Două judecătoare de la Curtea de Apel Cluj au admis prima contestație în anulare depusă în baza deciziilor Curții Constituționale privind prescripția.
La Curtea de Apel Cluj, două judecătoare, Luminița Maria Firicel și Adina Daria Lupea, au admis prima contestație în anulare depusă în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 privind prescripția.
Mai exact, este vorba despre o admitere pe fond și nu în principiu, cum procedează, de obicei, instanțele. Astfel, judecătoarele au dispus față de contestatorul-condamnat încetarea procesului penal.
Acest caz este unic în Cluj ,dacă nu și în România, în contextul în care completul Firicel-Lupea a admis contestația în anulare în fond a doua zi după ce o admiseseră în principiu și au dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an de închisoare primite de contestator pentru infracțiunea de lovire.
Prima contestație în anulare admisă pe prescripție în România
„În baza art. 432 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 426 lit. b C.pr.pen., admite cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul-condamnat Rostaș Malin împotriva Deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj in dosarul nr. 3329/186/2019 pe care o desființează în parte pe latura penală cu privire la acest inculpat.
Rejudecând in aceste limite, în baza art. 396 alin. 6 C.pr. pen., rap. la art. 16 lit. f C.pr.pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Rostaș Mălin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de art. 193 alin 2 C. pen în dauna persoanei vătămate Fogorosy Francis Ștefan, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale”, se arată în minuta instanței.
Mandatul de executare a pedepsei emis de Judecătoria Beclean pe numele contestatarului a fost anulat, iar cheltuielile de judecată în această procedură rămân în sarcina statului român.
„În baza art. 430 C.pr.pen., dispune suspendarea executării Deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj și punerea de îndată în libertate a condamnatului Rostaș Malin (aflat în executarea MEPI nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean în baza deciziei contestate) dacă nu este arestat în altă cauză”, scrie Luju.ro.
Reamintim că pe 23 februarie, Judecătoria Beclean i-a condamnat pe Mălin Rostaș, Simion Rostaș și Casier Rostaș la 6.000 de lei amendă penală pentru loviri și alte violențe, după ce l-au bătut pe Ștefan Fogorosy la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș.
După cinci luni, pe 9 iunie, Curtea de Apel i-a condamnat pe cei trei la un an de închisoare cu executare, dar Mălin Rostaș a obținut eliberarea, invocând Decizia CCR 297/2018 privind prescripția.