În urmă cu 94 de ani, pe 15 aprilie, bojdeuca a fost declarată prima casă memorială din România. Pentru jumătate de an, în 1876, Ion Creangă și Mihai Eminescu au locuit împreună în bojdeucă.
Poarta e larg deschisă. Casa e în vale și se coboară pe scări din piatră de rău. În curte, un lan de lalele îmbobocite se roagă la soare să dea mai repede în floare. Azi e mai zgârcit cu razele.Trei vrăbii se aleargă printre crengile copacilor înfloriți, iar câinele vecinului latră la o pisică de pe gard care merge țanțoșă pe marginea acoperișului. Când se face liniște, din curtea celuilalt vecin, un cocoș colorat se înfoaie pe o grămadă de lemne și le arată găinilor cine cântă cel mai tare.
Iar când ajungi în fața casei, se resetează simțurile, brusc te așezi pe banca din față și aștepți să iasă cineva pe ușă şi să-ți citească o poveste. La cinci minute de mers pe jos din inima verde a Iașiului, Copou, coborând la vale pe Sărăriei, apoi pe străduțele înguste ale Țicăului, ajungi într-o casă în care te poți teleporta până în anii 1870. „E bojdeuca de casă din Valea Plângerii”,locul în care a locuit și a scris marele povestitor Ion Creangă. Aici și-a găsit liniștea și echilibrul.
În urmă cu 94 de ani, pe 15 aprilie, bojdeuca a fost declarată prima casă memorială din România.„Bojdeuca este simplă, dar cochetă, elegantă și păstrează atmosfera acelor vremuri în care a locuit Ion Creangă. Păstrează și atmosfera, dar și obiectele care i-au aparținut scriitorului”, ține locul gazdei, Valentin Talpalaru, coorodonatorul echipei de muzeografi de la Bojdeuca lui Ion Creangă. Ion Creangă s-a mutat în această casă în 1872 și până la moarte, în 1889. A venit să-și caute refugiu aici într-un moment greu din viața lui, când a fost dat afară din diaconie, din învățământ și după divorț. La bojdeucă îl aștepta Tinca Vartic, cea care a și avut grijă de el. În primii doi ani după ce s-a mutat, Creangă s-a cam chinuit: mai dădea meditații pe la copiii din cartier, apoi a încercat, ajutat de fratele său Zahei, să-și deschidă un magazin de tutun. „Abia în 1874 s-a întâmplat momentul fericit, când prietenul și profesorul său, Titu Maiorescu, a devenit ministrul Instrucțiunii Publice, ministrul Învățământului de astăzi și l-a reintegrat pe Creangă în învățământ”, ne povestește muzeograful.
Lui Creangă a început să-i meargă mai bine, a urmat întâlnirea cu Eminescu din 1875, a urmat participarea sa la Cenaclul Junimea, unde a fost primit la început cu oarecare rezervă, dar i-a cucerit foarte repede.
„Bojdeuca nu avea podea ca acum, era lipită cu lut, deși Creangă avea bani și putea să-și permită să-i facă unele îmbunătățiri, dorea să simtă pământul sub picioare, așa cum dorea să simtă aerul proaspăt în cerdacul în care dormea din primăvară și până în toamnă”, mai spune Valentin Talpalaru. În camera sa e un portet din ultimul an de viață, făcut de pictorul Mușnețeanu, un bun prieten de-al său și o icoană a Sfântului Neculai, dăruită de bunicul său, Davin Creangă și un cufăr, geanta sa de călătorie. Lângă fereastră e masa la care și-a scris operele, o lampă și alte obiecte personale. În cealaltă cameră, în bucătărie, e o măsuță mică cu picioare de lemn și scaune ca pentru pitici. Aici e locul în care se petrecea unul dintre fericite momente ale zilei pentru povestitor, întrucât era un mare gurmand. „Era un adevărat ritual, el se punea pe pat, Tinca Vartic așeza masa pe pat în fața lui și acolo mânca. Tinca Vartic era o femeie simplă, bună gospodină. A avut grjă de Creangă mai ales atunci când a fost foarte bolnav. Eu cred că între cei doi nu poate fi vorba de o pasiune, ci de o înțelegere între doi oameni în vârstă, încercați de greutăți”, mai spune muzeograful. Pe sobă, simbolic, e pus și un drob de sare, însă cei vizați nu trec pe la bojdeucă. Cât era cald afară, Ion Creangă dormea pe o laiță, în cerdacul din spatele casei. Tot aici, stătea la discuții, nopți întregi, cu Mihai Eminescu. După ce a reușit să adune vreo 50 de galbeni austrieci a făcut actele pe numele Tincăi Vartic, în semn de prețuire. Tinca Vartic s-a recăsătorit la un an după moartea lui Creangă. La un timp s-a mutat, iar bojdeuca a început să intre în paragină. După ce a murit și Tinca Vartic, soțul ei, la inițiativa unui grup de intelectuali, a scos-o la vânzare, iar în cele din urmă a fost cumpărată de Primăria Iași de atunci. După moartea lui Creangă, Vartic a păstrat toate obiectele care i-au aparținut scriitorului, precum ochelarii, lampa, masa de scris sau un medalion cu toți junimiștii. Manuscrisele i le-a dăruit lui Eduard Gruber. Din păcate, după moartea acestuia, au ajuns la un băcan care le-a folosit ca hârtie de ambalaj pentru produsele pe care le vindea. O parte dintre ele au fost salvate de scriitorul Emil Gârleanu, care, în timp ce cumpăra de la respectivul băcan, a identificat scrisului marelui povestitor. Era o filă chiar din manuscrisul „Amintiri din copilărie”.
Acum, bojdeuca povestitorului e vizitată, anual, de peste 80.000 de oameni. Și asta pentru că, cum îi place muzeografului să spună, „Creangă nu este doar pentru o anumită vârstă, ci e un scriitor pentru copiii între 7 și 90 de ani”.