Poroșenko, oligarhul „bun” de la Kiev, a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur.
O veste bună de la est și o dovadă solidă că ucrainenii, prezenți al urne în număr mare în ziua când în Europa „integrată” se vota anemic și cu accente extremiste, sunt sătui de spectacolul ridicol regizat de strategii de la Kremlin. Rata mare de participare la urne, chiar dacă în est votul a fost sabotat, a fost un prim semnal de descurajare a unei eventuale nerecunoașteri a scrutinului de către Moscova.
Moscova anunțase că va respecta decizia poporului ucrainean, o turnură de 180 de grade față de precedente poziții prin care amenința că nu va recunoaște rezultatului scrutinului anticipat. Rusia și-a dat probabil seama că a pune bețe în roate unui eveniment electoral atât de așteptat de restul ucrainenilor și de Occident nu i-ar fi adus nimic altceva decât un plus de deficit de capital. La urma urmelor, arma provocărilor din est rămâne în continuare la fel de eficientă ca la început.
Surprinzătoare (sau poate nu) este poziția fermă pe care Poroșenko a avut-o încă din prima sa zi de președinție (încă neoficializată). Una din primele priorități ale mandatului său va fi reintegrarea Crimeii în Ucraina, a anunțat magnatul ciocolatei. Apoi, a spus răspicat că prima vizită o va efectua în bazinul Donbas, epicentrul mișcării separatiste pro-ruse.
Încurajat de mesajul ferm de susținere transmis de Statele Unite după primele rezultate parțiale care confirmau victoria sa, Poroșenko a făcut ceea ce nu a făcut Ianukovici – nu s-a uitat în sus la Rusia. Politician cu experiență, învârtit în cercurile pro-ruse încă de pe vreme când înființa Partidul Regiunilor al fugarului Ianukovici, magnatul ciocolatei a știut că primul mesaj ce trebuie transmis Moscovei este unul de forță. Cu o majoritate electorală solidă în spatele său, cu un guvern interimar și un Parlament muribund, rămășiță a vechiului sistem pro-moscovit, Poroșenko a știut că el este acum piesa centrală a angrenajului politic și diplomatic de la Kiev.
Mai mult de cât atât, arătându-și disponibilitatea la dialog cu Rusia, Poroșenko a avertizat că operațiunile militare în estul răzvrătit nu vor înceta. Și nu numai că nu au încetat, dar din prima zi a mandatului său neoficializat, asaltul armatei ucrainene la Donețk a căpătat și mai multă fermitate, provocând pagube semnificative în rândul separatiștilor care, pentru prima dată, au cerut public ajutorul Rusiei. Până luni, operațiunea anti-teroristă în est nu punea probleme insurgenților...deodată lucrurile s-au schimbat.
Poroșenko a venit în fruntea Ucrainei cu un mandat clar de unificare a țării, dezbinată de uneltirile Moscovei. A primit până și votul câtrova mii de ucraineni care au ieșit din crimeea pentru a-l vota. Un mesaj mai clar de unitate nici că se putea da. Să nu ne facem iluzii – victoria lui Poroșenko nu se datorează integral carismei și idealurilor sale pro-europene, ci mai degrabă agresiunii ruse care i-a adus pe ucraineni la exasperare.
„Choco-king” se va întâlni la Varșovia cu președintele american Barack Obama, la începutul lunii iunie. Occidentul își va pune toată greutatea în spatele noului președinte în relația încordată a acestuia cu Rusia și a semnalat deja că are în mânecă, asul unor noi sancțiuni, mai dure de data aceasta, ceea ce ar putea de altfel explica și poziția recentă aparent blândă a lui Vladimir Putin. Poroșenko va trebui însă să gestioneze de capul său situația economică internă dramatică care cere reforme dureroase pentru a fi ținută în frâu și relațiile cu o clasă politică în bună măsură croită după șablonul vechii orânduiri pro-ruse de la Kiev. Ucraina a făcut însă un prim pas și cel mai important în actualele condiții, restul depinde dacă faptele lui „chocko-king” vor fi la fel de ferme ca discursul de învingător.