Prima zăpada a acestui an s-a aşternut în judeţul Caraş-Severin, în noaptea de miercuri spre joi. Temperaturile au scăzut drastic, ajungând sub 0 grade.
Locuitorii judeţului Caraş-Severin au fost uimiţi să vadă că în luna septembrie ninge. Prima zăpadă i-a luat „prin surprindere”.
În județul Caraș-Severin, în munții Țarcu, a început să ningă miercuri seara, iar joi, stratul de nea a ajuns la trei centimetri, scrie B1.
„A început să ningă miercuri seara, în jurul orei 20.30, şi a nins toată noaptea încet. Ninge şi acum în Munţii Ţarcu, iar pe vârf, stratul măsoară trei centimetri. Temperatura este minus 0,5 grade Celsius”, a spus Ţarcu Patrick Chiroiu, meteorologului de serviciu de la staţia meteo.