Aruncat într-un scaun cu rotile la 12 ani, în urma unui groaznic accident, Gigel Epure este acum, la 34 de ani, un om optimist. Sportul l-a ajutat
Gigel Epure a practicat tenisul și baschetul din scaunul cu rotile, iar de mai bine de 15 ani participă și la curse de semimaraton și maraton, competiții pe care le termină pe podium.
Nu este cursă de semimaraton și maraton în București, competiții organizate de Bucharest RUNNING CLUB, la startul căreia să nu se afle și Gigel Epure. El pleacă înaintea celor în picioare, cum îi numește pe alergătorii care fug, startul pentru persoanele cu handicap fiind decalat cu câteva minute, și luptă din toate forțele pentru a acoperi metru după metru, depășește probleme - pantele, defecțiunile mecanice, alergătorii cu căști în urechi care nu-i fac loc -, storcând și ultima sursă de energie din organism, la final munca fiindu-i răsplătită: termină mereu pe podium.
Gigel simte „căldura” celorlalți alergători ori de câte ori este aplaudat sau încurajat. „Sunt niște momente plăcute pentru mine. Cum noi plecăm înaintea celor în picioare, eu sunt destul de mult timp singur pe traseu. Când ne intersectăm sau, într-un final, când sunt depășit și sunt încurajat, aplaudat, ovaționat, mi se face galerie, mă simt foarte bine. Lupt și mai tare!”, ne-a povestit sportivul, care așteaptă cu nerăbdare Semimaratonul București din 14 mai.
„Sper ca anul acesta să scot sub o oră la semimaraton și sub 2 ore la maraton”
„E ceva plăcut și mă bucur foarte mult că avem așa ceva și la noi în țară, curse speciale pentru noi. Suntem de obicei 20 și ceva de persoane cu handicap la start”, menționează Epure, care ne explică și cum a ajuns în scaunul cu rotile: „M-am accidentat când mă jucam lângă un râu. S-a prăbușit malul pe mine. Am avut probleme la coloană, am încercat tot ce era posibil, am fost în spitale, operații, tratamente, recuperare, nimic nu a dat rezultat. Aveam 12 ani”.
Gigel a început să practice sport pe când lucra la Fundația Motivation, acolo unde făcea scaune rulante. Tenis de câmp, apoi baschet în fotoliu rulant, participări la curse de alergare. Până în 2007, când a rămas doar la atletism. „Mi-a intrat în suflet atletismul, primul maraton cred că a fost în '98. În 2011, mi-am făcut singur un scaun special, un hand-bike, am încercat să fie cât mai ușor și cât mai performant. E din aluminiu, l-am perfecționat de la an la an. Are 9-10 kilograme”, spune sportivul, care locuiește alături de soția lui, Georgiana, la Vaslui, acolo unde și muncește. „Am un program normal de lucru, la Direcția Generală de Asistență Socială Vaslui”, adaugă Gigel, care mai are un frate și o soră. Sportivul spune că nu se gândește la o posibilă participare la Jocurile Olimpice, la maraton, pentru că nu are timpul necesar pentru a se implica 100%: „E traseu foarte lung până acolo. Necesită timp, antrenamente, sponsori, echipament de ultimă generație”.
„Nu sunt multe competiții la care să ne intersectăm, noi, Elite, cu cei în fotolii rulante. Dacă e o cursă în care nu am un obiectiv important, îi încurajez, dacă însă am o cursă la care trebuie să fiu concentrat, doar ocolesc. Oricum, strada e mare, avem loc toți”, Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român
- Ce se poate întâmpla rău în timpul unei curse de fond în scaunul cu rotile?
- Multe... Vântul să bată așa de tare din față încât să ai impresia că stai pe loc, să apară defecțiuni la scaunul cu rotile/fotoliul rulant/hand-bike, pantele să fie prea greu de „dovedit”, alergătorii cu căști pe urechi să nu audă când li se spune să se ferească și astfel devin greu de depășit.
- Cum se antrenează o cursă de fond în scaun cu rotile?
- Antrenamentele, cele în scaun, le fac când apuc, depinde ce vreau, ce cursă am în plan. Nu am antrenor. Bine, condiție fizică fac aproape în fiecare zi, cu gantere, cu haltere. Mai am și un home-trainer pentru roata din față de la hand-bike, cu care mai lucrez.
Ce curse ți-au rămas în minte?
- Toate cursele de alergare au câte ceva frumos, dar mi-a rămas în minte maratonul de anul trecut, momentul când nu mai puteam să continui după primul kilometru. A fost foarte greu. Am plecat tare, acolo se urcă prima parte și panta aia mi-a cam pus bețe-n roate. Mi-am revenit până la urmă.
- Probleme mecanice?
- La semimaratonul de anul trecut am avut un incident la hand-bike, mi s-a stricat ceva la pedală și am mers așa până la final. Incidente din astea apar destul de des.
REZULTATE 2016
Locul 1, Semimaraton București, 62.13
Locul 2, Maratonul București, 2.08.48
Dacă iubiți mișcarea și stilul de viață sănătos organizatorii OMV Petrom Semimaratonul București vă așteaptă pe 14 mai ca alergător, voluntar sau suporter la Semimaratonul București alături de peste 16.000 de alergători din 60 de țări. Vă puteți înscrie pe bucuresti21km.ro până pe 3 mai la una dintre cursele: semimaraton 21km, 10 km Volkswagen, Ștafeta Scholl ((7km + 7km + 7.1km), Cursa Populară Vodafone (3km), Cursa Adolescenților Erasmus +(2,5km). Sâmbătă, 13 mai, copiii între 0-13 ani vor lua startul grupați pe categorii de vârstă la Cursa Copiilor McDonald’s (0,7-1,3km).
Pe traseul OMV Petrom Semimaratonului București vor fi amenajate peste 20 de puncte de hidratare și divertisment, peste 20.000 de suporteri vor încuraja alergătorii alături de trupe, cântăreți, dansatori, toboșari. 1.000 de oameni - organizatori, voluntari, forțe de ordine - se vor asigura că duminică 14 mai, Capitala se va transforma într-un oraș al sportului și al bucuriei.