POSTELNICU: "Nici nu şi-a orchestrat bine revenirea în fruntea social-democraţilor, că Adrian Năstase a şi declanşat campania de convingere a publicului că tot ceea ce ne amintim despre dânsul şi acel partid sunt simple basme inventate de o mass-media antagonistă şi rea".
Pe lângă bătălia ideilor politice pe care dl Năstase doreşte să o poarte, revenirea sa creează însă necesitatea unei discuţii despre incapacitatea lui Ion Iliescu de a lăsa PSD-ul să evolueze, sufocându-l din „dragoste părintească“.
Doza de indignare vizibilă în tonul dlui Năstase porneşte de la o realitate care trebuie recunoscută: executivul condus de dânsul a fost cel mai eficace guvern al României postcomuniste, lucru cu atât mai vizibil cu cât guvernul Tăriceanu e din ce în ce mai flasc pe zi ce trece, nefiind depăşit decât de impotenţa în opoziţie a social-democraţilor.
Pentru dnii Iliescu şi Năstase, corupţia României este un basm. Cum să nu fie aşa când ei au fost naşii în lumea „burgheză“ a corupţilor? Reformele de suprafaţă, făcute cu lehamite şi jumătăţi de măsură, sunt vina altcuiva. Omniprezenţa orwelliană de odinioară a PSD-ului în stat, mass-media şi economie nu este, pentru fostul preşedinte şi premier, decât un moft aidoma celui al proprietăţii private. Nonşalanţa cu care dl Iliescu călca în picioare limitele impuse de Constituţie funcţiei sale este justificabilă fiindcă era însoţită de o subtilitate reptiliană ce-i lipseşte lui Traian Băsescu. Termopanele, mătuşa Tamara, terenurile, casele, toate acestea nu sunt decât nişte detalii discutabile, nişte alge care frânează un falnic crucişător PSD.
România la care dnii Iliescu şi Năstase au „trudit“ atât este astfel nimicită de o dreaptă iresponsabilă, ca şi când inechităţile sociale erau pe cale de a fi aleviate în epoca PSD şi au ajuns intolerabile abia de curând. Europa în care ei au băgat România din vorbe şi fără reforme reale este acum „scârnavă“ fiindcă nu ajută ţările mici şi are o birocraţie „infectă“ - deşi cu dl Iliescu la cârmă, ţara noastră mică gemea de birocraţie şi a contrat cu „democraţia originală“ mai toate sugestiile şi ajutorul UE.
Parafrazând ţăranii de grija cărora PSD-ul spune că moare, vedem că dnii Iliescu şi Năstase pretind că gura le miroase a trandafiri, fiindcă nu s-au atins de usturoiul corupţiei, al birocraţiei, al reformelor avortate, al incompetenţei sprijinite în numele loialităţii. La astfel de acuzaţii, ei răspund că dreapta s-a descurcat şi mai rău, numind oameni şi mai incompetenţi şi obţinând rezultate şi mai slabe. Cu alte cuvinte, ei susţin că important nu este să fii bun sau moral când nu te vede nimeni, ci doar mai puţin incompetent sau hoţ decât adversarul.
În incapacitatea sa de a se retrage cu graţie, dl Iliescu are un efect toxic-malign asupra politicii româneşti, impunând PSD-ului pe dnii Năstase şi Mitrea pentru a fi cât mai sigur că stânga, şi poate chiar şi România, nu îndrăzneşte să aspire la alte idei decât ale sale. Impunându-şi convingerile ca pe o cămaşă de forţă, dl Iliescu îşi asigură adevărata sa moştenire istorică: profanarea ireversibilă a idealurilor în numele cărora s-a murit în decembrie 1989.