Gabriel Vlase, vicepreședinte PSD și apropiat al lui Dragnea a fost nominalizat pentru șefia SIE, coincidență, chiar în aceste momente de crucială și decisivă luptă cu dictatura crâncenă ce s-a instaurat pas cu pas în amărâta asta de țară, furată și sărăcită de acest Sistem.
Cu certitudine, negocierea a fost clară și mulți dintre cei ce s-au încrezut în Dragnea au fost sacrificați pentru binele lui exclusiv. Va fi aproape sigur achitat, sau în orice caz asta a intrat în negociere, dar va pierde totul, probabil că nici nu îl interesează altceva.
La DNA și DIICOT vor fi puși oamenii Sistemului (la DIICOT, probabil Horodniceanu), sistem care vede în Iohannis pionul prin care își menține puterea, iar Dragnea va fi eliminat puțin mai târziu, pentru că puterea lui și a social-democraților, care acum se află la apogeu, a fost sacrificată pentru binele unui singur individ: al său.
Niciunul dintre oamenii din interiorul structurilor statului care credeau că dictatura ce tocmai se întărește poate fi evitată nu va mai avea încredere în Dragnea, iar credibilitatea sa va scădea dramatic în rândul populației. Nu va câștiga niciodată mandatul de președinte la care visează, motiv pentru care va renunța singur la marele vis, devenind conștient că șansele sale lipsesc. Toți cei care în această perioadă i-au stat alături vor fi sacrificați și aruncați la coș, fără scrupule, cu o singură miză: binele său personal.
Statul așa-numit „paralel”, în fapt o grupare de indivizi care conduce piramidal tot eșafodajul statal, a preluat din nou controlul PSD, a câștigat timpul de care are nevoie disperat, dându-i lui Dragnea iluzia că și el a fost reprimit în lumea bună, lumea LOR, iluzie creată în trecut și lui Victor Ponta, venit pe acceași filieră, a SIE (de unde și apropierea lui Vlase de Hrebenciuc). Grindeanu, Tudose și acum Vlase sunt tot atâtea nume care asigură timp Sistemului în mandatul „guvernării PSD”, în fapt o perioadă considerată pierdută de ei, în care încearcă disperați să conserve lucrurile, iar până acum au reușit.
Singura parte bună a lucrurilor este că Iohannis nu va mai primi al doilea mandat cu această ocazie, chiar dacă a executat întru totul ordinele, de la cel mai mic la cel mai mare: Sistemul vrea un pion curat și uscat. Iar după acest mandat primarul de provincie cocoțat în Deal va avea multe dosare: îi va fi fatal același abuz în serviciu la care ține cu dinții, fără a respecta decizia CCR, căci ce mai e în ziua de azi o amărâtă de decizie a unei instanțe constituționale.
Următorul președinte va fi un pion important al Sistemului, care să nu se facă de râs la fiecare cuvânt rostit liber și care, în orice caz, să nu aibă atâtea case.
Și s-a negociat și succesorul Codruței, care va pleca: unul mult mai crâncen decât ea. Și Slujirea va avea soarta prietenilor lui Dragnea: va fi sacrificată fără scrupule de cei ce au folosit-o, tot astfel cum lui Horia Georgescu i-au distrus viața, cu mâna ei, fără niciun regret, aceiași indivizi ce l-au folosit. Nimeni din interiorul Sistemului nu va fi tras la răspundere, toate acțiunile disciplinare și dosarele penale fiind deja blocate de ceva vreme, astfel că Portocală și Onea pot răsufla ușurați: dușmanul a trecut de partea lor. Dragnea a mai tăiat un porc, iar șoriciul pârlit a fost oferit tuturor celor care încerau să îl execute și își vor desăvârși opera în cele din urmă.
Rămâne totuși o singură șansă să evităm dezastrul: cei doi judecători din complet să nu asculte de Sistem și să le strice noua „pomană a porcului”. Iar liderii PSD să înceteze să mai creadă povești și să își curețe partidul de „tăietori de porc” și de securiști cu state de plată la „Statul Paralel”, cu care luptă de zor, chemând naivi în stradă.