Începând de astăzi, „Evenimentul zilei” vă va prezenta, periodic, câte un episod din serialul „Incognito în lumea drogurilor”. Documentarea a început în urmă cu trei ani și este încă în desfășurare. Din motive lesne de înțeles am ales să declinăm identitatea reală a personajelor, mai ales că cele mai multe dintre ele sunt active și acum pe piața drogurilor. Prima incursiune în tenebrele acestui univers pe cât de palpabil, pe atât de puțin abordat cuprinde infiltrarea în cuibul unuia dintre cele mai mari și temute clanuri de traficanți de stupefiante de mare risc din România. Vocea povestitorului, a personajului incognito, aparține unui bărbat căruia îi vom proteja identitatea de-a lungul acestui serial impresionant. El ne-a ajutat, prin informațiile sale, să cunoaștem în amănunt această lume interzisă oamenilor obișnuiți
Departe de clocotul vieții de zi cu zi, la muchiile privirilor și conștiințelor noastre, o lume murdară, pestilențială toacă bani negri și distruge destine. Sunt ei, drogații, cei care au renunțat la luptă și s-au refugiat în amăgitoarea bucurie a drogurilor de mare risc, cei care au avut inconștiența de a renunța la sine și de a trece fragila graniță a promiscuității.
Periferiile colcăie de ei. Că provin din familii destrămate, că au fost abuzați ori încă mai sunt, oricum ar fi, luate fiecare în parte, poveștile lor nu diferă foarte mult.
Îi recunosti după dantură și după privirile goale, lipsite de conținut și de orice urmă de speranță. Iar noi lăsăm în grija câtorva fundații, ce se bazează mai mult pe voluntariat, o lume nefuncțională din punct de vedere social, ale cărei resorturi sunt mult mai primitive decât cele cu care suntem obișnuiți. Atunci când cele două lumi se ciocnesc, până la tragedie nu mai este decât un pas.
Ferentari, o poveste fără sfârșit
Un apus dramatic de toamnă incendiază clădirile Ferentariului și aruncă într-o panoramă suprarealistă adevărul crud al preajmei. Sunt la stația de metrou Eroii Revoluției și îl aștept pe Mister X, un personaj colorat, pitoresc al zonei. „Ai față de gabor! Ia să-ți văd microfoanele”, îmi zice alungindu-și rictusul din colțul gurii.
Dar știu prea bine cum stă treaba. Sunt un potențial cumpărător, recomandat de un bun prieten deai lui, și orice cumpărător nou e bine-venit, pentru că-i poate modifica substanțial veniturile. Iar Mister X avea nevoie de bani. Știam asta. Dar nici măcar instinctul lui de om trecut prin cele mai grele încercări n-a putut să-mi ia urma. Situația era simplă: el avea nevoie de bani să-și ia doza, eu era posibil să-i am.
Fără dinți, costelivi, aproape cadaverici
Și parcă i-am simțit și un ușor complex de inferioritate și multă rușine cînd m-a dus la el acasă. Cu o noapte înainte plouase, iar străzile neasfaltate ale Ferentariului adunaseră, ca în niște căușe uriașe de pământ, apa care nu mai putea fi absorbită de sol. Băltoacele prinseseră o crustă de un verde aprins, aparent impenetrabilă, pe care se zvântau la soare colonii întregi de insecte.
Mirosea, mirosea urât, iar străzile erau pline de găști gălăgioase, care te lasau în pace dacă se obișnuiau cu tine în zonă, pentru că se întampla destul de des, spre exemplu, să întâlnești câte un cort fix în mijlocul străzii, din care răsunau manele, în fața vreunei case uriașe, kitchioasă până la ridicol, cu turnulețe decorate ostentativ, deși unii dintre pereți lipseau cu desăvârșire.
Dacă ți se întampla asta, era clar că băieții se încinseseră la alcool și la altele, și că trebuia să ocolești atent și politicos porțiunea, fără să ți se citească amestecătura de scârbă și revoltă din suflet.
După 15 minute de mers, neam apropiat de un pâlc de blocuri. Terenul dintre ele era plin de troiene de gunoaie, printre care se jucau puradei zdrențuroși cu priviri amenințătoare. Unele ferestre lipseau cu desăvârșire, iar în apartamentele minuscule, debranșate de la sistemul principal de încălzire, se îngramădeau și câte zece oameni, în timp ce pe alei se plimbau indivizi dubioși, agitați și priculoși, cel mai probabil drogați cu heroină sau alte substanțe „legale”.
Zona aceea din cartierul Ferentari era renumită pentru droguri de mare risc. De aceea, perimetrul era împânzit de nenorociți în sevraj, fără dinți, costelivi, aproape cadaverici.
Tendințe: Ciuperci halucinogene crescute în dulapul din bucătărie
Urcăm la etajul 4. „Ce vrei să iei?”. „Un plic”, zic. Se uită dezamăgit. Mă măsoară din nou din cap până-n picioare. „Ce fel de plic?”, întreabă iar. „De iarbă”, zic. „Aaaa, iarbă...”. Trei indivizi lungiți pe o canapea jegoasă mă cercetează neîncrezători. „Sigur nu vrei și altceva? Am marfă bună”, mă chestionează iar Mister X. „Nu azi”, îi zic. „Bine, hai cu mine”. Intrăm în bucătărie. Deschide frigiderul: „Ia uite ce-am aici!”, îmi spune mândru. „Ce e?”, întreb naiv. „LSD, nu vezi?”. Reușesc să dibuiesc un carton cu niște desene pe el. „Alice în Țara Minunilor. Știi cum e? Totul ți se pare mic de tot și toate obiectele le vezi fără perspectivă, bidimensional”. „Aaaa, da, am auzit...”.
„Dacă vrei, vii la mine, am de toate”
L-am mințit, trebuia să ies din duhoarea aceea insuportabilă. „Dacă vrei, vii la mine, am de toate”. Într-adevăr, într-un dulap clasic de bucătărie, pe rafturile de jos, ascunse de lumina soarelui, avea vreo 20 de pungi de celofan cu pământ în ele. „Ciuperci! Dacă vrei ciuperci, știi de-acum unde mă găsești”. „Aici le crești?”. „Agricultură în dulap, frate”. Rânjește. Apoi se uită fix în ochii mei: „Tu ești pe Dava (n.r. – heroină), nu? Te-am ginit de când ai intrat. Ai slăbit mult de la ea... Și eu la fel...”.
N-am reușit să-l conving că nu consumasem în viața mea droguri. Am plecat grăbit, disperat să ajung în civilizație.
Duhoare de semințe de floarea soarelui proaspăt mestecate
M-am urcat în autobuzul 139 care era plin de aceeași lume pestriță, de copii cocoțați pe scaune care țipau în timp ce își scoteau capetele pe geam, de țigănci grase care scuipau fără rușine semințe direct pe jos, de adolescenți gealați care băteau darabana în ritm de manele, de hoți care pândeau bătranii neputincioși pentru a le fura portofelele. Iar duhoarea aceea de semințe de floarea soarelui proaspăt mestecate, de corpuri nespălăte cu anii te făcea să te înconvoi a vomă.
Dar Mister X îmi luase urma, precum un câine de vânătoare și trimisese vorbă prin cunoscuți că vrea să mă mai vadă. Avea, din nou, ceva bun. Și am început să-l frecventez, mai mult uimit de lumea aceasta a cărei cortină reușisem s-o trag și care îmi dezvăluia un tip de viață nemaiîntâlnit până atunci de mine.
Aveam să aflu că Mister X conducea, de fapt, o mare operațiune a unui clan binecunoscut din București.
Din cauza lui „Einstein“, i-a zdrobit oasele feței cu un box de metal
Starea de spirit a lui și a anturajului se modifica în funcție de drogurile vândute. Într-o perioadă o luaseră razna pe Ecstasy. Îi ziceau „Einstein”, pentru că fiecare pastiluță avea ștanțată câte un „E” pe ea. Cumpărătorii se îngrămădeau pe scările blocului, iar profitul era bunicel. Dar, din cauza surescitării provocată de acest drog puternic, au apărut și violențele.
Într-o zi, unul dintre clienți a devenit recalcitrant. Nu primise decât cinci pastile și voia 10. A înnebunit pur și simplu și a făcut marea greșeală de a-l înjura pe Mister X. Iar Mister X și-a pus pe degete un box de metal și l-a lovit până n-a mai mișcat. I-a zdrobit pur și simplu oasele feței. Toată lumea asista impasibilă la scenă: era imposibil să intervii între două animale excitate de atâtea droguri.
Prafuri otrăvitoare, substituente de heroină sau de marijuana pe ale căror etichete scrie „Odorizant“
În altă zi mi-a arătat mândru o punguliță cu un praf roz: „Știi ce e ăsta?”. „Nu”. „E Magic din ăla cum era o dată. E Magic din ăla bun”.
De fapt, era un drog care se vindea într-o vreme la magazinele de „Legale” din Ferentari. Chiar pe bulevard, în dreptul unui chioșc de metal, prevăzut cu gratii, era odată forfotă mare. Aici se adunau cei care nu aveau „intrare” pentru heroină, cei mai săraci dintre drogații Bucureștiului. Pentru sume mici puteai cumpăra „Pur”, un praf alb și otrăvitor, substituent de heroină, sau plicuri de M5, pe ale căror etichete scria Odorizant, care conțineau un fel de Marijuana sintetică, dar la un preț de șase ori mai mic.
Poliția nu avea atunci instrumente legale pentru a opri astfel de afaceri, așa că se mulțumea să supravegheze zona și să întocmească liste nesfârșite cu drogați pentru a-i putea monitoriza mai bine. Era clar că orice client al magazinelor de „Legale” era un posibil infractor.
De când dispăruseră magazinele de „legale”, dispăruse și Magicul. „O luaserăm toți razna. Trăgeam (n.r. – pe nas) și câte douăzeci de plicuri pe zi. Unii au mierlit-o atunci”. Mister X era mereu melancolic când își aducea aminte de vremurile „bune” și făcea tot posibilul să găsescă „Magic din ăla bun”.
Bani pentru capii clanului
Din când în când, Mister X era vizitat de „greii” clanului. Atunci chiar nu era de joacă. Se agita pentru că nu avea suficienți bani să le dea. Mister X primea marfă de la ei și avea o normă de făcut. În fiecare lună trebuia să dea înapoi o sumă pe care o stabileau „capii”. Începusem și eu să-i recunosc.
Toți, dar absolut toți, femei sau bărbați, umblau cu blugii care aveau rupturi generoase la ambii genunchi. Pe mine nu trebuiau să mă vadă, era clar că nu sunt din peisaj. Îi ascultam din camera alăturată cum își povesteau bătăile și jafurile și încercam să-mi dau seama dacă se dădeau mari sau erau chiar atât de violenți.
Mister X mă lăsa întotdeauna cu o lădiță, ca de Aprozar, plină cu cannabis și cu o farfurioară cu câte un praf alb. Doar-doar m-ai apropia de el. Iar din sufragerie răzbăteau faptele de arme ale clanului, bătăile monstruoase pe care le aplicau celor care nu plăteau sau se ridicau împotriva lor.
Sesizează reporterii EVZ! Dacă aveți fotografii, filmulețe, povestiri sau orice alte informații legate de lumea drogurilor din România, ne găsiți la adresa de e-mail secretariat@evzgroup.ro., telefon 021.527.11.11 sau direct la redacție - Evenimentul zilei, ROMEXPO (intrarea B), Pavilionul G4, bd. Mărăști nr. 65-67, sector 1, cod 011465.
„Biciclistul”, „Hoffman” și „Cosmos” sau LSD-urile care le curg prin vene
Timp de aproape un an, Bucureștiul a fost aprovizionat cu LSD. Orice dealer care se respecta avea „timbre”, care costau de la 50 la 100 de lei, în funcție de calitate, adică de numărul de micropuncte conținut. Prima dată, piața a fost alimentată cu Alice in Wonderworld (Alice în Țara Minunilor). Era LSD-ul pentru începători și nu puțini au fost cei care și-au început consumul de droguri de mare risc în felul acesta.
„Suntem materie și nimic mai mult”
Au urmat „Biciclistul” (denumit în acest fel după „tripul” pe care ți-l dădea), „Hoffman” (după numele inventatorului) și „Cosmos”. Acesta din urmă era și cel mai puternic tip de LSD care exista. Prietenul care-mi fă- cuse „intrarea” la Mister X a consumat toate tipurile de timbre, de la cel mai slab, la cel mai puternic. M-am întâlnit cu el și era negru sub ochi. „Ce-ai pățit?”, îl întreb. „Nimic. Am luat Cosmos aseară”. „Cum a fost?”.
„L-am luat când mă întorceam de la muncă (avea un job normal – n.r.). În stație la 141 l-am luat. Am crezut că nu mă ia până ajung acasă. Da’ de unde! În autobuz m-a luat valul. Mi-a dat geaca jos, apoi puloverul. Mi se făcuse groaznic de cald. Nu mai aveam stare, îmi venea să sar din autobuz din mers și să plec în zbor spre casă!”. „Și acasă ce-ai facut?”
„Când am ajuns, m-am uitat în oglindă. Aveam jumătate de față de un roșu aprins și jumătate albă ca varul. Mi-am făcut niște iarbă, să mă coboare, dar n-a mers. Am avut 12 ore incredibile. Vedeam totul HD. Obiectele erau mai mici, mai urâte, dar culorile erau senzaționale. Totul se mișcă!
Totul! Materia curge pur și simplu: prin pereți, prin noi... Noi suntem materie și nimic mai mult! Realitatea o percepeam prin cadre care se poziționau singure ori de câte ori mă uitam în altă parte. Pur și simplu realitatea se recompunea. Apărea ușa, apoi tavanul se fixa perfect, după care venea pereții...”.
Ce este LSD-ul
LSD reprezintă cea mai puternică substanță dintre halucinogene și este numit drog „de petrecere” sau „de club”. Numele de stradă folosite sunt: LSD, acid, trips, yellow sunshine sau blotter. Formele de prezentare sunt diferite: lichid incolor, inodor și insipid – LSD în stare pură; comprimate : de dimensiuni mici, colorate („microdots”); hârtii absorbante impregnate cu LSD (sugativă cu acid / timbre); pătrățele de gelatină (window panes ); cuburi de zahăr impregnate cu LSD.
Efectele apar în 40-60 de minute, iar maximul efectului se realizează dupa 2-4 ore și se menține 6-12 ore. LSD-ul este un puternic psihedelic, inducând alterarea percepției, a gândirii și modificări de comportament. Există două stări induse de acest drog: starea euforică, denumită „trip”, și cea indusă de efectele adverse, denumită „bad trip”