Lunetistul finlandez a ucis 542 de ruși cu o armă cu lunetă și încă 200 cu o mitralieră. Rușii au tras și cu tunurile după el, dar nu au reușit să-l omoare. A murit la 97 de ani, fără niciun regret.
Simo Häyhä s-a născut pe 17 decembrie 1905 și a murit pe 1 aprilie 2002. Finlandezul a fost poreclit „Moartea albă” de către soldații Armatei Roșii, împotriva cărora a luptat în al II-lea Război Mondial, după ce rușii au invadat Finlanda. Lunetistul finlandez a doborât 542 inamici, cu o armă cu lunetă, în așa-numitul „Război de Iarnă”, mai mulți decât oricare alt lunetist de-a lungul istoriei. Häyhä s-a născut în Rautjärvi, în apropierea actulei frontiere dintre Finlanda și Rusia și a început stagiul militar in 1925. Înainte de a se alătura forțelor armate, Häyhä a fost fermier și un bun vânător. La vârsta de 17 ani, el s-a alăturat miliției voluntare „Garda Albă” și s-a făcut remarcat prin premiile obținute în cadrul concursurilor de tir sportiv.
742 de oameni uciși în mai puțin de 100 de zile!
În timpul războiului dintre Finlanda și Rusia, Simo Häyhä a luptat în cadrul armatei finlandeze, în ținută de camuflaj albă, la temperaturi cuprinse între -40 și -20 de grade Celsius. În aceste condiții, cu arma sa Mosin–Nagant modificată, Simo Häyhä și-a stabilit recordul impresionant. Alte 200 de victime îi sunt atribuite, folosind o mitralieră Suomi KP-3. În total Simo a ucis 742 de inamici! Ce este într-adevăr remarcabil este faptul că toate victimele au fost înregistrate în mai puțin de 100 de zile de război, într-o perioadă a anului în care lumina naturală e doar câteva ore pe zi.
Tactica și poziția de tragere
Ca lunetist, Häyhä a folosit o varianta finlandeză a puștii Mosin-Nagant: M/28 „Pystykorva” sau „Spitz”, pentru că se potrivea înălțimii sale de numai 1.60 metri. El a preferat să folosească mira de fier, în detrimentul lunetelor telescopice din mai multe motive: prezintă un obiectiv mai mic – un lunetist trebuie să ridice capul mai mult atunci când utilizează o lunetă telescopică, și o vizibilitate mai fiabilă – sticla telescopică se aburește cu ușurință pe vreme rece, permițând în același timp o acoperire mai bun, pentru că lumina soarelui se poate reflecta în lentilele telescopice, dezvăluind poziția lunetistului. O altă tactică folosită de către Häyhä a fost de a compacta zăpadă din fața lui, astfel încât lovitura să nu lase urme în zăpadă și să-i dezvăluie poziția. Din același motiv se spune că obișnuia să aibă gura plină de zăpadă, pentru a nu lăsa aburii produși de respirația sa să-i trădeze ascunzătoarea. Mai mult, se spune că prefera ca poziția de tragere să fie una în care să fie așezat și nu cea clasică de „culcat”.
Rușii l-au lăsat fără jumătate din cap, dar nu au putut să-l omoare
Rușii au încercat în nenumărate rânduri să-l elimine, folosind atât contra-lunetiști, cât și lovituri de artilerie. Pe 6 martie 1940, au șți reușit să-l rănească, Häyhä fiind împușcat în maxilarul inferior stâng de către un soldat rus, glontele ricoșând și străpungându-i capul. Unul dintre camarazii care l-au preluat, vorbind despre plaga prin împușcare, a declarat că: „Jumătate din capul îi lipsește!”. Însă Simo Häyhä nu era mort. Pe 13 martie, când și-a recăpătat cunoștința, a fost și ziua în care a fost declarată pacea.
A murit fără niciun regret
Lui Simo Häyhä i-au trebuit câțiva ani ca să-și vindece rana dobândită în război. Glontele i-a sfărâmat maxilarul și l-a lăsat fără obrazul stâng. După cel de al Doilea Război Mondial, recuperarea sa a fost completă, Häyhä devenind un faimos vânător de elani și renumit crescător de câini, participând chiar și la o partidă de vânătoare cu Urho Kekkonen, cel de-al 8-lea președinte al Finlandei. În 1998 când a fost întrebat cum anume a devenit un lunetist atât de bun, Simo Häyhä a răspuns simplu: „Prin practică!”. Întrebat dacă are regrete cu privire la faptul că a eliminat atâția oameni, răspunsul lui a fost la fel de scurt: „Am făcut ceea ce mi-a fost spus și totodată ceea ce puteam face”. Simo Häyhä și-a petrecut ultimii ani din viață în Ruokolahti, un mic orășel din Finlanda de Sud - Est, la frontiera cu Rusia. Despre el au fost realizate numeroase documentare și chiar un film artistic.