Premierul Florin Cîțu a confirmat că noua lege a salarizării va elimina sporurile bugetarilor.
Premierul Florin Cîţu a cerut miercuri, în şedinţa de guvern, ca proiectul legii salarizării în noua formă să fie gata cât mai repede, precizând că nu crede că vor mai exista sporuri.
Totuşi, dacă acestea vor mai fi păstrate în viitoarea lege a salarizării, sporurile vor fi doar pentru "o foarte, foarte mică categorie, cazuri foarte speciale", arată Antena 3.
Florin Cîţu: Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării
"În şedinţa de Guvern de astăzi (miercuri - n.r.), am cerut ministerelor avizatoare să vină cu puncte de vedere pe memorandumul Ministerului Muncii referitor la legea salarizării. Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării.
Mi-am exprimat public opinia, voi vedea cu ce formă va veni Ministerul Muncii în final, după ce va discuta cu ministerele respective, dar, aşa cum am mai anunţat, nu cred că în această formă vom mai vedea sporuri sau dacă vor exista sporuri, acestea vor fi doar pentru o foarte, foarte mică categorie, cazuri foarte speciale.
Am spus ministerelor să vină cu avize, pentru ca săptămâna viitoare să aprobăm acest memorandum", a declarat premierul Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă de la finalul şedinţei de Guvern.
"Execuția arată o creștere mai mare decât estimam a cheltuielilor de personal și vreau să știu de unde vine"
Premierul a menționat, de asemenea, că execuția bugetară pe primele două luni și datele preliminare pe luna martie arată o creștere a cheltuielilor de personal. „Mie îmi arată că până acum execuția arată o creștere mai mare decât estimam a cheltuielilor de personal și vreau să știu de unde vine această creștere mai mare, pentru că legislația în vigoare nu ar fi permis acest lucru”, a precizat premierul.
Cîțu a afirmat că a solicitat Ministerului Finanțelor să prezinte o extrapolare a cheltuielilor de personal pentru toți ordonatorii de credit. „Avem o limită de 110 miliarde de lei în buget pe care nu o vom depăși”, a spus el.