Ministrul sănătății ne anunță că vom reveni la o viață “relativ” normală abia din august și vrea, probabil, să-i fim și recunoscători pentru asta. Adică să mai stăm două luni în starea asta de alertă care înseamnă maxim interes pentru afacerile liberalilor pe bani publici și minimă preocupare pentru repornirea economiei.
Să le ascultăm rabdători promisiunile mincinoase și să le urmărim aprobator gafele ce provoacă haos în întreaga societate românească. Dacă așa văd consensul pentru scoaterea țării din criză se înșeală: eu și colegii mei din PSD nu putem fi de acord cu așa ceva.
Le-am spus că IMM INVEST nu poate funcționa și că IMM-urile românești vor fi distruse, au zis că programul e perfect și că vrem să-i sabotăm. Rezultatul este că și până azi numărul de credite aprobate rămâne subunitar, 0,85% și ieri doar au mai rectificat câteva prostii care le-au scos peri albi antreprenorilor români. În schimb, cel puțin 130.000 de companii nu ştiu nici astăzi dacă își reiau activitatea după 1 iunie sau ce vor face cu cei 600.000 de angajații care ies din șomaj tehnic.
Le-am spus de două luni să ia urgent măsuri fiindcă agricultura este pusă la pământ de o secetă istorică; au pierdut vremea certându-i pe fermieri că nu au asigurare. PSD s-a mobilizat și a adoptat rapid în Parlament o lege care vine cu soluția ca agricultorii loviți de secetă să primească urgent despăgubiri în valoare de 70% din banii cheltuiți pe culturile afectate. Care credeți ca este răspunsul PNL, prin vocea domnului Cîțu? Că Parlamentul pune în pericol sustenabilitatea fiscală a bugetului.
Asta este placa pe care o pun mereu ca să-și ascundă incompetența. De fapt, ei sunt cei care distrug stabilitatea economică a României. Și ca să le demonstrăm asta, am început să calculăm nota de plată a crizei, cu blocajul aproape total care a șters 500 de milioane de euro pe zi din economie. S-au pierdut deja 35 de miliarde de euro și factura incompetenței lor crește zi de zi. Dar nici măcar în al doisprezecelea ceas nu au închegat un plan coerent de sprijinire a firmelor românești, doar cârpesc ce au croit greșit de la bun început.
Nu ne spunea președintele, încă din aprilie, că planul de măsuri privind repornirea economiei este redactat sub atenta lui supervizare? Nu din acest motiv convoca săptămânal la Cotroceni grupuri-grupuri de miniștri, cu sau fără premier – că oricum el e doar un fel de băgător de seamă? Care e rezultatul acestor conclavuri sau, mai nou, “grupuri de reflecție strategică” - că vine luna iunie și nu avem strategie de repornire a economiei? Președintele s-a auto-înscăunat la Cotroceni drept supra-premier dar tot ce pare că a reușit, călare pe PNL, este să guverneze Nimicul.
Dl Iohannis și Guvernul Său au dovedit că sunt foarte pricepuți în a elabora restricții și a da amenzi, fiind campionii Europei la “economic lockdown”, închiderea economiei. Intrăm în iunie cu aproape jumătate de milion de locuri de muncă distruse în industrie, agricultură și comerț. Sectorul HORECA a fost deja condamnat, fiind catalogat drept neimportant de către premier.
În schimb, în cele 7 luni de guvernare, Cîțu a împrumutat peste 84,5 miliarde de lei: 12,5 miliarde în noiembrie și decembrie 2019, iar 72 de miliarde în cele 5 luni din acest an. Este aproape cât împrumutul luat de la FMI și Comisia Europeană în criza din 2009-2010. Miliardele n-au ajuns nici la firmele românești, nici la agricultori, iar Guvernul ne spune că nu vor ajunge nici la mărirea pensiilor din toamnă sau la dublarea alocațiilor pentru copii. Dar sigur se găsesc bani pentru firmele de casă și pilele PNL, că doar sloganul guvernării a devenit “pentru noi înșine”.
Într-o poveste de Petre Ispirescu, Aleodor Împărat a întâlnit o creatură ciudată, “jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop”. Din păcate, am ajuns să trăim într-o alegorie în care ne guvernează un Președintele-Călare-Pe-Jumătate-De-Guvern-Șchiop.