voi că o să îmi depun candidatura din partea Curților de Apel pentru viitorul CSM”, a subliniat judecătoarea Adina Daria Lupea, într-un mesaj postat pe Facebook.