Mi se pune adesea întrebarea dacă ”americanii” (folosesc ghilimele pentru a marca o folosire generică a cuvîntului, care nu desemnează oameni de o anumită naționalitate, ci oameni de o anumită orientare, occidentali mai ales, care țin din diferite motive ca România să continue pe drumul statului de drept, să continue să existe ca democrație în interiorul și după standardele UE, să continue să fie un aliat fidel NATO) chiar îl vor pe Ponta.
Cum știm, există în mentalul poporului nostru speriat de umbrele istoriei ideea că ”americanii” pot pune președinți oriunde, mai ales în România, sau, măcar, că pot face ei ceva să împiedice pe unii care vor să ajungă în fruntea statului și n-ar împlini așteptările lor. Cînd, acum o săptămînă, Victoria Nuland a făcut unele observații tăioase la Washington, la București oamenii politici au început să se comporte infantil, cum le e felul în rarele clipe cînd sînt inofensivi. Ponta și ai lui, au zis ”nu zice de noi, nu zice de noi, nu zice de noi...”. Așa zisa opoziție a sărit cu degetul întins ferm, într-o caraghioasă jubilație, spre Ponta, ”ba tu ești, ba tu ești, ba tu ești...”. Nu au fost puțini cei care au înțeles că ”americanii” s-au decis să îl împiedice pe Ponta să devină președinte. E drept, și presa alimentează această credință. Cînd Ponta a mers la New York, acum cîteva săptămîni, am putut citi că jurnaliștii români l-au întrebat pe ministrul de externe dacă ”Ponta a luat ok-ul de la americani”. Patetic! În sensul american al cuvîntului...
Mai întîi, este de spus că ”americanii” chiar nu pot pune președinte în România. Din cel puțin două motive. Mai întîi, e imposibil să faci vreo cinci milioane de români răspîndiți pe toată suprafața României (plus cîteva zeci de mii răspîndiți în toată lumea) să voteze cu cine ar vrea ”americanii” dacă ei n-ar vrea. Apoi, pentru că cel dintîi interes al „americanilor” este ca România să aibă un președinte legitim, ales de români, pe care românii să fie perfect convinși că l-au ales ei. Aceasta este condiția de bază a oricărei speranțe de stabilitate în România. Singurul lucru pe care îl pot face ”americanii” este să lucreze cu președintele ales de români, să-l influențeze în sensul dorit de ei, dar și de noi!, să nu deraieze de la drumul pe care am pornit. Dar ”americanii” nu-l pot împiedica pe Ponta să devină președinte dacă cel puțin 5 milioane de români vor asta. Așadar, întrebarea corectă nu este dacă ”americanii” îl vor pe Ponta președinte, ci dacă 5 milioane de români îl vor. Asta așteaptă și ”americanii” să vadă.
Tare mi-e teamă că cei care mă întreabă, cu o speranță tristă în privire cel mai adesea, dacă ”americanii” îl vor pe Ponta simt că răspunsul la întrebarea reală, cea referitoare la ce vor românii, este afirmativ. Și tocmai de-aia mă întreabă. Niciodată ”americanii” nu vor face pentru români ceea ce românii trebuie să facă pentru ei înșiși. Și niciodată ”americanii” nu vor face României altceva decît ceea ce vor românii să-i facă. De fapt, dincolo de controversa puerilă referitoare la ținta criticilor Victorie Nuland, ar fi trebuit să înțelegem că acesta este mesajul adevărat: nu vă așteptați să facem noi pentru voi ceea ce ar trebui să faceți voi pentru voi înșivă! Dacă pe Ponta îl vrem, pe Ponta îl vom avea.
Dar, dacă ne-am lămurit că ”americanii” nu pot face nimic împotriva votului democratic al poporului român, asta nu înseamnă că nu putem învăța ceva din experiența americanilor (de data asta fără gihilimele, căci vorbesc exact despre națiunea de peste ocean). Puține critici se aud mai des în ultimii 30 de ani cu privire la politica externă americană decît cea referitoare la politica lor de a sprijini pe inamicii inamicului numărul 1 al momentului. Fără să se întrebe prea mult cine sînt cei care îi vor capul inamicului nr.1, americanii îi ajută. Capul inamicului nr.1 cade, în cele din urmă. Cu vîntul puternic al istoriei din spate, inamicul inamicului îi ia locul. Și surpriză! Nu după mult timp devine cu mult mai periculos pentru America decît fostul inamic nr.1. Exemplul cel mai frapant: mujahedinii din războiul afgan. ”Luptătorii pentru libertate”, buni și sprijiniți cît se luptau cu URSS au devenit talibani după plecarea sovieticilor și, în cele din urmă, sponsori principali ai îngrozitorului 9/11. Ei bine, ceva similar se va petrece și aici. Prinși în psihoza anti-Băsescu, o grămadă de oameni l-au sprijinit pe Ponta, care era impecabil, curajos, de viitor dintr-un singur motiv: era cel mai redutabil înjurător al lui Băsescu. Era, așadar, bun! Acum, cu Băsescu la crepuscul, aproape toți sînt cam speriați de răsăritul lui Ponta. Simt și ei ce au produs. Eu cred că vor avea parte de el așa cum nici în cele mai rele vise nu au avut parte de Băsescu. Doar cred, nu doresc! Nu le doresc asta, pentru că ar însemna să mi-o doresc și mie – pe Ponta l-au făcut atît de mare încît, dacă e să avem parte de el, vom avea toți, nu doar cei care l-au ridicat, inconștienți poate, acolo unde e. Dar nu pot să nu notez o oarecare neliniște printre cei care pînă mai ieri erau deciși că salveze țara de tiranul Băsescu jertfindu-se pe altarul democrației îmbrățișați cu tînărul social-democrat. Așa cum tot zilele astea notez, cu oarecare melancolie, îngrijorările cîte unei profesoare de democrație, cîte unui crucișător al presei, cîte unui sociolog onest și civic, nu cu mult timp în urmă distrugători la adresa celor care atrăgeau atenția asupra adevăratei naturi a acestui băiat. Eh, iată! După lupte seculare care au durat cîțiva anișori, dictatorul pleacă pentru că îl alungă Constituția (se știe, așa pleacă toți dictatorii, ascultători cînd le spune Constituția) și îl au pe Ponta. Americanii au învățat lecția lor. O vor învăța și românii? Oricum, e o lecție pe cont propriu. ”Americanii” chiar nu ne pot ajuta.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.