Începuse din nimic și umilință, iar azi era un fel de agent provocator al parchetului într-o acțiune de mituire a unui profesor universitar.
Deși lucra într-o obscură secție de poliție, nu renunțase la visul lui de a scutura corupția de pe gulerele albe ale infractorilor de rang superior.
Destinul îl parașutase în mod nesperat în mediul universitar, după cinci încercări eșuate de a intra la Academie. Nu era de mirare pentru nimeni că un individ ce părea genul de om predispus la găinării cu iz penal, fusese respins fără milă de sistem.
Și, deși îi erau dragi doar cărțile al căror sfârșit se afla la câteva pagini distanță de început, trecuse, în cele din urmă, examenul de admitere.
- Povestiți, vă rog, cum l-ați cunoscut pe profesorul Ionescu.
- Pe inculpat adică? Înainte de sesiune, cineva mi-a spus că pentru 50 de euro puși în carnet obții notă de trecere.
- V-a cerut vreodată profesorul Ionescu vreo sumă de bani?
- Niciodată în mod explicit.
- Și atunci ce v-a determinat să îl denunțați?
- Faptul că mi-a refuzat sticla de băutură la prima întâlnire și că era extrem de amabil cu mine.
- Nu înțeleg. Lămuriți-mă de ce excesul de amabilitate și refuzul unei sticle cu alcool poate naște suspiciuni?
- Așa am hotărât eu atunci să merg la procuror și să îi propun un flagrant.
- Și dacă tot îi știați tariful, de ce nu i-ați oferit cei 50 de euro?
- A fost ideea colaboratorilor; 50 de euro erau prea puțini pentru un flagrant.
- Mai departe. Ați stabilit detaliile, v-au învățat ce să spuneți, vi s-a dat tehnică specială. Cum a decurs prima întâlnire?
- De fapt, nu a fost chiar o întâlnire. M-am dus la inculpat acasă cu un laptop nou și i l-am oferit cadou ca să mă treacă un examen.
- Cum un laptop? Altul este obiectul mitei, domnule martor. Să înțeleg că nu vă mai mențineți declarația de la urmărire penală?
- Stați să vedeți. Când m-a văzut cu laptopul, inculpatul m-a refuzat, pentru că tocmai primise unul cadou de la soție. Ce era să fac? Am plecat cu coada între picioare. Când am văzut că nu-l putem ademeni cu laptopul, am încercat cu un televizor. Iar am avut ghinion: își cumpărase unul nou la promoție cu o săptămână înainte. Mă apucase disperarea. Când m-a văzut procurorul era să mi-l facă guler.
Aplecat sub povara mărturisirii, martorul cere voie să-și ude buzele și cu gura ridicată înspre tavan ca găinile în fața strachinei cu apă continuă povestirea:
- Până la urmă, ideea salvatoare a fost a mea! Un set de bibelouri de cristal și o jumate de porc pentru Crăciun. De data asta nu m-am mai dus la el acasă, ci l-am prins pe holurile facultății. I-am cerut cheile mașinii sub pretextul că îi cad țurțuri și miam îndeplinit misiunea !
- Ca să fie clar pentru toată lumea: inculpatul știa că urma să primească bibelourile de cristal și porcul? întreabă președinta completului.
- Cum să știe? Dacă mă trezeam că nici astea nu-i trebuie chiar că îmi dădeam foc la valiză !
- Domnule martor, în ce an sunteți la facultate? Vă întreb ca să fiu sigură că înțelegeți implicațiile declarației de azi. Vă reamintesc că inculpatul a fost trimis în judecată și arestat preventiv pentru primirea unei mite despre care dumneavoastră ne spuneți azi că nu știa nimic.
Cu o pasivitate de paralitic, martorul răspunde sec :
- Sigur că înțeleg. Auziți doamnă, toată lumea știa că lua bani. A fost petrecere mare când au scăpat de el.
Priviri tăioase se prelingeau pe vârful genelor doamnei procuror de ședință. Văzându-l pe acest individ îți venea să-ți proptești palmele în fața-i rotundă și transpirată.
Și iată cum în mâna unui denunțător cinic de prost, stiloul deschide gratii și pune cătușe.