Caz fără precedent: ancheta DNA scoate la iveală ilegalităţile comise de anchetatorii de la Alba Iulia ai fostului şef al BCCO. Aceştia au "mituit" şi manipulat martori.
Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu, a reuşit să dovedească, ajutat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) că cel puţin o parte din acuzaţiile care i-au fost aduse au la bază probe strânse prin influenţarea denunţătorilor, manipularea şi "mituirea" lor. Berbeceanu s-a declarat chiar de la începutul scandalului victima unei "înscenări mârşave", care ar avea în spate oameni ai legii, dar şi din sectorul economic şi "posibil" din aria politicului.
Răzbunare
După luni de investigaţii, procurorii DNA au ieşit ieri la scenă publică, divulgând faptul că trei persoane care au fost implicate în cazul Berbeceanu sunt urmărite penal. Este vorba despre procurorul-şef al DIICOT, Ioan Mureşan, procurorul Nicolaie Cean, fost la DIICOT, acum angajat la Parchetul Tribunalului Alba, şi Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară la BCCO Alba.
Conform DNA, comisarului Berbeceanu răul i s-ar fi tras de la faptul că nu a vrut să-l promoveze pe poliţistul Alin Muntean în funcţia de şef al Serviciului de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor, aşa cum i-a cerut de mai multe ori procurorul Mureşan. Traian Berbeceanu l-a verificat şi a constatat nereguli privind înregistrarea cauzelor, inclusiv a unor documente clasificate. Aşa că a refuzat să-l promoveze. Pentru că le strica interesele, acest refuz i-ar fi determinat pe cei trei să pună la cale planul răzbunării care a dus la arestarea poliţistului emerit.
Ei au urmărit "să obţină, în mod injust, denigrarea şi decredibilizarea ofiţerului de poliţie Berbeceanu Traian, retragerea avizului de poliţie judiciară deţinut de acesta, precum şi înlăturarea ofiţerului din dosarele pe care le instrumenta", se arată în comunicatul DNA.
Martori "momiţi" că li se închid dosarele
Procurorii DNA au stabilit că anchetatorii lui Berbeceanu au omis din probe Testul poligraf care infirma teoria acuzării lui. Au mituit martori aflaţi în arest preventiv pentru a-l acuza pe Berbeceanu. I-au "momit" cu telefoane mobile cu care să comunice oricând vor cu familiile lor. Au căutat duşmanii lui Berbeceanu şi i-au audiat "prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu Traian.
În esenţă, procurorii DNA spun că acuzaţiile care au dus la arestarea lui Berbeceanu sunt rezultatul planului de răzbunare şi că deşi instanţa a dispus arestarea în baza referatului făcut de Mureşan, abia după prelungirea arestării a rezultat că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză se refereau fie la aspecte despre care aceştia susţineau că le-au aflat de la alte persoane, fie se contraziceau, fie relatau aspecte vagi, lipsite de concreteţe, fără relevanţă la nivel probator.
Acuzaţiile rezultate în urma înscenării
Potrivit acuzaţiilor formulate de DIICOT, Traian Berbeceanu ar fi sprijinit mai multe grupări de crimă organizată:
- reţeaua afaceristului Titus- Gabriel Biriescu- evaziune fiscală cu produse petroliere;
- cea a lui Dorin Cupeţiu, zis "Baronul fierului vechi" - cunoscut ca mason;
- reţeaua coordonată de fostul consilier PNL Alin Şimota, dar şi cea a interlopului Constantin Literă - ambele specializate în colectare de taxe de protecţie şi şantaj.
Raportul de sub nasul lui Tiberiu Niţu era fals?
În plus, în raportul clasificat ca secret şi care a stat la baza deciziei procurorului general Tiberiu Niţu, de a-i retrage avizul poliţistului de a mai lucra cu DIICOT, sunt trecute mai multe acuzaţii formulate în urma audierii mai multor procurori din Serviciul Teritorial Alba Iulia al DIICOT.
Conform acestui document, din care au răsuflat informaţii pe surse, comisarul-şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, "lipsea de la serviciu, întârzia cu sesizările către procurori şi îşi promova rudele şi poliţiştii loiali". Procurorii de la Alba Iulia l-au mai acuzat de management defectuos, lipsă generalizată de la serviciu, dar şi dezinteres faţă de activitatea poliţiştilor de la BCCO Alba şi SCCO Sibiu.
Titus Biriescu a negat însă în faţa instanţei supreme faptul că Traian Berbeceanu l-ar fi favorizat în vreun fel. Biriescu a dezvăluit judecătorilor: "S-au făcut presiuni asupra mea, să-l denigrez pe Berbeceanu. Din iulie 2013, poliţistul Alin Munteanu şi procurorul-şef au făcut presiuni asupra mea să vorbesc despre Berbeceanu şi că dosarul meu se rezolvă".
"Nu-mi explic de ce Balint Dan mă acuză că ştie de la mine de aceste percheziţii."
Traian Berbeceanu, declaraţie la Instanţa Supremă
Pe reţeaua de socializare
- NEPOTISM. Comisarul Berbeceanu, acuzat că şi-a angajat în sistem rudele
- ÎNALTA CURTE A HOTĂRÂT. Comisarul Traian Berbeceanu, fostul şef al Crimei Organizate Alba, rămâne în arest
- MOTIVAREA ARESTĂRII. Comisarul Berbeceanu ESTE un PERICOL public deoarece poate INFLUENȚA martori și DISTRUGE probe
- Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost ELIBERAT din arest: "Am încredere în justiţie și în ministrul nostru!"
- Ancheta în cazul comisarului-şef Traian Berbeceanu a fost preluată de procurorii DIICOT- Serviciul Central
- Fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, va lucra în cadrul poliției hunedorene
- CRONICA UNUI PROCES CU SUSȚINĂTORI. Misterioasele notițe din agenda comisarului Berbeceanu
- DECLARAȚIILE lui Traian Berbeceanu din BOXA ARESTAȚILOR. ÎNALTA CURTE decide dacă POLIȚISTUL mai rămâne la AREST
- Întâlnirile secrete cu interlopii l-au trimis după gratii pe comisarul-şef Traian Berbeceanu