Victor Ponta a avut dreptate să se enerveze.
Partida lui de fotbal de la Motru nu merita chiar toată furia cu care a fost descrisă de presă. Semnificaţia incidentului este însă mult mai profundă şi tristă pentru viitorul politic al României, un viitor în care junele social-democrat ar vrea să figureze proeminent.
Meciul dintre social-democraţii de la centru şi cei proaspăt unşi în teritoriu este, în esenţă, o gafă comisă de un politician de provincie ageamiu şi excesiv de zelos. Deşi lipsa educaţiei fizice din şcoli şi atitudinea dispreţuitoare faţă de materie a multor părinţi şi elevi constituie o problemă reală, învăţământul se confruntă cu crize mult mai mari. De asemenea, România nu este simţitor mai coruptă din cauza celor câteva sute de mii de lei vechi pe care primarul din Motru pare-se că nu le plătise pentru închirierea sălii de sport. Chiar dacă din aceste motive indignarea presei este îndreptăţită, incidentul merită disecat dincolo de implicaţiile sale imediate.
Amicalul de fotbal reflectă exact genul de mentalitate şi acele tare ale clasei politice româneşti pentru care antidotul ideal ar fi trebuit să vină de la dl Ponta şi alţii ca el. Meciul de fotbal ar fi putut fi un eveniment reuşit, în care un tânăr politician a jucat fotbal cu copiii şi adolescenţii, a stat de vorbă cu ei pentru a afla cum arată România în care-şi doresc ei să crească. Aşa ceva nu trebuia organizat în prealabil de un consultant dibaci, deoarece cheia reuşitei unui astfel de eveniment este sinceritatea politicianului protagonist. Dlui Ponta îi lipseşte însă instinctul politic şi prospeţimea gândirii necesare să-i spună primarului din Motru că vrea să joace fotbal cu liceeni, nu cu politicienii. În locul gândirii de nouă generaţie, dl Ponta a dat dovadă taman de sterpezimea unei minţi de nomenclaturist.
Este foarte adevărat că dl Ponta nu este singurul tânăr politician român fără suficient de multe idei noi sau o viziune de viitor. De acelaşi păcat se fac vinovaţi aproape toţi contemporanii săi, indiferent de afilierea politică. Fie că se numesc Boureanu, Sârbu, Olteanu, Şandru, Turcan sau Corlăţean, tinerii politicieni ai României nu reuşesc să capteze atenţia sau imaginaţia electoratului, cu atât mai puţin a tineretului. Nu ne pot spune cum va arăta România pe care ei vor să o conducă. Nu ştiu să ţină genul de discurs care să anime şi să inspire o tânără generaţie care are nevoie de modele ca de aer.
Cauza acestei situaţii este, în mare parte, imposibilitatea ca un tânăr politician să se afirme în România în alt fel decât din umbra unui senior - în cazul dlui Ponta, Adrian Premierul Minune, de la care învăţăcelul pare să fi deprins în principal aroganţa. Pe de altă parte, mediocritatea ideologică şi intelectuală a tinerilor politicieni pare să aibă şi altă cauză decât eclipsarea acestora de către „mentori“: complacerea într-o situaţie călduţă, în care, cu puţine excepţii, ciocul din ce în ce mai mic înseamnă funcţii din ce în ce mari.
De dragul acestor funcţii, tinerii politicieni români par să facă rabat de la originalitate şi idealuri. Viitorul pe care ei îl reprezintă este o destinaţie la care România va ajunge cu spatele şi frâna de mână trasă.