Primul cod galben de ninsori în România. Iarna vine prea devreme

Iarnă. Sursa foto: Foto Dreamstime.com

Vremea s-a răcit brusc, la acest final de săptămână, iar meteorologii spun că ne confruntăm cu primul episod de iarnă. Potrivit ANM, în zonele montane, la altitudini mari, va ninge viscolit.

Specialiștii spun că spre finalul săptămânii viitoare, asupra României își va face apariția un ciclon mediteranean. Apariția acestui fenomen va duce la o încălzire în weekendul următor.

Vremea de iarnă și-a făcut apariția

Meteorologii au anunțat primul cod galben de ninsori, din aceste sezon rece. Potrivit specialiștilor, va ninge la munte, viscolit. Potrivit estimărilor meteo, zăpada se va așeza, favorizată de vremea rece, iar stratul va depăși 10-20 de centimetri. Practic, asistăm la primul episod de iarnă, potrivit Florinelei Georgescu, director de prognoză la ANM.

„Cel mai frig va fi, în nopțile viitoare, în regiunile din partea de centru, de nord și de nord-est a teritoriului. Vremea va fi mai rece decât până acum, însă, în toată țara. Deja temperaturile sunt cu 8-9 grade mai coborate decât cele pe care le-am avut ieri (vineri - n. red.)”, a declarat directorul de prognoză într-o intervenție televizată.

Potrivit spuselor sale, vremea se va răci și mai mult pe timpul nopții. Cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în zonele depresionare. Valori termice sub zero grade vor fi atinse în jumătatea de nord a țării. Totodată, vântul își va face apariția, în special în zonele de sud-est. Iar pe arii restrânse se vor înregistra și ploi.

„La noapte, minimele se vor încadra în general între minus 5 și 4 grade. Desigur, temperaturile cele mai scăzute în zonele depresionare, dar temperaturi sub 0 grade în mare parte din jumătatea de nord a teritoriului. Vom avea temperaturi de 1-3 grade la București, în această noapte”, a explicat Florinela Georgescu.

Frig. Sursa foto: dreamstime

Prognoza arată vânt, ploi și ninsori

Prognoza ANM arată că în partea de sud-est a țării va bătea vântul, iar vremea va deveni tot mai rece. Tot acolo se vor înregistra și ploi destul de însemnate cantitativ. Pe unele suprafețe, cantitățile acumulate vor depăși 10 până la 20 de litri pe metrul pătrat. Izolat, cantitățile vor fi chiar și mai mari.

„Va fi și vânt conform atenționării meteorologice în viigoare, în partea de sud-est a țării cu precădere. Tot acolo vor fi și ploi, ceva mai importante cantitativ, pe zone restrânse se pot acumula 10-20 litri pe metru pătrat, iar izolat, cantitățile vor fi poate chiar mai mari”, a mai spus Florinela Georgescu.

Totodată, în zonele montane își vor face apariția ninsorile. Va ninge, cu precădere în zona Carpaților de Curbură, dar și în celelalte regiuni de munte, ca urmare a apariției unui front de aer rece.

„Și sigur, elementul cel mai important pentru perioada următoare, până luni dimineață, îl reprezintă apariția ninsorilor, în special în zona Carpaților de Curbură. Este posibil ca fenomenul să fie mai intens și să depună strat de zăpadă. Dar ninsorilor își vor face apariția și în celelalte zone montane ale țării. Acest lucru se datorează unui front de aer rece care va pătrunde în straturile mai joase ale atmosferei. Deci vom simți că vremea se răcește în zonele de câmpie, dar mai ales în zona înaltă. Răcirea este mai pronunțată la deal și la munte, unde se asociază și cu intensificări ale vântului”, a mai arătat directorul ANM.

Sursa: arhiva EVZ

Vremea de iarnă își face apariția

Florinela Georgescu spune că sunt condiții pentru apariția viscolului, chiar dacă la o intensitate mai mică decât în lunile de iarnă. Specialista ANM a arătat că vremea se va menține rece și în următoarele zile, săptămâna viitoare. Temperaturile vor fi scăzute, iar nopțile vor fi foarte reci.

 „Va fi rece pe tot parcursul acestei săptămâni, cu temperaturi foarte scăzute. Temperaturile maxime, înspre jumătatea săptămânii, nu vor depăși 10-12 grade. Ploile, chiar dacă neimportante cantitativ, vor afecta regiunile sudice, sud-estice. Vor fi, în continuare, precipitații în zonele montane, o vreme autentică de sfârșit de toamnă”, a mai spus directorul ANM.

Vremea va începe să se încălzească, din nou, în weekend sub influența unui ciclon din Marea Mediterană. Acest fenomen va aduce precipitații în sudul Europei. Totodată va duce și la o încălzire a vremii, ceea ce va face ca temperaturile să crească spre finalul săptămânii.

„Vom simți și noi acest lucru. Temperaturile vor fi în creștere săptămâna viitoare. De altfel, tot atunci, în a doua decadă a lunii noiembrie, așteptăm precipitații, mai ales pe partea de vest a țării, sub influența a ceea ce urmează să aducă această zonă depresionară dinspre Marea Mediterană”, a spus Florinela Georgescu.