Premierul Dorin Recean conduce delegația națională la Consiliul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană

Dorin Recean / Sursa foto: Facebook/ Dorin Recean

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 20 - 21 mai, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va conduce delegația din Republica Moldova la cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană, transmite serviciul de presă al executivului moldovenesc.

Oficialii vor discuta despre evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană

Agenda vizitei va cuprinde întrevederi cu președintele Consiliului European, Charles Michel, vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, comisarul european pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Varhelyi, și cu comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni. Oficialii vor discuta despre evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, prin prisma implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și despre mersul pregătirilor privind deschiderea negocierilor de aderare.

Charles Michel Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

La Bruxelles, se va semna Parteneriatul de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană

Tot la Bruxelles, va avea loc semnarea Parteneriatului de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar și a Acordului privind participarea Republicii Moldova la componenta de ocupare a forței de muncă și inovare socială a Fondului Social European, care vor facilita accesarea de către țara noastră a fondurilor pentru implementarea politicilor sociale.

Mai mulți miniștri din Republica Moldova  participă la cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană

Din delegația oficială a Republicii Moldova mai fac parte viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Energiei, Victor Parlicov, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Sursa foto: Ministerul Justiției-Republica Moldova

Amintim că, pe 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la Uniunea Europeană. La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată. Pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a votat pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a venit după ce pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.