Lider al PSD Brăila şi preşedinte de Consiliu Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu a avut vineri o ieşire incalificabilă la adresa unei jurnaliste care îi reproşa absenţa din ţară tocmai când judeţul se afla sub nămeţi. Prin afirmațiile sale el a încălcat Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
La finalul conferinței, Gheorghe Bunea Stancu a continuat jignirile, spunându-le unor apropiați că nu stă de vorbă cu „niște fâțe” și dacă vrea poate să-i dea și două picioare în gură jurnalistei B1 TV care îl chestionase.
„Niște obraznici, mă. Niște fâțe. Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ți trimit demisia, mă. Niște nesimțiți. Nu aveți pic de bun simț”, a mai spus edilul, în timp ce părăsea sala de conferință.
- Preşedintele CJ Brăila, către o JURNALISTĂ: Îi dau două picioare în gură | VIDEO
Potrivit Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, Obligatiile alesilor locali, art. 46:
Consilierii locali si consilierii judeteni sunt obligati sa respecte Constitutia si legile tarii, precum si regulamentul de functionare a consiliului, sa se supuna regulilor de curtoazie si disciplina si sa nu foloseasca in cuvantul lor sau in relatiile cu cetatenii expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase.
- Mesajul din Austria al BARONULUI PSD de Brăila, judeţ BLOCAT sub zăpadă: "Sunt într-o pivniţă ca să nu fiu văzut"
„Dacă am plecat câteva zile din țară am plecat în conformitate cu zilele legale și în baza unui bilet pe care l-am cumpărat în urmă cu 7-8 luni de zile. Când am plecat era negru asfaltul. Am o rugăminte, dacă sunteți de la presă, să fiți și politicoasă. Puneți mâna și citiți cum se ajunge președinte de CJ”, i-a spus președintele CJ Brăila jurnalistei B1 TV.
Art. 45, din aceeași Lege arată:
Aleșii locali, în calitate de reprezentanți ai colectivității locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcțiilor autoritatilor administrației publice locale din care fac parte sau pe care le reprezinta, cu buna-credinta si fidelitate fata de tara si de colectivitatea care i-a ales.
Ce riscă
Potrivit aceeași legi, la capitolul Raspunderea alesilor locali, la articolul 55 este stipulat cum răspund aleșii locali:
Alesii locali raspund, in conditiile legii, administrativ, civil sau penal, dupa caz, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin.