Cook este marinarul care a descoperit Hawaii şi a cartografiat coasta Noii Zeelande şi a Australiei
James Cook s-a născut pe 7 noiembrie 1728 şi a murit pe 14 februarie 1779. Cook a fost un explorator, navigator şi cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală Britanică. El a realizat hărţi detaliate ale insulei Newfoundland, din America de Nord, înainte de a realiza trei expediţii în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei şi Insulele Hawaii, precum şi prima circumnavigare a Noii Zeelande. Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent şi s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de şapte ani şi a explorat şi cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurenţiu în timpul asediului oraşului Quebec. Aceasta a atras atenţia Amiralităţii şi Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât şi al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediţii în Pacific.
Replica corăbiei HMS Endeavour
Marinar, explorator şi cartograf
În călătoriile sale Cook a navigat sute de mii de mile marine în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu şi la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat şi numit teritorii şi a cartografiat şi insule şi zone de coastă apărute pentru prima dată pe hărţile europene. A demonstrat calităţi de marinar, aptitudini de explorator şi cartograf, curaj fizic şi capacitatea de a-şi conduce oamenii în condiţii vitrege. Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercaţii cu băştinaşii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moştenire de cunoştinţe ştiinţifice şi geografice ce au influenţat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.
Primul contact cu marea
În 1745, la vârsta de 16 ani, Cook s-a mutat la 32 km distanţă în oraşul pescăresc Staithes pentru a deveni ucenicul băcanului şi negustorului William Sanderson. Istoricii au speculat că în această perioadă Cook a simţit pentru prima dată atracţia pentru mare în timp ce privea pe fereastra magazinului. După 18 luni, când s-a dovedit că nu este potrivit pentru meseria de băcan, Cook a călătorit spre oraşul vecin Whitby pentru a face cunoştinţă cu prietenii lui Sanderson, John şi Henry Walker. Aceştia erau proprietari de nave şi activau în comerţul cu cărbune. Casa lor este acum Muzeul Memorial Căpitanul Cook. Cook a fost luat ca ucenic în marina comercială în mica lor flotă, transportând cărbune de-a lungul coastelor engleze. Prima sa sarcină a fost la bordul navei Freelove şi a petrecut câţiva ani la bordul acesteia sau al altor nave, navigând între Tyne şi Londra. În perioada uceniciei Cook a studiat algebra, geometria, trigonometria, navigaţia şi astronomia. După ce şi-a terminat cei trei ani de ucenicie, Cook a început să lucreze pe navele de comerţ din Marea Baltică. După ce a trecut examenele în 1752 a început să progreseze în rangurile marinei comerciale, începând în acel an cu promovarea la gradul de ofiţer secund al bricului Friendship. În 1755, la o lună după ce a primit comanda acestei nave, a intrat ca voluntar în Marina Regală când aceasta se pregătea pentru ceea ce avea să fie Războiul de şapte ani. În ciuda faptului că trebuia să o ia de la început cu ierarhia navală, Cook şi-a dat seama că va avansa mult mai rapid în serviciul militar şi s-a alaturat Marinei Regale la 7 iunie 1755.
Aptitudinii de mare exporator
Primul post de comandă al lui Cook a fost la bordul navei HMS Eagle, navigând în calitate de ofiţer secund. În octombrie şi noiembrie 1755 a luat parte la capturarea unei nave franceze şi la scufundarea alteia, după care a fost promovat la gradul de şef de echipaj. Prima sa comanda temporară a fost în martie 1756 când a fost temporar comandantul navei Cruizer, o navă mică ataşată la Eagle în timpul unei misiuni de patrulare. În timpul Războiului de şapte ani Cook a navigat în America de Nord în calitate de comandant al navei Pembroke. În 1758 a luat parte la ambiţiosul asalt de capturare a fortăreţei din Louisbourg de la francezi, după care a participat la asediul oraşului Quebec. A dovedit un talent pentru explorare şi cartografiere şi a fost responsabil pentru cartografierea celei mai mari părţi a intrării în Râul Sfântul Laurenţiu în timpul asediului. Aptitudinea lui Cook pentru explorare a fost exploatată în anii 1760 pentru cartografierea coastei zimţate a insulei Newfoundland la bordul navei HMS Grenville. A explorat partea nord-vestică în 1763 şi 1764, coasta sudică în 1765 şi 1766 şi coasta vestică în 1767.
A fost primul european ajuns pe coasta estică a Australiei
În 1766 Royal Society l-a angajat pe Cook să navigheze în Oceanul Pacific pentru a observa şi marca tranziţia planetei Venus în jurul Soarelui. Cook, în vârstă de 39 de ani, a fost promovat la gradul de locotenent şi a fost numit comandantul expediţiei. Expediţia a început în Anglia în 1768, a ocolit Capul Horn şi a continuat spre vest în Pacific pentru a ajunge la insula Tahiti pe 13 aprilie 1769 unde s-au făcut observaţiile tranziţiei planetei Venus. Totuşi, rezultatul observaţiilor nu au fost atât de concluzive şi precise pe cât se aştepta. O dată ce observaţiile s-au încehiat, Cook a deschis ordinele sigilate ce conţineau instrucţiuni suplimentare din partea Amiralităţii pentru a doua parte a călătoriei: căutarea în Pacificul de Sud a unor indicii cu referire la continentul Terra Australis. Cook a pornit spre Noua Zeelandă şi a cartografiat întreaga zonă de coastă cu doar câteva greşeli minore. Apoi a călătorit spre vest, ajungând pe coasta sud-estică a Australiei pe 19 aprilie 1770, fiind astfel primul contact european cu coasta continentului.
Jumătate din echipaj i-a murit pe drum
Pe 23 aprilie a făcut primele observaţii înregistrate asupra băştinaşilor australieni pe insula Brush. Pe 29 aprilie Cook şi echipajul său au realizat prima debarcare pe continent în locul numit astăzi Peninsula Kurnell, pe care el l-a numit “Golful Botanic” după specimenele unice colecţionate de botaniştii Joseph Banks şi Daniel Solander. Aici Cook a realizat primul contact cu un trib aborigen cunoscut sub numele de Gweagal. După plecarea din Golful Botanic Cook a continuat spre nord unde a avut loc un incident pe 11 iunie când nava Endeavour a eşuat pe un banc de nisip în Marea Barieră de Corali. Nava a fost puternic avariată iar călătoria a fost amânată aproape şapte săptămâni cât au avut loc reparaţiile pe plajă (în apropierea portului oraşului Cooktown, Queensland de astăzi), la gura de vărsare a râului Endeavour. O dată ce reparaţiile au fost finalizate călătoria a continuat prin Strâmtoarea Torres iar pe 22 august a debarcat pe Insula Posesiunii pe care a declarat-o teritoriu britanic. S-a întors apoi în Anglia prin Batavia, astăzi Jakarta, capitala Indoneziei, unde o bună parte din echipajul său a murit de malarie, Capul Bunei Speranţe şi Insula Sfânta Elena, ajungând în Anglia pe 12 iulie 1771.
Terra Australis
Jurnalele lui Cook au fost publicate după întoarcerea sa în Anglia şi a devenit un erou pentru comunitatea ştiinţifică. În rândul publicului larg botanistul Joseph Banks era adevăratul erou. Banks chiar a încercat să preia comanda celei de-a doua călătorii a lui Cook dar s-a retras înainte ca expediţia să înceapă iar Johann Reinhold Forster şi fiul său Georg Forster au fost aleşi ca oamenii de ştiinţă pentru această călătorie. Fiul lui Cook, George, s-a născut cu cinci zile înainte de a pleca în călătorie: La puţin timp după întoarcerea din prima călătorie, Cook a fost promovat la gradul de comandor în august 1771. Apoi, în 1772 a fost însărcinat de Royal Society pentru a căuta ipoteticul Terra Australis. În prima călătorie Cook a demonstrat prin circumnavigarea Noii Zeelande faptul că nu este ataşată unui continent mai mare aflat la sud. Deşi a cartografiat aproape întreaga coastă estică a Australiei, demonstrând că este de dimensiuni continentale, Terra Australis se credea că este mai la sud. Deşi s-a demonstrat contrariul, Alexander Dalrymple şi alţii din Royal Society erau convinşi că acest continent masiv trebuie să existe mai la sud.
Cele trei circumnavigaţii ale lui James Cook. Linia punctată albastră arată ruta de întoarcere a ecchipajului după moartea lui Cook
La un pas de Antarctica
Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie iar Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediţia lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice, fiind unul dintre primii care au trecut de Cercul Polar de Sud, pe 17 ianuarie 1773. A explorat, cartografiat şi luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675, descoperită şi numită de Clerke Rocks şi Insulele Sandwich de Sud. În ceaţa antarctică, Resolution şi Adventure. s-au separat. Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populaţia Māori după care s-a întors în Anglia, în vreme ce Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10'S pe 31 ianuarie 1774. Cook aproape a ajuns pe continentul Antarctica dar a trebuit să se îndrepte spre Tahiti pentru reaprovizionare. Apoi a reluat traseul sudic în a doua tentativă eşuată de a găsi presupusul continent. În această parte a călătoriei Cook a luat cu el un tânăr Tahitian pe nume Omai, care s-a dovedit având cunoştinţe mai slabe despre Pacific decât Tupaia din prima călătorie. În timpul călătoriei de întoarcere din 1774 a debarcat în Insulele Tonga, Insula Paştelui, Insula Norfolk, Noua Caledonie şi Vanuatu. Raportul dat la întoarcere a eliminat interesul pentru mitul continentului Terra Australis.