Primarul unui oraș din județul Gorj și-a anunțat demisia din funcție, pe Facebook, mulțumind susținătorilor săi. Cristina Cilibiu, până de curând edilul orașului Turceni, a anunțat că s-a retras din funcție pentru a petrece mai mult timp alături de familie.
Primarul PNL Cristina Cilibiu și-a anunțat susținătorii și apropiații că renunță la funcția publică. Ea le-a mulțumit celor care au susținut-o și le-a spus că a făcut această alegere deoarece și-a dorit să petreacă mai multă vreme alături de familie.
„Sunt momente în viață în care trebuie să iei decizii, să alegi, gândindu-te la ce vrei să faci sau să devii în viitor. Am mai avut parte de situații dificile în care a trebuit să aleg, iar tinerețea, dorința de a demonstra și de a realiza lucruri m-a făcut să aleg în consecință!”, a precizat primarul Cristina Cilibiu în anunțul de demisie.
Edilul orașului Turceni a precizat că a făcut această alegere și a renunțat la primărie pentru că a dorit să se dedice familiei, pe care o consideră o prioritate.
„Acum a venit timpul să aleg liniștea, sănătatea și familia ca prioritate în viață! Fără ele nu aș fi realizat nimic și nu m-aș putea bucura de nimic! Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut de-a lungul anilor și să îmi cer iertare celor cărora le-am greșit. A fost o onoare să fiu primarul orașului Turceni, și pentru asta vă mulțumesc!”, a transmis edilul, într-un mesaj postate pe contul de Facebook.
Cristina Cilibiu, și-a dat demisia din funcția de primar după ce a condus orașul Turceni un mandat și jumătate, fiind aleasă, pentru prima dată, în 2016. a
Prefectul anunță alegeri anticipate
Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, a confirmat că primarul orașului Turceni a demisionat din funcție. El a precizat că pentru moment atribuțiile primarului Cristina Cilibiu urmează să fie preluate de un viceprimar, Nicuşor Lucian Mărgineanu, tot de la PNL. Iar în toamnă, a precizat prefectul județului Gorj, urmează să fie organizate noi alegeri locale, anticipate, pentru funcția de primar.
„Şi-a depus demisia în această dimineaţă (n.r. - luni, 8 august 2022), atât din funcţia de primar, cât şi din PNL. A motivat că demisionează din motive personale. Este posibil ca în toamnă să se organizeze alegeri parţiale“, a precizat prefectul Marcel Iacobescu.
Mesajul senatorului Ion Iordache
Senatorul Ion Iordache, fost primar al orașului Turceni, spune că este un moment greu pentru localitate, însă respectă decizia Cristinei Cilibiu.
“Este un moment destul de greu pentru localitatea noastră. A trebuit să aleagă între ce-și dorește pentru familia ei, pentru sănătatea ei și să continue la primărie. A luat această decizie. Îmi pare rău și nu numai mie. Noi nu putem decât să-i respectăm decizia. A făcut lucruri bune în acest mandat și jumătate, de când este ea primar”, a declarat senatorul.
Parlamentarul a dezvăluit că știa de mai multă vreme de intențiile primarului, însă a crezut că își va duce mandatul până la capăt
„Eu știu de mai mult timp că fluctua între a lua această decizie si a rămâne în continuare. Așa cum a comunicat și dumneaei, sunt probleme strict personale care stau în spatele deciziei. Am sperat tot timpul să treacă peste acest moment. Se pare că nu a reușit să treacă”, a conchis Ion Iordache.