Lumea contemporană a fost învățată să gândească prin clișee și etichete. Ni se repetă continuu, și sfârșim prin a crede, că Trump e un rasist și un misogin, că susținătorii săi sunt imbecili, că Marine le Pen e extremistă și că naționalismul este un fel de monstru de pe vremea lui Hitler, o adunătură de troglodiți, așa cum vedem prin filmele americane.
Și cine mai are timp și chef să stea să deslușească toate lucrurile astea, când viața e așa cum e, iar ziua de mâine atât de nesigurăpentru toată lumea. Din ce în ce mai puțini înțeleg că unii chiar trag foloase mari din modul în care noi am ajuns să vedem realitatea prin ochelarii pe care ei ni-i pun la dispoziție. N-am să mă mai refer la persoane, ci la moduri de a vedea marile probleme ale Europei. Elitele financiare și politicienii care conduc de decenii bătrânul continent sunt mari iubitori de oameni pentru că încurajeazăo imigrație imensă ca toată lumea să se poată bucura de bunăstarea din Occident. Asta deși n-am auzit de vreunul care să-și împartă averea imensă cu noii veniți. Generozitatea e întotdeauna în folosul bogaților și pe banii claselor de jos, a celor care muncesc. Ei sunt cei care trebuie să plătească pentru imigrație și să suporte riscurile- terorism, islamizarea vieții de zi cu zi, insecuritate.
Cine îndrăznește să denunțe această politică, pe care mulți ar numi-o iresponsabilă, se trezește acuzat de rasism, nazism și așa mai departe.
O să-mi spuneți că e treaba Occidentului, care trebuie să plătească pentru exploatarea colonială. Greșit, suntem în Uniunea Europeană și vom plăti și noi, chiar dacă am fost colonie (și riscăm să devenim iar) și nu o putere colonială. Mai devreme sau mai târziu, România va deveni o țară de imigrație, că ne dorim sau nu. O demonstrează încrâncenarea cu care Bruxellesul vrea să impună cote de imigranți Poloniei și Ungariei. Și dacă problema imigrației ne privește, ar fi mai bine, zic eu, să cunoaștem la ce duce, evitând, dacă se poate, greșelile pe care țări ca Franța, Belgia, Marea Britanie sau Germania au început deja să le plătească.
Am făcut toată această lungă introducere pentru a vă prezenta câteva idei din cartea unui eseist francez necunoscut în România. Numele lui este Herve Juvin și candidează la alegerile europene pe listele partidului extremist, neo-nazist, rasist și misogin Rassemblement National (fostul Front Național).Vi se pare o dovadă clară că e domnul e stupid și extremist, nu-i așa? Să vedem ce spune și cam câte clase are peste marii intelectuali de la București! Potrivit lui Juvin, eliminarea frontierelor de stat nu înseamnă sfârșitul conflictelor economice, sociale, religioase sau etnice. Când statele istorice dispar, rămân „triburile” formate, de obicei, pe motive etnice sau religioase. Organizarea lumii pe baza unor state suverane, așa cum există în ultimele secole, a permis o reducere semnificativă a mortalității din cauza războaielor, comparativ cu perioadele anterioare”.
Gândiți-vă numai că mijloacele diplomatice, folosite pentru a regla disensiunile dintre state, ar fi înlocuite cu legea pumnului, că diversele etnii, grupări și fanaticii religioși din toate părțile ar încerca să rezolve orice dispută exclusiv prin forță... Nici măcar țări dictatoriale, precum China, nu reușesc să țină sub control astfel forțe tribale, de exemplu pe uiguri, vor reuși democrațiile occidentale? Separatismul basc, cel catalan sau flamand arată că lucrurile nu sunt deloc simple.
Scopul politicilor progresiste nu este așadar fericirea universală, ci cu totul altul. „Proclamarea unei ere post-naționale, atacurile organizate împotriva națiunilor europene și a popoarele lumii au același obiectiv: să asigure revoluției capitaliste (imperialiste n.r.) conducerea unei lumi unice și a unei societăți globale, în care indivizii nu mai contează”.
Dar Juvin mai are o teorie interesantă. Multuculturalismul și corectitudinea politică nu sunt arme împotriva segregării, ci metode de a secționa o societate pe verticală. De o parte, elitele cosmopolite, de cealaltă- marea masă, împărțită în categorii în funcție de atașamentul pe care îl manifestă sau nu pentru pătura conducătoare. Și ar mai fi ceva: toleranța aceasta ascunde un mare risc. „Solidaritatea nu poate exista decât în comunitățile reale; planeta standardizată și atomizată la care visează Jacques Attalin (prieten și susținător al lui Macron) ar fi un iad în care lăcomia nu ar avea limite”