Numele Marchizului de Sade este celebru astăzi în întreaga lume. Dornic să câștige de pe urma strămoșului său, Hughes, cel care poartă astăzi titlul de conte de Sade, a pus pe piață o linie de articole de lux, lumânări parfumate și vinuri din regiunea Provence. Acum, face planuri să-și extindă afacerile spre zona delicateselor culinare. I se pare natural pentru că „Marchizul de Sade era un mare gurmand.
Pe lângă vinul de calitate, aprecia foarte tare bunătățile din Provance”. Hughes de Sade i-a mărturisit unui reporter de la Smithsonianmag că n-a avut niciodată probleme din cauza numelui pe care-l poartă. „Dimpotrivă, oamenii sunt fascinați să afle că Marchizul de Sade nu a fost un personaj.” Este o realitate că numele lui de Sade a rămas în istorie și că în zilele noastre se bucură de un bun renume, dar nu a fost întotdeauna așa. Părinții actualului moștenitor al numelui au aflat de depravatul lor strămoș abia la sfârșitul anilor 1940, când un cercetător le-a bătut la ușă. Atunci au găsit, bine ascunse, mai multe manuscrise și chiar liste de cumpărături. Vreme de cinci generații, numele lui Donatien Alphonse François, Marchiz de Sade, a fost șters din amintirea familiei. Nici nu-i de mirare. Marchizul și-a petrecut 32 de ani de-a lungul vieții în închisori și azile psihiatrice din cauza comportamentului său bolnav. Dar, până la urmă, cine a fost cu adevărat faimosul de Sade? De Sade s-a născut pe 2 iunie 1740 la Paris, ca fiu al contelui de Sade. N-a lăsat în copilărie o impresie prea bună, fiind catalogat drept un copil rebel și răsfățat. Totul s-a amplificat după ce tatăl a părăsit familia, iar mama sa s-a retras la o mănăstire. Tânărul marchiz a rămas în grija servitorilor, care îi îndeplineau orice capriciu. Nici pedepsele fizice severe pe care le-a primit la Lycee Louis le Grand nu i-au putut tempera caracterul, a devenit însă obsedat pentru tot restul vieții de actele violente. După ce a absolvit o academie militară, a urmat o carieră a armelor, ajungând, până la urmă, colonel al unui regiment de dragoni, ba chiar a luptat în războiul de 7 ani. La întoarcerea acasă, a acceptat o căsătorie aranjată cu fiica unui bogat magistrat, deși o curta pe sora ei. Cu soția a avut doi băieți și o fată, dar marchizul abia începea să descopere plăcerile vieții. Ducea o viață libertină în castelul său din Lacoste, apelând la prostituate extrem de tinere, dar și la serviciile servitorilor, indiferent că erau femei sau bărbați. A avut o aventură chiar și cu sora soției sale. În 1763, s-a mutat la Paris, unde câteva prostituate s-au plâns de comportamentul său deviant. Poliția l-a pus sub supraveghere și cum bănuielile s-au confirmat, de Sade a fost trimis pentru câteva luni la închisoare. Primul mare scandal a izbucnit însă în 1768, de Paște. Atunci, De Sade a întrebat o femeie numită Rose Keller dacă nu vrea să câștige niște bani lucrând pentru el. Tânăra a crezut că e vorba să fie menajeră, dar când au ajuns la reședința marchizului, a povestit femeia poliției, marchizul a smuls hainele de pe ea, a legat-o de pat și a biciuit-o. Apoi, i-a făcut mai multe tăieturi pe corp în care a turnat ceară încinsă. Ar fi reușit să scape coborând de la o fereastră aflată la etajul al doilea al palatului. Oamenii legii nu au descoperit însă tăieturile când au cercetat corpul femeii, iar Sade le-a explicat că a folosit o alifie ca femeii să nu-i rămână semne după ce a biciuit-o. Până la urmă, familia lui de Sade a reușit să cumpere tăcerea femeii, dar marchizu era complet compromis în ochii societății. Patru ani mai tărziu, de Sade a fost din nou acuzat de delicte sexuale. La Marsilia, ar fi provocat mari probleme de sănătate unui prostituate punând-o să înghită un afrodisiac, după care el și valetul său ar fi supus-o la perversiuni sexuale. Cei doi au fost condamnați la moarte în absență pentru sodomie, dar au încercat să fugă în Italia, împreună cu sora soției lui de Sade. Au fost prinși și încarcerați în Savoia Franceză. Patru luni mai târziu, de Sade reușea să scape. Deși trăia ca un fugar, de Sade continua orgiile, abuzându-și tinerii servitori. Ca să nu cadă din nou în mâinile autorităților, a fugit în Italia. Acolo a scris Călătorie în Italia. A început să angajeze tinere fete, care însă au fugit îndată ce au aflat ce servicii trebuiau să-i ofere. Tatăl uneia dintre fete ar fi încercat chiar să-l omoare. În același an a fost chemat la Paris să-și viziteze mama bolnavă. Era o capcană, femeia murise deja, iar când a ajuns în capitală, de Sade a fost arestat. Deși a reușit să scape, a fost arestat iar. În închisoare și-a scris de Sade operele erotice, nu mai avea mari speranțe că va putea să-și pună fanteziile în practică. Din închisoare a fost mutat într-un azil de nebuni. Revoluția franceză i-a adus însă libertatea. De Sade a renunțat la titlul său nobiliar și s-a intitulat Cetățeanul de Sade.
Operele erotice și le-a publicat însă fără semnătură. Cum castelul său fusese vandalizat în timpul Revoluției franceze, s-a mutat la Paris. Și cum vremurile erau tocmai potrivite, de Sade a ajuns de la balamuc în Convenția Națională, unde s-a afirmat susținând ideile extremei stângi. Dezertarea fiului său și criticile la adresa lui Robespierre l-au dus la închisoare. A scăpat însă de ghilotină și a fost eliberat în 1794. Doi ani mai târziu se întorcea în castelul său din Lacoste. Chiar dacă își publicase volumele Justine și Juliette fără să le semneze, de Sade a fost trimis din nou la închisoare, din ordinul lui Napoleon. La cererea familiei, doi ani mai târziu, a fost declarat nebun și transferat la un azil pe banii soției și ai copiilor. Nu avea o viață rea. Amanta sa Constance,care pretindea că îi e rudă, îl putea vizita, iar directorul ospiciului l-a încurajat să-și pună piesele în scenă folosindu-i pe nebuni drept actori.
Un ordin al poliției a pus capăt excentricităților directorului în 1809, iar de Sade a fost izolat. Mai mult, i s-au confiscat instrumentele de scris, Chiar și în închisoare, de Sade a mai găsit ocazia de a-și satisface poftele bolnave. A sedus o fată de numai 14 ani, fiica unei angajate a închisorii. Relația cu aceasta a durat nu mai puțin de 4 ani, până la moartea marchizului. Deși a dat instrucțiuni clare cu privire la modul în care voia să fie îngrijit după moarte și înmormântat, ultimele dorințe nu i-au fost respectate. Mai mult, fiul său a dat ordin ca toate manuscrisele depravatului său tată să fie arse.